despre industria de fashion din romania nu stiu cine scrie si ce scrie, dar din insight-urile care au ajuns neoficial la mine, am deja o parere bine implementata: se fura ideile ca-n codru, cu nonsalanta ca sa nu zic nesimtire, pentru ca se subintelege asta.
avand in vedere conditiile, e cu atat mai pretios faptul ca ma pot bucura aici de urmatoarele imagini, in absoluta avanpremiera a targurilor de fashion de la paris si new york, unde carmen secareanu va participa curand cu creatiile din colectia proprie, toamna/iarna 2008.
fiinta asta
e de fapt
sunt unele fotografii in care imaginea e cu desavarsire feminina, dar n-am voie sa le arat.
dupa ce ajungi sa vorbesti cu iubitu-ti fost, despre pasiunile curente ale fiecaruia?
am observat ca exista un sport practicat intens de fiintele care se cred destepte, speciale si mult prea cool pentru a-si intina eu-ul prin contopirea deplina cu alta fiinta. cultul propriei persoane.
chiar daca nu intru in tiparul de mai sus, poate ar trebui sa o cultiv si eu pe ana maria mea si sa fac din ea cea mai placuta fiinta din lume pentru mine, sa o fac sa-mi ajunga in orice situatie, sa o inconjor de lucruri dragute si miununate si neaparat f fff f personale in minunatia lor si sa o dresez sa nu-i mai trebuiasca mare lucru pe langa sine.
oare au comandat piesa asta special pentru clipul cu pricina sau e vorba de o piesa cunoscuta si admirata de omenire de ceva vreme, si de care urechile mele (mici, da, f mici) nu au avut parte pana acum? oricum ar fi, in capul meu asta a fost primul gand cand am vazut spotul. e ceva comandat sau e ceva ales, care deja exista? si ma mai gandeam... ce bine se potrivesc versurile... si cat e de sweet...da asa m-am gandit, prada siroposeniei, dar linistita. pentru ca, da, ce daca e slim, super slim, cel mai slim? am si eu unul acasa, chiar daca mai viguros un pic, doar n-o sa-l arunc fix acum, pentru ca e mai gras si nu cedeaza atat de repede cand il mangai, cu un deget, doua degete sau chiar trei. ba nici la ciupit nu raspunde, asa cum face fratele lui mai mic. de altfel, de analogia cu siluetele s-au folosit si stevejobsii cand au vrut sa fie citit textul de pe site. "nu se slabeste peste noapte", spun ei. "la fel si noi, am stat si am muncit din greu ca sa-l aducem in forma maxima pe proaspatul livrat lumii, macbook air". traducere aproximativ adaptata.
as vrea melodia intreaga.
altfel, in timp ce steve jobs isi crestea cotele de piata, macar la capitolul audienta, eu stateam cuminte in redactia fermecata, in care pana si apa a secat la un moment dat si am avut parte de o serie mica si rapida de revelatii, bine stiute si rasavute de o mie de ori, la fiecare dintre joburile pe care le-am avut pana acum.
nu intru in detalii, dar azi, colega mea toni, a intrat in memoria mea vesnica prin articularea urmatoarei fraze.
"nu iti spun nimic, pentru ca, uneori, am impresia ca pentru tine jobul este o treaba scarboasa, pe care preferi sa nu o faci!"
unic, pentru ca mi-a placut la nebunie expresia. minunat, minunat! chiar daca suntem la un ziar de business, stim si noi sa fim plastici. mi-nu-nat! (se intelege ca t era foarte suparata in acele momente)
alt moment cricial al zilei a fost calatoria cu metroul. spre casa. nu aveam tragere de inima sa merg singura spre casa, pentru ca mi se par oribile metrourile iarna, pentru ca sunt cenusii si siniste si puturoase. dar, surpriza! tren nou, luminos, oameni putini. tineri. tineri draguti, fiecare cu castile lui, cu privirile lui, cu freza lui, cu tenesii lui. cei care nu aveu casti, se conversau la fel de draguti, cu frezele lor, cu privirile lor. eu cu castile mele, nu-i auzeam, a fost minunat. ascultam kenneth bager fragmente, si m-am gandit ca pana la urma se poate sa fii fericit si in romania, numai ca dureaza cateva fractiuni de secunda. am avut o stare de bine in metrou. si e foarte bine cand se intampla asa ceva.
si nici macar nu ma omor dupa fragmentele lui kenneth bager, chiar deloc.
cel putin eu asta seara l-am cunoscut si nu stiu nimic despre el, decat ca l-a avut ca fetish pe bach.
de mica mi-am dorit sa cunosc un pianist. asta pentru ca aveam o caseta cu lucrari de chopin si seara, inainte sa adorm inchideam ochii, acultand-o, si mi-l imaginam pe pianist. stiam de pe spatele copertei de caseta, ca era un el. si aveam si un fragment preferat, pe care nu-l mai retin si despre care credeam ca e raindrop prelude, dar asta seara mi-am dat seama ca totusi nu asta era. ideea e ca vroiam sa am o aventura cu acel pianist sau cel putin cu cineva care putea interpreta bucata aia, care intre timp mi-a si disparut din minte.
la capitolul eccentricities, pe wikipedia, se spune ca Glenn Herbert Gould avea obiceiul sa mormaie piesele pe care le interpreta, si drept urmare, inregistraile cu el dadeau bataie de cap tehnicienilor.
ca aici:
oare cum ar fi sa fii iubita de pianist?!!:) sau cainele lui:))
in alta ordine de idei, azi a fost o zi tragica, m-am trezit cu o bucata de dinte in palma, de dimineata, dinte de-al meu:((( si asta m-a deprimat, normal. si m-am gandit ca se trage de la faptul ca a merge iarna la cinematograf in romania, si nu la mall ma refer(acolo e alta poveste), e egal cu a-ti pierde bucati din dinti a doua zi. ii urasc pe toti cei care gestioneaza cinematografele din romania. sunt niste stupizi notorii care merita sa traiasca in frig si foame, in cele mai cumplite umori ale pamantului. sunt o scumpa:D, stiu:), dar chiar merita!
de cand nu am mai vizitat-o activ pe pukatuka, care dupa cum se vede, doarme dusa acolo, in grja micului si pretiosului print, sa vedem ce s-a mai intamplat.
am (re)descoperit ca:
oamenii pot fi ambalaje reciclabile, dupa rata cu care sentimentele si trairile pot sa dispara si sa apara din nou acolo, in ei, mai rapid sau mai lent, dar tot aia e
tanjesc sa merg la mare si ca iarna asta ma lasa complet rece, desi copacii inghetati si ninsi sunt unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am vazut vreodata, live
desi ai grija sa menajezi pe cineva timp de 7 ani, tot ti se sare in cap la un moment dat si ca, de fapt, daca e o buba undeva o sa explodeze oricum, oricat de mult ai vrea sa nu se intample si cu oricine, asta de dragul parafrazarii antetului:))
poate sa treaca un weekend intreg fara sa vad un film. tztztztz
stiu sa fac mamaliguta
unii au nevoie sa fie acasa pentru a posta, pe cand eu doar stau aici after job hours asteptandu-l pe c, alaturi de alte victime ale asteptarii:)
biletele surpriza lasate pe usa pot fi foarte sexy
cam atat, ca am fost si sunt racita.
aseara am ascultat mult asta, nu neaparat versurile. ma duce cu gandul la mare. mare. dimineata cand iesi din cort sau de unde naiba iesi si inca e liniste si vrei sa bei cafea, dar te pui la soarele bland pana se trezeste toata lumea:) si faci mai mult o baie de lumina decat de alt fel. si. si. si
sper sa ramana doar o zi si sa nu se extinda si sa ne apucam naibii sa muncim. dar pentru ca azi este, intr-adevar ziua lor, iata ce am citit eu azi noapte, plina de incantare, pe buda:D
"Si atunci cand dispare obiectul dorit, atunci cand cineva paraseste scena de bunavoie, in cealalta parte, a celui ramas in asteptare, pasinuea isi intensifica natura. E ca in dragoste. Iubesti, doresti sa fii cu persoana iubita, ai nevoie de prezenta ei. Ea iti da sens, te ancoreaza in lume, iti ofera un univers. Dar, din pacate, universul ala e de multe ori epuizabil. Suporti numai un anumit numar de repetitii ale unei scene, chiar daca la scena aia ajungi pe cai diverse. Apoi, ce sa faci, te schimbi in timp, incepi si iti doresti altceva, fiindca incepi sa fii altcineva. Daca unul dintre parteneri observa lucrurile astea si ia decizia de a parasi cuplul, nu respectivul sufera. Celalat sufera(aici nu sunt absolut deloc de acord:D) Orice relatie are un pasaj ascendent, cand partenerii se cunosc, cand lumile lor sunt puse in comun. Micile prostioare de zi cu zi intregesc o atmosfera, leaga sentimente si pun pe jar simturile intr-un mod placut. Daca unul dintre cei implicati in poveste e atat de pespicace incat sa stopeze relatia exact in vremea cand se apropie zona descendenta, s-a scos. Si-a asigurat pozitia de superstar in inima celuilalt. El va deveni: "iubirea vietii", va fi pus pe soclu, va fi termenul de comparatie, va fi un mit. Caci intre cei doi, bunaoara, nu a fost nimic rau! Iar de mituri te desparti greu. E destul de dificil sa iti reuseasca chestia asta, dar dupa cum vedem pe VH1, un "one hit wonder" e suficient pentru a te capatui!"
Republik, decembrie, articolul "Omul Personajul Alegerile si Relatiile de Cuplu Seinfeld", de Lucian Maier.
traim pur si simplu pentru a-i dezavantaja pe cei care sunt in prezent langa noi sau dimpotriva. si nu e vorba de vesnica drama a prezentului mutilat de proiectiile despre viitor.
ceea ce ti se cere, la un moment dat, mai mult sau putin evident, insistent, imperios sau subtil, si nu poti in ruptul capului face, poti pune pe tava fara nicio problema, in alt timp si context, lasand loc, poate, altor lucruri pe care refuzi sa le faci. s-o cheama evolutie, exista vesnicele nuante, la naiba, stiu ca totul e relativ. nu cred ca devii pur si simplu mai bun, mai intelept, dar asa se intampla. ideea e ca suntem ceea ce ne fac oamenii pe care i-am avut la un moment dat aproape, sa fim. de aici disperarea si debusolarea cand cineva de langa tine, dispare. felicitari celor care se descurca singuri, multumiri celor care m-au facut pe mine ceea ce sunt azi si multe ganduri celor care n-au avut de la mine ceea ce eu pot azi oferi.
felicitari, pentru ca e mai putin dureros mutumiri, cuvant mult prea modest pentru ceea ce as vrea sa spun, de fapt ganduri, nu pot fi contabilizate
de vazut taxidermia. a nu se crede un cuvant scris pe net despre el, nici macar unul.(mai putin, ca da, e de vazut, daca nu l-ati vazut inca) desi mi-a placut cineva, aici:) sau aici. unde mai pui ca ne place si amon tobin.
perioada soft, din punct de vedere al simturilor.(vorba ceea: totally zen, dar na, daca nu e a mea, nu pot sa-i dau decat o paranteza:) parca nu ma mai trezesc pentru a ma consuma intens si inutil. desi incepusem sa ma pricep. stiu ca sunt in vacanta si ca de aia ma simt asa, dar tot bine e. mai ales cand vezi ca altii se mai chinuie inca. si nici nu stii cand iti vine randul, din nou. oricum, nimic nu tine o vesnicie, nici bun, nici rau:D
am vazut filmul si mi-a facut ziua. desi nu i-am citit inca nicio carte, saturata de henry millerisme, gandindu-ma mereu ca o a doua iubire asemanatoare nu se mai poate naste, oricum. dar tipul nascut in '20 si rapus de leucemie undeva pe la jumatatea anilor '9o, a trait si scris carti precum women, de undeva din el si o sa citesc macar cartea asta pentru care chiar a studiat, culcandu-se si cu 6 femei pe noapte. fiecare cu arta lui. sa nu murim stupizi, zic.
vocea lui grozava spune la un moment dat: "love is the fog that burns with the first daylight of reality". no kidding?
azi noapte nu puteam sa dorm, o insomnie crunta si calma, asa ca de in the mood for christmas, cand esti prea odihnit:D sa mai dormi pana la 3, 4 dimineata, si mi-am dat seama ca dintre toate titlurile de carti din lume, preferatul meu este "cel mai iubit dintre pamanteni". cred ca preda a fost intr-adevar genial cand a pus pe hartie asa ceva si l-am mai invidiat o ora sau doua, azi noapte. chiar daca poate nu e sintagma lui, el e cel care mi-a adus-o mie in forma asta si m-am gandit la el. cum ar fi sa stii care iti e cel mai iubit dintre pamanteni?
pentru ca ascult piesa asta exagerat de mult. si pentru ca imi pare rau ca moartea chiar exista si se arata atat de des. cand am auzit, m-am bucurat trist ca nu am apucat sa ma imprietenesc cu sultan, dar tot m-am prins ce fel de om a fost:( the end has no end?
nu-mi place ultimul post de aici, it realy sucks, even though is true.
acum scriu de la noul si preciousul meu macbook, momentan in stadiu de accesoriu, mai mult al camerei, decat al meu.un laptop-bombonica translucida. s-a intamplat la o luna, doua, dupa ce mi s-a pus pata pe el, desi mi-l dorem latent inca de cand ma uitam la filmele de la 20.00, de pe protv, cu tanti scriitorese utilizatoare de mac, macinate in noapte de mistere si amintiri, filmate din fata cu iconul de la apple cat mai vizibil, de dragul product placementului, atat de eficient, se pare:)) din momentul primei fractiuni de secunda de cand mi l-am dorit si pana a ajuns in mainile mele n-a trecut atat de mult timp incat sa nu mai pot savura victoria. nu ca in alte cazuri cand vrei ceva si trece atata timp pana cand si ai lucrul respectiv, incat momentul posedarii nu mai are deloc gust.
dupa 3 zile de contopire, inca nu stiu: care sunt echivalentele pentru F-uri si magia lor si daca exista asa ceva. de ce tasta end nu ma duce la capatul randului, etc etc.
o sa ma adoarma, impreuna, eddie vedder, josh homme si the strokes, uniti de indurarea lui gaye desi strigat ecologic, piesa asta ma omoara din alte motive.
in contextul in care coala alba de hartie este expresia care duce cu gandul la ceva fara istorie, fara bagaje afective si alte probleme. e imposibil ca dupa o anumita varsta, atunci cand devii constient si activ si liber, sa mai ai parte de oameni pur si simplu, in orice fel ai relationa cu ei. fiecare, chiar si daca este intr-o perioada in care se simte vindecat, tot are in spate istorii, trairi si amintiri care il umplu, il alcatuiesc, dar de cele mai multe ori si urmaresc şi chiar haituiesc. cunosti pe cineva si nu poti sa ai pretentia ca veti fi vreodata complet singuri. noroc ca exista nuante, dozaje, situatii şi situatii. vorbeam cu t si mi-am dat seama ca pe langa toate gaurile de mai sus, mai exista si lista. dar despre asta, alta data sau mai bine niciodata.
azi noapte am supravietuit macelului intalnirii cu mine. de mult n-am mai stat asa fata in fata, a fost cumplit. din cand in cand, din fericire, foarte rar, raman singura, complet singura si se lasa cu durere. aproape ca am plans de nervi, a fi singura cu mine e o pedeapsa si nu inteleg niciodata de ce tebuie sa fiu pedepsita. si cand zic singura cu mine ma refer la singuratatea aia totala care exclude orice mijloc de evadare, cum ar fi un calculator functional sau orice fel de muzica, in combinatie cu o carte chinuitor de departe de orice am nevoie, dar pe care ma incapatanez sa o citesc. nu stiu de ce place oamenilor Teoria Norilor. sa stii t, ca mie pur si simplu nu-mi place si ma mai si umple de nervi agresivi impotriva proprie-mi inertii care nu ma lasa sa renunt la ea, numai pentru ca tu ai zis ca e o carte frumoasa. noroc ca dupa ce m-am dat aproape la propriu cu capul de pereti am reusit sa imi incarc m3playerul si sa adorm tarziu, tarziu, cu ajutorul muzicii. si asa mi-am dat seama, inca o data, ca efectul muzicii asupra oamenilor nu e un mit. am trecut in cateva secunde in cu totul alta stare, m-am minunat si bucurat ca am putut fi influentata si dupa epuizarea playlistului, adormita in pace. cele mai multe melodii vin tot de la t si nu sunt incarcate inca pe youtube si probabil nici n-o sa fie. dar si radiohead au avut contributia lor la miracolul linistirii unei fiinte fata in fata cu toata negura absurda care e in fiecare dintre noi, chiar daca noi ne prefacem mai tot timpul ca suntem veseli si zambim, de dragul de nu mai simti.
ideea e, in caz ca nu se intelege, ca e chiar groaznic sa nu ai calculator si sa nu asculti muzica. chiar nu pricep cum reuseau oamenii sa se descurce in trecut, probabil ca socializau la greu, pentru ca altfel ma mir ca rasa umana a trecut prin epoca in care nu existau mess-ul si playlistul preferat si filmele descarcate de pe retea.
si ce bine au mers astea:
Just as you take my hand Just as you write my number down Just as the drinks arrive Just as they play your favourite song As the magic disappears No longer wound up like a spring Before you've had too much Come back and focus again
The walls abandon shape You've got a cheshire cat grin All blurring into one This place is on a mission Before the night owl Before the animal noises Closed circuit cameras Before you're comatose
Before you run away from me Before you're lost between the notes The beat goes round and round The beat goes round and round I never really got there I just pretended that I had
What's the point of instruments Words are a sawed off shotgun
Come on and let it out Come on and let it out Come on and let it out Come on and let it out
Before you run away from me Before you're lost between the notes Just as you take the mic Just as you dance, dance, dance
Jigsaws falling into place There is nothing to explain Regard each other as you pass She looks back, you look back Not just once Not just twice Wish away the nightmare Wish away the nightmare You've got a light you can feel it on your back You've got a light you can feel it on your back Jigsaws falling into place
si poate de asta n-am mai scris nimic. desi s-au intamplat lucruri multe, in mare parte legate de un mar, dupa care au urmat mai multe mere:)
cele mai frumoase versuri de azi, pe blogul sorinei. "when i said ' I can see me in your eyes', you said 'I can see you in my bed', that's not just friendship that's romance too, you like music we can dance to"
the stokes, au fost si sunt si vor fi pe lista mea de favoriti. in rest, lumea a ramas la fel de mica si asta nu e deloc rau, eu asa zic.
