nu stiu daca a venit in vizita sau se instaleaza definitiv pentru lunile urmatoare, dar mie imi place muuuuuuuuult de ea. asta si pentru ca nu m-a udat, inca.
cand ploua,nu-mi prea place, decat daca sunt bine ferita de apa. altfel, prefer sa inghet pe bicicleta, dar pe uscat:)
apoi strugurii, prunele, merele, yammmmy. iar vinul rosu se bea altfel:)
sa nu uit de must !
duminică, septembrie 14, 2008
joi, septembrie 11, 2008
miercuri, septembrie 10, 2008
why is everything bothering me so damn much?
it hurts
is sad
and i can't wait
it to
go away
and never
come
back
and all the
time
i have to
pretend
and i'am
not good
at it
he also got tired off doing this all the time
is sad
and i can't wait
it to
go away
and never
come
back
and all the
time
i have to
pretend
and i'am
not good
at it
he also got tired off doing this all the time
luni, septembrie 01, 2008
daca stellan skarsgård poate, am putut si eu
cateodata imi iese, am dorinte bune, capricii desavarsite.
un film de una singura la studio, pure joy!
atatia oameni dispusi sa se autoironizeze, mamma mia!
chiar daca anii trec si iti schimba fizionomia, miscarile si perceptia asupra lumii.
poti sa te distrezi in continure. mai e viata, acolo.
sa-l ia naiba pe houellebecq cu ideile lui.
nu or fi toti firth, brosnan, skarsgard sau streep, dar daca nu renunti la umor si stii sa nu te iei in serios, se poate trai excelent si dupa 40 sau 50 de ani.
vesti bune pentru mine care nu imi mai pot spune varsta in public si nici altfel:D
shitty shitty stuff:)))
nu-l puteam rata pe firth. pe langa bridget jones, un deliciu sincer, ramane pride and prejudice, un fel de samanta din care a crescut o parte din my british fetishism:)))
cum sa nu vad eu ce mai face firth acum?
apoi, stiam ca versurile abba au o intrebuintare inca nedescoperita.
chiar daca mi se trage de la un mare fake, ce m-as face fara senzatiile astea din timpul unui film care imi dezamorseaza orice tensiune din creier? pana ajung piftie de incantare
as fi vrut sa fiu actrita
as fi vrut sa fiu cantareata
as fi vrut sa fiu dansatoare
as fi vrut sa fiu scriitoare
as fi vrut sa fiu explorator
as fi vrut sa fiu artist grafic
as fi vrut sa fiu fotograf
in ordinea asta
un film de una singura la studio, pure joy!
atatia oameni dispusi sa se autoironizeze, mamma mia!
chiar daca anii trec si iti schimba fizionomia, miscarile si perceptia asupra lumii.
poti sa te distrezi in continure. mai e viata, acolo.
sa-l ia naiba pe houellebecq cu ideile lui.
nu or fi toti firth, brosnan, skarsgard sau streep, dar daca nu renunti la umor si stii sa nu te iei in serios, se poate trai excelent si dupa 40 sau 50 de ani.
vesti bune pentru mine care nu imi mai pot spune varsta in public si nici altfel:D
shitty shitty stuff:)))
nu-l puteam rata pe firth. pe langa bridget jones, un deliciu sincer, ramane pride and prejudice, un fel de samanta din care a crescut o parte din my british fetishism:)))
cum sa nu vad eu ce mai face firth acum?
apoi, stiam ca versurile abba au o intrebuintare inca nedescoperita.
chiar daca mi se trage de la un mare fake, ce m-as face fara senzatiile astea din timpul unui film care imi dezamorseaza orice tensiune din creier? pana ajung piftie de incantare
as fi vrut sa fiu actrita
as fi vrut sa fiu cantareata
as fi vrut sa fiu dansatoare
as fi vrut sa fiu scriitoare
as fi vrut sa fiu explorator
as fi vrut sa fiu artist grafic
as fi vrut sa fiu fotograf
in ordinea asta
my kind of music
cat de minunat si deplin este sa pedalezi de la inaltimea celor mai alambicate ganduri.
toamna si vara isi fac loc in pigmentul frunzelor, soarele arde mai timid, iar aerul e mai curat pentru ca e duminica si drumul e mai liber ca niciodata. si ai timp sa lasi gandurile sa se contureze. chiar daca nu am curaj sa ascult muzica in timp ce sunt pe bicicleta, am descoperit ceva mult mai viu, muzica mea interioara.
seara ma culc tarziu, tarziu, sclava serialelor care mai de care mai captivante, dimineata ma trezesc in chinuri, ziua trece fara prea mult ragaz mediatativo creativ.
dar minutele de pedalat sunt unda verde pentru revelatii si alte minunatii. port conversatii metale cu toti oamenii de care nu am timp, visez cu ochii deschisi la toti cei de care nu o sa (mai) am parte, fac planuri si imi vin idei. e asa de placut.
sper ca toata reveria asta sa nu intre cu tot cu mine si cu lilla in botul unui autobuz alb cu negru sau in barbaria oricarui alt fel de masina oarba.
chiar sper.
good old beautiful moby
toamna si vara isi fac loc in pigmentul frunzelor, soarele arde mai timid, iar aerul e mai curat pentru ca e duminica si drumul e mai liber ca niciodata. si ai timp sa lasi gandurile sa se contureze. chiar daca nu am curaj sa ascult muzica in timp ce sunt pe bicicleta, am descoperit ceva mult mai viu, muzica mea interioara.
seara ma culc tarziu, tarziu, sclava serialelor care mai de care mai captivante, dimineata ma trezesc in chinuri, ziua trece fara prea mult ragaz mediatativo creativ.
dar minutele de pedalat sunt unda verde pentru revelatii si alte minunatii. port conversatii metale cu toti oamenii de care nu am timp, visez cu ochii deschisi la toti cei de care nu o sa (mai) am parte, fac planuri si imi vin idei. e asa de placut.
sper ca toata reveria asta sa nu intre cu tot cu mine si cu lilla in botul unui autobuz alb cu negru sau in barbaria oricarui alt fel de masina oarba.
chiar sper.
good old beautiful moby
marți, august 26, 2008
eu zic ca ma tin bine, dar uneori nu mai pot
uite asa, nu mai pot.
n-am nimic inteligent de spus sau de aratat.
si totusi, greselile de spelling ma scot din minti. ale mele.
poate ca daca nu ar fi existat messengerul as fi fost scutita de autoevaluarea asta exasperanta. dar asa, in fiecare zi, ore bune pe zi, cred:d, am ocazia sa vad cat de handicapata sunt. hhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
mereu e ami in loc de mai. iar asta e cea mai constanta si dragalasa dintre toate. puhoi de cuvinte pocite. de asta sunt cu siguranta in stare.
noroc ca din cand in cand exista gabi, un coleg care are biroul undeva pe randul din spatele meu(suntem insiruiti pe randuri, calculator langa calculator). mereu blochez impreuna cu mihaela, colega fix din spatele meu, drumul ingust dintre randuri, pentru ca scaunele noastre se unesc si nimeni nu mai poate trece.
dupa ce m-a busit de cateva ori pentru ca nu avea loc sa treaca, fapt care m-a determinat sa ma victimizez subtil, azi, gabi s-a oprit, a stat si a spus incet: ana, acum incerc sa trec. :)))))
duamne ce bine e sa razi pur si simplu, dar sa si simti ca ai de ce.
ei, daca nu se intelege exact ce am vrut eu sa zic, imi pare rau.
n-am nimic inteligent de spus sau de aratat.
si totusi, greselile de spelling ma scot din minti. ale mele.
poate ca daca nu ar fi existat messengerul as fi fost scutita de autoevaluarea asta exasperanta. dar asa, in fiecare zi, ore bune pe zi, cred:d, am ocazia sa vad cat de handicapata sunt. hhhhhhhhhhhhhhhhhhhhh
mereu e ami in loc de mai. iar asta e cea mai constanta si dragalasa dintre toate. puhoi de cuvinte pocite. de asta sunt cu siguranta in stare.
noroc ca din cand in cand exista gabi, un coleg care are biroul undeva pe randul din spatele meu(suntem insiruiti pe randuri, calculator langa calculator). mereu blochez impreuna cu mihaela, colega fix din spatele meu, drumul ingust dintre randuri, pentru ca scaunele noastre se unesc si nimeni nu mai poate trece.
dupa ce m-a busit de cateva ori pentru ca nu avea loc sa treaca, fapt care m-a determinat sa ma victimizez subtil, azi, gabi s-a oprit, a stat si a spus incet: ana, acum incerc sa trec. :)))))
duamne ce bine e sa razi pur si simplu, dar sa si simti ca ai de ce.
ei, daca nu se intelege exact ce am vrut eu sa zic, imi pare rau.
luni, august 25, 2008
nu m-am mai dat pe you tube de luni de zile
nu-mi place videoclipul asta deloc deloc. dar ieri am avut un ipod imprumutat si am ascultat melodia asta de cateva ori, una dupa alta. bine, poate si playlistul ala are nevoie de schimbari urgente:))
marți, august 19, 2008
closed to brandon flowers, michael stipe & superman
da, da, da, closed nu close. chiar daca nu exista, cuvantul ala spune multe lucruri. imi spune mie, pentru ca eu le simt:)
dizzy like crazy
si maratonul numit vacanta s-a incheiat, iar efectul este unul pozitiv. ceea ce ne bucura tare si ne lasa un pic blocati. adica eu ce mai fac acum?
trebuie sa o iau de la capat?
se pare ca da!
ciudat cum nu ma simt in stare. nu cred ca bateriile pentru my every day life s-au incarcat, ci altele, pentru o alta viata.
as vrea sa construiesc si viata aia daca tot am bateriile incarcate strict pentru ea.
looooooooove
trebuie sa o iau de la capat?
se pare ca da!
ciudat cum nu ma simt in stare. nu cred ca bateriile pentru my every day life s-au incarcat, ci altele, pentru o alta viata.
as vrea sa construiesc si viata aia daca tot am bateriile incarcate strict pentru ea.
looooooooove
miercuri, iulie 30, 2008
acordeon + chitara = complete love
bucata care imi place cel mai mult din piesa
televizorul meu incepe sa presteze ROI (return of investment). aseara am vazut 5X2.
asa intamplator pe tvr 1.
credentials lui cosmin ca am inceput sa fiu atenta si sa-l urmaresc pana la capat.
si am descoperit un paulo conte. acelasi care ma enerva in camera roz pe care o pazeam la carturesti. nu intelegeam de ce avem in rafturi tone de albume in o mie de editii paulo conte.
i hated the guy. muzica pentru pensionari.
numai ca se intampla sa aiba piesa asta care mi-a redeschis gustul pierdut, pierdut pentru muzica, o alta drama recenta de a mea.
cand urmaream filmul, foarte dragut si el in sine si sexy, n-am mai vazut de mult un film care sa imi inspire ca e sexy. asta si pentru ca ma uit la midsumer crime si acolo numai despre sexy nu poate fi vorba.
asa, initial credeam ca e comparabila coloana sonora cu nate king cole-ul folosit de wong kar way in in the mood for love.
oricum, azi la job, tranzactiile globale au mers mult mai usor cu sparring partner in heavy and loudly rotation.
vineri, iulie 25, 2008
extrem de tare si incredibil de aproape
"e tragedia iubirii, cel mai mult iubesti lucrurile de care iti e dor"
:D
pana la un moment dat
:D
pana la un moment dat
miercuri, iulie 23, 2008
lui oskar ii scria bunica lui
"imi pare rau ca, pentru a invata sa traiesti, ai nevoie de-o viata intreaga, oskar'.
luna and the stellar cat
cand am vazut a doua oara povestea, mi-am dat seama ca e cel mai frumos fel in care as putea fi si eu descrisa. asa am fost. m-am gasit acolo. sper sa nu imi mai doresc mereu ce n-am si cand am, sa nu mai vreau ori inapoi, ori altceva.
si toni, multumesc. a si stiu de ce nu mai scrii. pentru ca e vara si vara, december cats are sleeping:)
marți, iulie 22, 2008
zi din aia
ultima perioada a fost indefinita in timp si senzatii. in general agasanta, deci neplacuta.
dar azi mi s-a intamplat un un varf de ac in carul cu fan.
vorbesc despre un detaliu mic, care poate sa te afecteze mai mult decat o perioada intreaga mai mare si proasta. mi se intampla uneori sa ma consum mult mult de tot pentru un detaliu, care apare asa din senin si imi strica complet ziua.
pentru ca din orice lucru mic care ma nemultumeste la mine, fata de ceilalti cel mai adesea, eu pot crea nenumarate senzatii si ipoteze care ma acuza ifiorator.
e vorba despre detaliile mici care te fac sa te simti prost mai ales fata de cei din familia ta, fata de cei mai buni prieteni sau cei mai apropiati si dragi dintre oameni.
poate l-am expediat prea repede pe tata, poate trebuia sa ma ofer sa le platesc alor mei nu stiu ce, poate ar fi trebuit sa o pup mai mult pe sora-mea, poate nu ar fi trebuit sa nu-i raspund sorinei pe mess si AZI poate ar fi trebuit sa fiu pe faza si sa fac si eu cinste cuiva care m-a ajutat foarte mult si care imi facuse cinste la ultima intalnire.
urasc expresia asta, a face cinste, dar e vorba de galanteria aceea foarte utila, care pe mine ma face sa ma simt comod si placut si cand o primesc si cand o ofer. ma roooooooog
ma simt cumplit de vinovata si evident ca avalansa de senzatii pe care le-a declansat acest mic incident e de neoprit
pentru ca sunt multe scenarii pe care mintea mea le poate crea. iar eu sunt personajul negativ din toate.
oricum, e ciudat cum functionam noi oamenii. presupun ca daca as fi fost cu adevarat nesimtita cu cineva, nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma consum. dar asa, izvor nesecat de cainta! wierd
noroc ca am citit asta si m-am crucit un pic. am mai uitat de greutatile propriei constiinte grav afectate.
christian bale ramane the peach of them all peaches
chiar daca
dar azi mi s-a intamplat un un varf de ac in carul cu fan.
vorbesc despre un detaliu mic, care poate sa te afecteze mai mult decat o perioada intreaga mai mare si proasta. mi se intampla uneori sa ma consum mult mult de tot pentru un detaliu, care apare asa din senin si imi strica complet ziua.
pentru ca din orice lucru mic care ma nemultumeste la mine, fata de ceilalti cel mai adesea, eu pot crea nenumarate senzatii si ipoteze care ma acuza ifiorator.
e vorba despre detaliile mici care te fac sa te simti prost mai ales fata de cei din familia ta, fata de cei mai buni prieteni sau cei mai apropiati si dragi dintre oameni.
poate l-am expediat prea repede pe tata, poate trebuia sa ma ofer sa le platesc alor mei nu stiu ce, poate ar fi trebuit sa o pup mai mult pe sora-mea, poate nu ar fi trebuit sa nu-i raspund sorinei pe mess si AZI poate ar fi trebuit sa fiu pe faza si sa fac si eu cinste cuiva care m-a ajutat foarte mult si care imi facuse cinste la ultima intalnire.
urasc expresia asta, a face cinste, dar e vorba de galanteria aceea foarte utila, care pe mine ma face sa ma simt comod si placut si cand o primesc si cand o ofer. ma roooooooog
ma simt cumplit de vinovata si evident ca avalansa de senzatii pe care le-a declansat acest mic incident e de neoprit
pentru ca sunt multe scenarii pe care mintea mea le poate crea. iar eu sunt personajul negativ din toate.
oricum, e ciudat cum functionam noi oamenii. presupun ca daca as fi fost cu adevarat nesimtita cu cineva, nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma consum. dar asa, izvor nesecat de cainta! wierd
noroc ca am citit asta si m-am crucit un pic. am mai uitat de greutatile propriei constiinte grav afectate.
christian bale ramane the peach of them all peaches
chiar daca
duminică, iulie 20, 2008
lilla beats me
she's soooo bad!
intalnirea noastra s-a lasat cu multe vanatai si umflaturi dureroase. sper ca si trecatoare. m-a trantit de doua ori pe asfalt si acum imi e frica sa mai merg cu ea ca inainte. o fi bine.
ieri o doamna m-a pus sa jur ca nu mai merg pe contrasens oricat de mica si linistita ar parea straduta.
ma simt complet si meticulos batuta pe tot corpul. si mi-e somn mereu pentru ca nu mai dorm bine noaptea, de la dureri. si m-am saturat de toate, foarte tare. nu mai am resurse. nici pe card.
ceea ce doare si mai tare.
toni zicea ca mai e putin si intram in service. da. sper sa ma reconstruiesc in vacanta care incepe peste 2 saptamani. adica peste multe zile. prea multe. si atatea lucruri de facut si cu mintea si cu trupul.
dar i-am schimbat cauciucurile si e minunata acum!
intalnirea noastra s-a lasat cu multe vanatai si umflaturi dureroase. sper ca si trecatoare. m-a trantit de doua ori pe asfalt si acum imi e frica sa mai merg cu ea ca inainte. o fi bine.
ieri o doamna m-a pus sa jur ca nu mai merg pe contrasens oricat de mica si linistita ar parea straduta.
ma simt complet si meticulos batuta pe tot corpul. si mi-e somn mereu pentru ca nu mai dorm bine noaptea, de la dureri. si m-am saturat de toate, foarte tare. nu mai am resurse. nici pe card.
ceea ce doare si mai tare.
toni zicea ca mai e putin si intram in service. da. sper sa ma reconstruiesc in vacanta care incepe peste 2 saptamani. adica peste multe zile. prea multe. si atatea lucruri de facut si cu mintea si cu trupul.
dar i-am schimbat cauciucurile si e minunata acum!
miercuri, iulie 16, 2008
duminică, iulie 13, 2008
daca nu e sa fie prima, atunci a doua sau a treia
a fost greu sa ma lamuresc si hotarasc.
era cat pe ce sa dau 14 milioane jumate pe una care nu ma convingea 100%. pentru ca nu imi ofera senzatia de stat in fotoliu, de coloana drepta si multumita. m-as fi ales cu o bijuterie ce-i drept, dar nu cea mai aproape de confortul si placerea mea.
pentru mine bicicleta perfecta este asta
dar pentru ca momentan e disponibila doar in alte tari mai fericite (da doamne sa aflu maine altceva), cred ca va trebui sa aleg dintre alta si alta.
e duminica si nu-mi dau seama daca voi reusi sau nu sa obtin ce vreu. abia astept sa fie maine si sa dau telefoane cu raspunsuri magice.
imi strang toti pumnii. daca am ajuns sa nu dorm noaptea din cauza ei, bicicleta ideala trebuie sa ajunga la mine.
asta e geniala si ma atrage cumplit, are culoare si tot.
numai ca cea de mai jos e mai buna, chiar daca are o culoare mai putin appelling.
e si daca nu reusesc sa pun stapanire pe niciuna de mai sus, atunci mi-o iau pe treky aia cocosata si astept luna martie 2009, cand baietii de la coloane au promis niste lime, sigur.
era cat pe ce sa dau 14 milioane jumate pe una care nu ma convingea 100%. pentru ca nu imi ofera senzatia de stat in fotoliu, de coloana drepta si multumita. m-as fi ales cu o bijuterie ce-i drept, dar nu cea mai aproape de confortul si placerea mea.
pentru mine bicicleta perfecta este asta
dar pentru ca momentan e disponibila doar in alte tari mai fericite (da doamne sa aflu maine altceva), cred ca va trebui sa aleg dintre alta si alta.
e duminica si nu-mi dau seama daca voi reusi sau nu sa obtin ce vreu. abia astept sa fie maine si sa dau telefoane cu raspunsuri magice.
imi strang toti pumnii. daca am ajuns sa nu dorm noaptea din cauza ei, bicicleta ideala trebuie sa ajunga la mine.
asta e geniala si ma atrage cumplit, are culoare si tot.
numai ca cea de mai jos e mai buna, chiar daca are o culoare mai putin appelling.
e si daca nu reusesc sa pun stapanire pe niciuna de mai sus, atunci mi-o iau pe treky aia cocosata si astept luna martie 2009, cand baietii de la coloane au promis niste lime, sigur.
miercuri, iulie 09, 2008
jurnalism narativ
ionut, colegul pe care a picat sarcina de a-mi scrie portretul, s-a descurcat de minune, desi a botezat un eveniment si o formatie. e mare lucru sa faci oamenii sa rada, prin scrisul tau!
bravo, ionut!
Ionuţ Mareş
Portret Ana Maria Drăghici
Cuvinte: 748
„N-am fost niciodată o mare zână”
Când Cristi a stabilit la întâmplare cine cu cine urma să se întâlnească pentru interviuri, părea că eu sunt ultima persoană din încăpere cu care Ana Maria, fata din faţa mea, şi-ar fi dorit să discute. Şi mai ales cu care să facă schimb de numere de telefon. Poate de aceea am fost ultimii care am făcut-o. Chiar înainte de a ieşi. „În weekend o să fiu pe la B’Estival. Dar numai seara. Ne putem întâlni într-o zi după-amiază”, îmi spune Ana Maria, aplecându-şi uşor capul într-o parte, indecisă parcă la fiecare frază pe care o rosteşte. Acceptă propunerea de a ne vedea cât mai repede. Aşa vom avea mai mult timp pentru scriere. Şi rescriere.
Vineri seara, după două apeluri lungi finalizate fără răspuns, primesc un mesaj puţin după ora opt. „promit ca te sun eu maine dimineata sa stabim pentu dupa amiaza. acum nu cred ca ne-am auzi ca urla muzica aici. mersi. seara frumoasa. ana maria”. A doua zi telefonul a venit aproape de ora 12. Exact înainte de a încerca eu din nou. Accept imediat propunerea de a ne întâlni peste câteva ore la Unirii. Era clar. Avea să fie un dialog interesant, dar straniu. Nu eram numai eu cel care punea întrebările, ci urma să fiu luat la rându-mi la rost de o persoană necunoscută.
Ne întâlnim. Ana Maria apare degajată. Poartă ochelari de soare, tricou alb, blugi albaştri şi geantă verde. Recunosc din nou acel mod de a mişca din cap, asemenea unui copil care se alintă la fiecare propoziţie pe care o spune. Ne aşezăm la o terasă, ca peste numai un minut să ne ridicăm din cauza aglomeraţiei şi să urcăm la un local din Hanul lui Manuc. „Eşti din Timişoara, ai zis”. „Nu, sunt din Moineşti, judeţul Bacău”, răspund. „Aa, eşti moldovean. Am crezut că eşti bănăţean”, nu ezită să-şi arate surprinderea. Discuţia începe. Ana Maria scoate discret din geantă o agendă în formă pătrată în care îşi notase ceva. O ţine pe braţe, cuibărită în scaun. Cu aceeaşi ezitare din felul de a vorbi, aşază cu discreţie pe masă un reportofon. Îl pune înapoi în geantă peste numai câteva minute, fără a şti dacă în acest timp înregistrase ceva.
În prezent Ana Maria lucrează la un cotidian de business. Scrie despre media şi publicitate. A terminat jurnalistica în 2005 la Universitatea Bucureşti, dar încă din ultimul an de studenţie a lucrat la Cărtureşti: librar, casier şi ceainăreasă. A mai trecut pe la Mediafax şi o agenţie de PR, Patru ace. După această experienţă şi-a jurat să nu mai aibă de-a face cu relaţiile publice. Nu i se potrivesc. „La radio n-am nicio şansă cu vocea asta. Ever, ever”, mărturiseşte, amintindu-şi de prima experienţă de acest fel din timpul facultăţii. Cât despre televiziune: „n-am fost niciodată o mare zână”, spune zâmbind. Şi-a dorit dintotdeauna să scrie. Primul ei articol serios a fost despre brandul Dacia şi despre cum a evoluat acesta din comunism. „Jobul perfect ar fi la o revistă lunară glossy, unde să scriu pe medii urbano-socio-culturale. Dar asta ne dorim cu toţii, nu?” După douăzeci de minute se ridică, ia o scrumieră de la masa alăturată, o aşază pe a noastră şi îşi aprinde o ţigară. În timp ce vorbeşte, Ana Maria gesticulează mult. Ţine în mâna dreaptă un creion verde, iar la încheietură poartă brăţara cu B’Estival, semn al preocupărilor ei din acel weekend. „Timpul meu liber se împarte între concerte. Mă duc la toate concertele de muzică de consum”, îmi împărtăşeşte pasiunea care îi organizează viaţa, în timp ce soarbe din limonadă. A fost la George Michael, Rolling Stones, Faithless. Nu s-ar duce la un concert Madonna, decât dacă ar primi invitaţie. „În portretul meu să scrii că cel mai tare concert la care am asistat a fost The Muse”. Mă face să zâmbesc.
Merge la serviciu cu bicicleta, la Casa Presei. 30 de minute. „Câteodată mai merg cu metroul doar ca să citesc”, îşi exprimă Ana Maria regretul pentru lipsa de timp pentru lectură. N-ar da Bucureştiul pe nici un alt oraş din ţară, iar în viitor i-ar plăcea să locuiască în Barcelona. Şi să călătorească. Discuţia noastră ajunge la final. O aşteaptă o nouă seară de concerte. După lungi insistenţe, Ana Maria plăteşte ea consumaţia. „Ca să-ţi faci o părere bună despre bucureşteni. Deşi eu nu sunt bucureşteancă”. Mă despart cu senzaţia că poate nu am fost totuşi ultima persoană cu care Ana Maria şi-ar fi dorit să se întâlnească şi să discute.
bravo, ionut!
Ionuţ Mareş
Portret Ana Maria Drăghici
Cuvinte: 748
„N-am fost niciodată o mare zână”
Când Cristi a stabilit la întâmplare cine cu cine urma să se întâlnească pentru interviuri, părea că eu sunt ultima persoană din încăpere cu care Ana Maria, fata din faţa mea, şi-ar fi dorit să discute. Şi mai ales cu care să facă schimb de numere de telefon. Poate de aceea am fost ultimii care am făcut-o. Chiar înainte de a ieşi. „În weekend o să fiu pe la B’Estival. Dar numai seara. Ne putem întâlni într-o zi după-amiază”, îmi spune Ana Maria, aplecându-şi uşor capul într-o parte, indecisă parcă la fiecare frază pe care o rosteşte. Acceptă propunerea de a ne vedea cât mai repede. Aşa vom avea mai mult timp pentru scriere. Şi rescriere.
Vineri seara, după două apeluri lungi finalizate fără răspuns, primesc un mesaj puţin după ora opt. „promit ca te sun eu maine dimineata sa stabim pentu dupa amiaza. acum nu cred ca ne-am auzi ca urla muzica aici. mersi. seara frumoasa. ana maria”. A doua zi telefonul a venit aproape de ora 12. Exact înainte de a încerca eu din nou. Accept imediat propunerea de a ne întâlni peste câteva ore la Unirii. Era clar. Avea să fie un dialog interesant, dar straniu. Nu eram numai eu cel care punea întrebările, ci urma să fiu luat la rându-mi la rost de o persoană necunoscută.
Ne întâlnim. Ana Maria apare degajată. Poartă ochelari de soare, tricou alb, blugi albaştri şi geantă verde. Recunosc din nou acel mod de a mişca din cap, asemenea unui copil care se alintă la fiecare propoziţie pe care o spune. Ne aşezăm la o terasă, ca peste numai un minut să ne ridicăm din cauza aglomeraţiei şi să urcăm la un local din Hanul lui Manuc. „Eşti din Timişoara, ai zis”. „Nu, sunt din Moineşti, judeţul Bacău”, răspund. „Aa, eşti moldovean. Am crezut că eşti bănăţean”, nu ezită să-şi arate surprinderea. Discuţia începe. Ana Maria scoate discret din geantă o agendă în formă pătrată în care îşi notase ceva. O ţine pe braţe, cuibărită în scaun. Cu aceeaşi ezitare din felul de a vorbi, aşază cu discreţie pe masă un reportofon. Îl pune înapoi în geantă peste numai câteva minute, fără a şti dacă în acest timp înregistrase ceva.
În prezent Ana Maria lucrează la un cotidian de business. Scrie despre media şi publicitate. A terminat jurnalistica în 2005 la Universitatea Bucureşti, dar încă din ultimul an de studenţie a lucrat la Cărtureşti: librar, casier şi ceainăreasă. A mai trecut pe la Mediafax şi o agenţie de PR, Patru ace. După această experienţă şi-a jurat să nu mai aibă de-a face cu relaţiile publice. Nu i se potrivesc. „La radio n-am nicio şansă cu vocea asta. Ever, ever”, mărturiseşte, amintindu-şi de prima experienţă de acest fel din timpul facultăţii. Cât despre televiziune: „n-am fost niciodată o mare zână”, spune zâmbind. Şi-a dorit dintotdeauna să scrie. Primul ei articol serios a fost despre brandul Dacia şi despre cum a evoluat acesta din comunism. „Jobul perfect ar fi la o revistă lunară glossy, unde să scriu pe medii urbano-socio-culturale. Dar asta ne dorim cu toţii, nu?” După douăzeci de minute se ridică, ia o scrumieră de la masa alăturată, o aşază pe a noastră şi îşi aprinde o ţigară. În timp ce vorbeşte, Ana Maria gesticulează mult. Ţine în mâna dreaptă un creion verde, iar la încheietură poartă brăţara cu B’Estival, semn al preocupărilor ei din acel weekend. „Timpul meu liber se împarte între concerte. Mă duc la toate concertele de muzică de consum”, îmi împărtăşeşte pasiunea care îi organizează viaţa, în timp ce soarbe din limonadă. A fost la George Michael, Rolling Stones, Faithless. Nu s-ar duce la un concert Madonna, decât dacă ar primi invitaţie. „În portretul meu să scrii că cel mai tare concert la care am asistat a fost The Muse”. Mă face să zâmbesc.
Merge la serviciu cu bicicleta, la Casa Presei. 30 de minute. „Câteodată mai merg cu metroul doar ca să citesc”, îşi exprimă Ana Maria regretul pentru lipsa de timp pentru lectură. N-ar da Bucureştiul pe nici un alt oraş din ţară, iar în viitor i-ar plăcea să locuiască în Barcelona. Şi să călătorească. Discuţia noastră ajunge la final. O aşteaptă o nouă seară de concerte. După lungi insistenţe, Ana Maria plăteşte ea consumaţia. „Ca să-ţi faci o părere bună despre bucureşteni. Deşi eu nu sunt bucureşteancă”. Mă despart cu senzaţia că poate nu am fost totuşi ultima persoană cu care Ana Maria şi-ar fi dorit să se întâlnească şi să discute.
marți, iulie 08, 2008
bloguri parasite
in perioada asta, la mine in blog roll sunt multe bloguri parasite. oficial neinchise, dar cu desavarsire neatinse de multa vreme.
si al meu a fost asa:P
nici nu mai stiu in ce data suntem, o pun mecanic in news asset cand trimit articolele mai departe.
sunt prea obosita si prea departe de vacanta si ma plictiseste teribil numai gandul de a-mi povesti oboseala.
trebuie sa-mi cumpar cablu la aparatul foto si o sa fie mai bine:)
Manic Street Preachers feat Nina Persson
Vezi mai multe video din Muzica »
ya, baby!
si al meu a fost asa:P
nici nu mai stiu in ce data suntem, o pun mecanic in news asset cand trimit articolele mai departe.
sunt prea obosita si prea departe de vacanta si ma plictiseste teribil numai gandul de a-mi povesti oboseala.
trebuie sa-mi cumpar cablu la aparatul foto si o sa fie mai bine:)
Manic Street Preachers feat Nina Persson
Vezi mai multe video din Muzica »
ya, baby!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)