hai sa ne impacam cu o bomboana, cu toata cutia!
miercuri, februarie 13, 2008
marți, februarie 12, 2008
atac de panica
asa se cheama ce am simtit azi, intr-una, de cand am ajuns la job si pana acum. starea asta nesuferita are un ritm al ei, creste si descreste, dar nu se opreste. cote inalte a avut cand am intrat pe blogrollul andrei si am luat la rand blogurile de acolo. oameni care se iau in serios, care scriu lucruri serioase, infipte in realitate. m-am panicat pentru ca eu nu sunt asa, iar lumea, pana la urma, merge inainte pentru ca exista oameni care traiesc pentru a se lua in serios.
si andra se ia in serios pe blogul ei si face fiecare pas pe luna, perfect strategic.
apoi ma panichez pentru ca am zile in care nu sunt deloc eficienta in lumea asta care se ia in serios si in care trebuie sa produc articole economice la zi, asa cum fac colegii mei, de altfel, asa cum "se face".
pur si simplu ma duc sa fumez in curtea betonata, care inconjoara pe jumatate cladirea de sticla, serioasa, de langa cimitirul ce troneaza pe strada reinvierii, si imi vine sa vomit de anxietate. cateodata raman asa de tare pe dinafara ritmului care sustine sitemul asta, job, societate, noi si capsoarele noastre serioase si infipte in cotidian, incat ma sperii pur si simplu.
si nici macar nu vreau sa traiesc pe o insula, sa ma innec in beatitudine gratuita.
as vrea, in schimb, sa am atacuri de panica intr-o lume careia sa simt ca ii apartin, sa imi vina sa vomit de nervi, pentru ca nu-mi ies lucuri in care cred si pe care le fac, pentru ca le simt sau cel putin, imi plac.
yaaaac!
de un infinit de ori, yac!
si andra se ia in serios pe blogul ei si face fiecare pas pe luna, perfect strategic.
apoi ma panichez pentru ca am zile in care nu sunt deloc eficienta in lumea asta care se ia in serios si in care trebuie sa produc articole economice la zi, asa cum fac colegii mei, de altfel, asa cum "se face".
pur si simplu ma duc sa fumez in curtea betonata, care inconjoara pe jumatate cladirea de sticla, serioasa, de langa cimitirul ce troneaza pe strada reinvierii, si imi vine sa vomit de anxietate. cateodata raman asa de tare pe dinafara ritmului care sustine sitemul asta, job, societate, noi si capsoarele noastre serioase si infipte in cotidian, incat ma sperii pur si simplu.
si nici macar nu vreau sa traiesc pe o insula, sa ma innec in beatitudine gratuita.
as vrea, in schimb, sa am atacuri de panica intr-o lume careia sa simt ca ii apartin, sa imi vina sa vomit de nervi, pentru ca nu-mi ies lucuri in care cred si pe care le fac, pentru ca le simt sau cel putin, imi plac.
yaaaac!
de un infinit de ori, yac!
luni, februarie 11, 2008
"raspunsul pentru toata viata"
varianta lui cosmin
eu: asta e raspunsul pentru toata viata?
eu: cum ar veni, sensul
eu: explicatia
eu: sau asta e de fapt, viata?
eu: te dau pe blog cu asta
cosmin: viata, raspunsul, sensul. toate gesturile lui mari de om mic, toate sunt LECTIA!
eu: :))
eu: :-*
cosmin: iti dai seama ca daca inca din rocky 1 gandea in felul asta, ce matur putea sa fie. vorbea putin, insa traia totul
cosmin: toti dusmanii lui imaginari, toate obstacolele lui inexistente, toate treptele lui inchipuite
cosmin: toate sunt acolo, ale lui si ale noastre
cosmin: cum sa nu candideze omul asta pentru nici o functie?
cosmin: are RASPUNSURI!
eu: hmm
eu: o sa ma limitez cu intelegerea la faptul ca ai vazut in imaginile acelea un raspuns la intrebarea ce este viata
eu: si ca e o metafora
eu::D
cosmin: nu, e TOTUL. rambo nu poate fi luat cu lingurita
asa, din senin!
eu: asta e raspunsul pentru toata viata?
eu: cum ar veni, sensul
eu: explicatia
eu: sau asta e de fapt, viata?
eu: te dau pe blog cu asta
cosmin: viata, raspunsul, sensul. toate gesturile lui mari de om mic, toate sunt LECTIA!
eu: :))
eu: :-*
cosmin: iti dai seama ca daca inca din rocky 1 gandea in felul asta, ce matur putea sa fie. vorbea putin, insa traia totul
cosmin: toti dusmanii lui imaginari, toate obstacolele lui inexistente, toate treptele lui inchipuite
cosmin: toate sunt acolo, ale lui si ale noastre
cosmin: cum sa nu candideze omul asta pentru nici o functie?
cosmin: are RASPUNSURI!
eu: hmm
eu: o sa ma limitez cu intelegerea la faptul ca ai vazut in imaginile acelea un raspuns la intrebarea ce este viata
eu: si ca e o metafora
eu::D
cosmin: nu, e TOTUL. rambo nu poate fi luat cu lingurita
asa, din senin!
superficial
mi-a placut povestea cu pustiul copywriter la BBDO care dupa ce a facut parte din echipa care a organizat adprint-ul acum 4 ani, a luat sambata un inger, pentru ce face acum.
imi place sa vad oameni incantati de ce fac, poate ajung si eu acolo, la batranete macar:D
asta cu batranetea imi aduce aminte de discutiile de ieri, cand eram la brasov, sase oameni, si aveam o zi intreaga la dispozitie sa ne plimbam prin orasul "romantic', cum i-a zis florin, ironic.
si de fapt, ne-am trezit, am intrat in primul bistro/restaurant, am baut cafele, am mancat o gramada, dupa care, la ora 15, dupa discutii intens contradictorii, ne-am urcat in masini si am intins-o acasa.
topicul de discutii a fost - cine vrea acasa repede vs cine vrea sa mai profite de brasov.
s-a lasat cu: "daca nu ne plimbam acum, cand suntem tineri, atunci cand naibii ne mai plimbam"? "pai la batranete, atunci o sa ai tot timpul sa te plimbi"
"dar daca mergem acum acasa, o sa ajungem prea repede si oricum maine mergem la serviciu"
"bine, hai sa mergem, oricum am de spalat"
ce vreau sa spun este ca e iarna si ma enerveaza ca e prea frig sa-mi misc oasele in aer liber
si imi mai intinde nervii si ca toata lumea are o mare lehamite de job si as vrea sa mai vad si oameni entuziasmati, poate se ia si la mine, un pic. dar nu e chip.
i need a change so much, it hurts!
vreau sa vad diseara atonement, cel mai bun film si la bafta, ce mai astept?
imi place sa vad oameni incantati de ce fac, poate ajung si eu acolo, la batranete macar:D
asta cu batranetea imi aduce aminte de discutiile de ieri, cand eram la brasov, sase oameni, si aveam o zi intreaga la dispozitie sa ne plimbam prin orasul "romantic', cum i-a zis florin, ironic.
si de fapt, ne-am trezit, am intrat in primul bistro/restaurant, am baut cafele, am mancat o gramada, dupa care, la ora 15, dupa discutii intens contradictorii, ne-am urcat in masini si am intins-o acasa.
topicul de discutii a fost - cine vrea acasa repede vs cine vrea sa mai profite de brasov.
s-a lasat cu: "daca nu ne plimbam acum, cand suntem tineri, atunci cand naibii ne mai plimbam"? "pai la batranete, atunci o sa ai tot timpul sa te plimbi"
"dar daca mergem acum acasa, o sa ajungem prea repede si oricum maine mergem la serviciu"
"bine, hai sa mergem, oricum am de spalat"
ce vreau sa spun este ca e iarna si ma enerveaza ca e prea frig sa-mi misc oasele in aer liber
si imi mai intinde nervii si ca toata lumea are o mare lehamite de job si as vrea sa mai vad si oameni entuziasmati, poate se ia si la mine, un pic. dar nu e chip.
i need a change so much, it hurts!
vreau sa vad diseara atonement, cel mai bun film si la bafta, ce mai astept?
miercuri, februarie 06, 2008
luni, februarie 04, 2008
must see 2 days in paris
"he knew Paris was for lovers. he just didn't think they were all hers"
pentru ca o sa razi. si o sa tot razi. pentru ca rasul o sa te salveze de scenele care o sa te faca sa te simti, simti si iarasi simti.
ce m-a scurtcircuitat la un moment dat (si se pare ca nu numai pe mine, pentru ca citatul asta troneaza la categoria quotes):
"it always fascinated me how people go from loving you madly to nothing at all, nothing. it hurts so much. when i feel someone is going to leave me, i have a tendency to break up first before i get to hear the whole thing.
here it is. one more, one less. another wasted love story. i really love this one. when i think that its over, that i'll never see him again like this... well yes, i'll bump into him, we'll meet our new boyfriend and girlfriend, act as if we had never been together, then we'll slowly think of each other less and less until we forget each other completely. almost.
always the same for me. break up, break down. drunk up, fool around. meet one guy, then another, fuck around. forget the one and only.
then after a few months of total emptiness start again to look for true love, desperately look everywhere and after two years of loneliness meet a new love and swear it is the one, until that one is gone as well. there's a moment in life where you can't recover any more from another break-up. and even if this person bugs you sixty percent of the time, well you still can’t live without him. and even if he wakes you up every day by sneezing right in your face, well you love his sneezes more than anyone else's kisses".
poate n-am zis ca e din categoria comedy / drama / romance:D
july delphi are toata admiratia mea, fara pic de retinere. rareori mi se intampla sa admir fara strop de negura a frustrarilor proprii. dar ea reuseste, pur si simplu.
nu zic mai mult, desi eu stiu mai mult de pe aici.
bine, bine, parintii ei din film, sunt chiar parintii delphi. n-avea cum sa iasa asa, decat din niste parinti ca aia:))
de vazut la fel de urgent: before sunrise si before sunset.
duminică, februarie 03, 2008
oximoron psihic
daca vreau sa fie asta blogul meu si numai al meu, in sensul ca refuz sa fac din el o extensie de brand personal, oare de ce ma afecteaza ca n-am avut sambata trafic?
ori? ori?
presimt ca o sa cedez si o sa-mi scriu numele blogului pe toate drumurile, si n-o sa mai fie creier de prieten, cunostinta, care sa nu stie de el. numai asa, sa vad ca am trafic gras.
adica sora-mea habar nu avea vineri seara ca am blog si mie mi-e(mi-era) bine asa. hmmmm
ana si-a pierdut coerenta interioara, aia pe care n-a avut-o ever:)))
si mai vorbeste si despre ea ca si cand ar fi alta persoana. OMG!
locul asta trebuie sa ramana nealterat de sfortari interioare care sa faca din el ceva ce nu vrea sa fie.
acum vorbesc si despre blog ca si cand ar avea vointa proprie.
hmmmm
a bientot!:D
ori? ori?
presimt ca o sa cedez si o sa-mi scriu numele blogului pe toate drumurile, si n-o sa mai fie creier de prieten, cunostinta, care sa nu stie de el. numai asa, sa vad ca am trafic gras.
adica sora-mea habar nu avea vineri seara ca am blog si mie mi-e(mi-era) bine asa. hmmmm
ana si-a pierdut coerenta interioara, aia pe care n-a avut-o ever:)))
si mai vorbeste si despre ea ca si cand ar fi alta persoana. OMG!
locul asta trebuie sa ramana nealterat de sfortari interioare care sa faca din el ceva ce nu vrea sa fie.
acum vorbesc si despre blog ca si cand ar avea vointa proprie.
hmmmm
a bientot!:D
vineri, februarie 01, 2008
miercuri, ianuarie 30, 2008
paris, dar eu vreau la viena
le baiser de l'hotel de ville, paris, 1950
vad imaginea asta in fiecare zi. mi-am luat albumul in vremea cand lucram la carturesti. mi-a placut mereu foarte mult, mai ales pentru ca atinge locul ala din mine unde sunt numai eu si un "el" nedefinit, dar mereu prezent acolo, daca arunc o privire.
cred ca fiecare dintre noi are inauntru un loc aparte, unde indiferent cat de bine sau rau am fi, cat de indragostiti sau plictisiti, casatoriti sau in prag de, departe de orice tentativa amoroasa sau nu, avem totusi acolo un loc aparte unde privim si ne intalnim cu "el" sau "ea", corespondentul nostru perfect, atat de "bun" si "minunat", care in realitate nu ar putea sa existe. si eu, cand ma uit sau ma uitam, pe vremea cand am cumparat albumul, la imaginea asta, ma intalneam cu "el" si deveneam parte din poveste.
mi-a parut rau sa aflu ca nu e un instantaneu, ca de altfel mai toate lucrarile lui doisneau, dar asta e. doisneau ramane doisneau.
nu ignor debutul, dar baiuteii, nu au la pagina 123 niciun pic de punct si asta ma scoate din joc.
marți, ianuarie 29, 2008
mahmureala
aseara, in baruletul in care mi-am facut veacul, am ramas la un moment dat singura la masa si mi-am dat seama cat de mult imi place sa aud ce se vorbeste la alte mese. nu sa ascult, ci sa aud. am obiceiul asta de mult si nu i-am dat niciodata atentie, dar aseara mi-am dat aseama ca da, il am, si da, imi place.
s-a facut liniste la masa mea si atunci au aparut in prim plan vocile de la mesele apropiate. m-am uitat la cei doi care stateau la masa din dreapta. un el, grasut bine, cu ochelari, pe la 20 si ceva de ani, in jumatatea de dincolo de 25. manca tacticos dintr-un vas mic, plin cu alune sau fistic sau ce-or fi fost. ea, statea peste masa, in fata lui. aceeasi varsta, imbracata deranjant de tern si cuminte, dar plina de afecatare, cu o esarfa mare infasurata in jurul gatului de neghicit. avea un nas destul de mare si foarte ascutit si ochii mici. bea ceai dintr-un pahar turcesc si manca alaturi de el, din vasul mic din care dispareau alunele.
ea: da, mi-a zis ca a vazut pe cineva care seamana cu mine, de mai multe ori prin zona, dar ca nu avea cum sa fiu eu, pentru ca tipa aia era prea imbatranita ca sa fiu eu.
grasutul: aha
ea: iti dai seama ca eram eu, de fapt! doar am stat atatia ani in berceni, sigur eram eu, sigur pe mine m-a vazut, sigur eu eram aia imbatranita.
grasutul: nu stiu ce sa zic
ea: si are dreptate. stii ca am imbatranit?
grasutul:eu nu am cum sa-mi dau seama, te vad prea des.
ea: mi-am dat seama si singura ca am imbatranit. stii cand? cand am fost sa-mi iau diploma de la facultate. in dosarul ala iti dau si diploma de la bac. si fiecare au poza. si le-am pus asa, una langa alta, si m-am uitat. se vedea schimbarea. la 18 ani eram un copil! iar cand terminam facultatea eram schimbata, mai nashpa, iar dupa "n" ani de atunci, acum, si mai nashpa! din ce in ce mai rau, iti spun!
mi-a placut gradatia. "copil, nashpa, si mai nashpa" si nu i-am mai auzit. m-am gandit la mine, evident. nu cred ca mi se aplica gradatia asta. nu sufar de imbatraneala si nici testul cu pozele nu o sa-l fac. inca!
s-a facut liniste la masa mea si atunci au aparut in prim plan vocile de la mesele apropiate. m-am uitat la cei doi care stateau la masa din dreapta. un el, grasut bine, cu ochelari, pe la 20 si ceva de ani, in jumatatea de dincolo de 25. manca tacticos dintr-un vas mic, plin cu alune sau fistic sau ce-or fi fost. ea, statea peste masa, in fata lui. aceeasi varsta, imbracata deranjant de tern si cuminte, dar plina de afecatare, cu o esarfa mare infasurata in jurul gatului de neghicit. avea un nas destul de mare si foarte ascutit si ochii mici. bea ceai dintr-un pahar turcesc si manca alaturi de el, din vasul mic din care dispareau alunele.
ea: da, mi-a zis ca a vazut pe cineva care seamana cu mine, de mai multe ori prin zona, dar ca nu avea cum sa fiu eu, pentru ca tipa aia era prea imbatranita ca sa fiu eu.
grasutul: aha
ea: iti dai seama ca eram eu, de fapt! doar am stat atatia ani in berceni, sigur eram eu, sigur pe mine m-a vazut, sigur eu eram aia imbatranita.
grasutul: nu stiu ce sa zic
ea: si are dreptate. stii ca am imbatranit?
grasutul:eu nu am cum sa-mi dau seama, te vad prea des.
ea: mi-am dat seama si singura ca am imbatranit. stii cand? cand am fost sa-mi iau diploma de la facultate. in dosarul ala iti dau si diploma de la bac. si fiecare au poza. si le-am pus asa, una langa alta, si m-am uitat. se vedea schimbarea. la 18 ani eram un copil! iar cand terminam facultatea eram schimbata, mai nashpa, iar dupa "n" ani de atunci, acum, si mai nashpa! din ce in ce mai rau, iti spun!
mi-a placut gradatia. "copil, nashpa, si mai nashpa" si nu i-am mai auzit. m-am gandit la mine, evident. nu cred ca mi se aplica gradatia asta. nu sufar de imbatraneala si nici testul cu pozele nu o sa-l fac. inca!
duminică, ianuarie 27, 2008
asta seara adorm cu oscar
din oscar si tanti roz, de eric emmanuel schmitt
"draga dumnezeu,
am azi o suta de ani. ca tanti roz. dorm cam mult dar ma simt bine.
incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. la inceput ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care a-i primit-o este vesnica. apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie scurta, de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de niciun dar, ci de un simplu imprumut. pe care trebuie sa incerci sa-l meriti. la cei o suta de ani ai mei pot spune ca stiu despre ce vorbesc. cu cat imbatranesti mai mult, cu atat se cade sa ai bunul gust de a aprecia viata. trebuie sa devii rafinat, artist. la douazeci de ani, orice cretin stie sa se bucure de viata, dar la o suta, cand nici macar sa te misti nu mai esti in stare, trebuie sa stii sa-ti pui inteligenta la lucru.
nu-mi dau seama daca am reusit. fa-le tu o vizita. du tu pana la capat ce-am inceput. eu ma simt cam obosit.
te pup, pe maine,
oscar"
traducere(care mie imi place), paola bentz-fauci
"draga dumnezeu,
am azi o suta de ani. ca tanti roz. dorm cam mult dar ma simt bine.
incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. la inceput ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care a-i primit-o este vesnica. apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie scurta, de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de niciun dar, ci de un simplu imprumut. pe care trebuie sa incerci sa-l meriti. la cei o suta de ani ai mei pot spune ca stiu despre ce vorbesc. cu cat imbatranesti mai mult, cu atat se cade sa ai bunul gust de a aprecia viata. trebuie sa devii rafinat, artist. la douazeci de ani, orice cretin stie sa se bucure de viata, dar la o suta, cand nici macar sa te misti nu mai esti in stare, trebuie sa stii sa-ti pui inteligenta la lucru.
nu-mi dau seama daca am reusit. fa-le tu o vizita. du tu pana la capat ce-am inceput. eu ma simt cam obosit.
te pup, pe maine,
oscar"
traducere(care mie imi place), paola bentz-fauci
not a sad song
if you are in the mood
sunday morning, praise the dawning
its just a restless feeling by my side
early dawning, sunday morning
its just the wasted years so close behind
watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all
sunday morning and Im falling
i've got a feeling I dont want to know
early dawning, sunday morning
its all the streets you crossed, not so long ago
watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all
watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all
sunday morning
sunday morning
sunday morning
lou reed's sunday morning by velvet underground
video credentials, lepetitprodige
sunday morning, praise the dawning
its just a restless feeling by my side
early dawning, sunday morning
its just the wasted years so close behind
watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all
sunday morning and Im falling
i've got a feeling I dont want to know
early dawning, sunday morning
its all the streets you crossed, not so long ago
watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all
watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all
sunday morning
sunday morning
sunday morning
lou reed's sunday morning by velvet underground
video credentials, lepetitprodige
joi, ianuarie 24, 2008
miercuri, ianuarie 23, 2008
pana-n gat
satula.
de starea asta asa de mers pe sarma. in principiu, totul e ok, dar la naiba, cred ca ziua a devenit prea lunga, cu prea multe evenimente stupide, in fond, dar care ma influenteaza prea tare si imi strica zenul cu care imi incep ziua sau noaptea.
se cheama cred, ca sunt labila. ce cuvant urat.
alte cuvinte urate:
frustrat
libidinos
caterinca(chiar daca nu e un cuvant propriu zis, il mai aud eu cateodata, ba l-am vazut si scris, pe un panou pentru biscuitii bazaconii, cel mai stupid ad ever, plasat in statia de metrou de la unirii, linia spre dristor)
si gata, ca mai sunt o tona, dar n-are rost sa pangaresc aici cu ele.
si inca ceva de care pana si eu m-am plictisit. as vrea sa nu ma mai afecteze asa de tare faptul ca a murit nu stiu ce vedeta. dar in stupizenia, pe care mi-o asum, am impresia ca au si ele, vedetele, mai bine zis actorii, muzicienii, dansatorii, care ne plac, un rol al lor, in viata fiecaruia dintre noi.
pana la urma cu munca lor ne petrecem de buna voie, unele dintre cele mai placute momente din viata. sau si mai plat spus, ei ne fac viata mai suportabila, de multe ori.
azi am aflat ca a murit cel care a jucat roul principal in fituica de film care mi-a devenit in adoloscenta sau in prima-mi si virgina tinerete, filmul preferat.
de ce sa nu recunosc ca mi-a stricat treaba asta definitiv ziua? e vorba de simboluri. disparitiile astea chiar ma duc cu gandul la cat de stupizi si fragili suntem.
cand eram mica, am gasit o explicatie pentru stupizenia ca exista pe lumea asta o mana de oameni care castiga o gramada de bani distrandu-se, si la vietile carora suntem cu totii conectati, si ma refer aici la stardom.
si ca daca li se intampla lor ceva, e un fel de mini lume, care ne pune la dispozitie reperele ei, pentru a vedea la o scara accesibila, ceea ce pana la urma ni se poate intampla si noua si chiar ni se intampla. :D
bye bye
de starea asta asa de mers pe sarma. in principiu, totul e ok, dar la naiba, cred ca ziua a devenit prea lunga, cu prea multe evenimente stupide, in fond, dar care ma influenteaza prea tare si imi strica zenul cu care imi incep ziua sau noaptea.
se cheama cred, ca sunt labila. ce cuvant urat.
alte cuvinte urate:
frustrat
libidinos
caterinca(chiar daca nu e un cuvant propriu zis, il mai aud eu cateodata, ba l-am vazut si scris, pe un panou pentru biscuitii bazaconii, cel mai stupid ad ever, plasat in statia de metrou de la unirii, linia spre dristor)
si gata, ca mai sunt o tona, dar n-are rost sa pangaresc aici cu ele.
si inca ceva de care pana si eu m-am plictisit. as vrea sa nu ma mai afecteze asa de tare faptul ca a murit nu stiu ce vedeta. dar in stupizenia, pe care mi-o asum, am impresia ca au si ele, vedetele, mai bine zis actorii, muzicienii, dansatorii, care ne plac, un rol al lor, in viata fiecaruia dintre noi.
pana la urma cu munca lor ne petrecem de buna voie, unele dintre cele mai placute momente din viata. sau si mai plat spus, ei ne fac viata mai suportabila, de multe ori.
azi am aflat ca a murit cel care a jucat roul principal in fituica de film care mi-a devenit in adoloscenta sau in prima-mi si virgina tinerete, filmul preferat.
de ce sa nu recunosc ca mi-a stricat treaba asta definitiv ziua? e vorba de simboluri. disparitiile astea chiar ma duc cu gandul la cat de stupizi si fragili suntem.
cand eram mica, am gasit o explicatie pentru stupizenia ca exista pe lumea asta o mana de oameni care castiga o gramada de bani distrandu-se, si la vietile carora suntem cu totii conectati, si ma refer aici la stardom.
si ca daca li se intampla lor ceva, e un fel de mini lume, care ne pune la dispozitie reperele ei, pentru a vedea la o scara accesibila, ceea ce pana la urma ni se poate intampla si noua si chiar ni se intampla. :D
bye bye
marți, ianuarie 22, 2008
mdeci
alex urzica: mi-ar placea sa citesc mai mult poezie scrisa de tine si mai putin proza
eu: asta ce vrea sa insemne?
alex urzica: faptul ca te exprimi mai bine in versuri albe decat in proza (ma raportez la micile povestioare pe care le-am citit pe blogul tau)
nu scriu povestioare pe blog, nici mici, nici mari.
toate astea se trag de la
alex urzica: tudor e bleumarin
irina e gri petrol, dar light
andra e ca irina, dar pe mov
noaptea e gri plus tudor
ziua e gri translucid
vacanta e galben caramiziu
concediul are aceleasi nuante, dar e mai sobru, logic
vama veche e crem portocaliu
spania e galben inchis
alex urzica: asta e scrisa de tine?
eu: da ma
eu: de cine sa fie scrisa?
eu:
eu: de ce?
alex urzica: eu nu prea ma dau in vant dupa poezie
alex urzica: poate putin cartarescu
alex urzica: dar asta imi place la nebunie
:D
si i-am zis ca n-o sa mor fara sa scriu cateva carti si el a tinut-o pe a lui.
alex urzica: am zis ca ai scrie mult mult mai bine in versuri decat in proza.
eu: ahhahaha
alex urzica: poti scrie poeme in proza
eu: multumesc
mda
azi am avut chef de cititorii mei:)
ce bine ca vine amon tobin
ce bine ca ma duc la viena, la the cure
noroc ca a fost soare azi, sper sa mai fie si maine si poimaine, etc, etc.
just like heaven
spinning on that dizzy edge
i kissed his face and kissed his head
and dreamed of all the different ways i had
to make him glow
eu: asta ce vrea sa insemne?
alex urzica: faptul ca te exprimi mai bine in versuri albe decat in proza (ma raportez la micile povestioare pe care le-am citit pe blogul tau)
nu scriu povestioare pe blog, nici mici, nici mari.
toate astea se trag de la
alex urzica: tudor e bleumarin
irina e gri petrol, dar light
andra e ca irina, dar pe mov
noaptea e gri plus tudor
ziua e gri translucid
vacanta e galben caramiziu
concediul are aceleasi nuante, dar e mai sobru, logic
vama veche e crem portocaliu
spania e galben inchis
alex urzica: asta e scrisa de tine?
eu: da ma
eu: de cine sa fie scrisa?
eu:
eu: de ce?
alex urzica: eu nu prea ma dau in vant dupa poezie
alex urzica: poate putin cartarescu
alex urzica: dar asta imi place la nebunie
:D
si i-am zis ca n-o sa mor fara sa scriu cateva carti si el a tinut-o pe a lui.
alex urzica: am zis ca ai scrie mult mult mai bine in versuri decat in proza.
eu: ahhahaha
alex urzica: poti scrie poeme in proza
eu: multumesc
mda
azi am avut chef de cititorii mei:)
ce bine ca vine amon tobin
ce bine ca ma duc la viena, la the cure
noroc ca a fost soare azi, sper sa mai fie si maine si poimaine, etc, etc.
just like heaven
spinning on that dizzy edge
i kissed his face and kissed his head
and dreamed of all the different ways i had
to make him glow
luni, ianuarie 21, 2008
catseyelephantears
adica cat's eye elephant tears, prima lucrare in stadiu final, din prima viitoare expozitie a sculptorului claudiu chihaescu.
asa cum zice el "e facuta doar cu mainile", dintr-un material "amalgam, un fel de ciment, un amestec pe care-l folosesc eu, in care pun mai multe substante"
numele reprezinta "un cuvant, un gand", iar lucrarea este rezultatul a ceea ce claudiu descrie: "ideea e ca nu mi-am dat seama decat cand am terminat, adica lucrez intr-un fel de vis, cu mainile. si am o stare atat de tensionata, de excitata, incat vad ce am facut doar dupa ce am terminat"
"lucrarea trebuie finisata si pentru fiecare (lucrare din expozitie) mai am de facut si socluri dedicate"
si "cand o sa fiu gata o sa chem un fotograf"
dimensiune 50 de cm
sunt curioasa, maine ce minunatii o sa mai primesc pe mess si de (la) cine?
fiecare lucru si culoarea lui
cosmin e portocaliu aproape caramiziu, cu stropi albastri si ceva metal
sorina e gri luminos, aproape silver fondant
prima mea iubire e rosu sidefiu
a doua e galben inchis, spre aramiu deschis
intre atunci si acum a fost o perioada crem, aproape olive bucuros
mediafax a fost oarecum grena
carturesti, verde vesel si crud
anca mea e galben si maroniu, combinate
bs e albastru, normal
selinger e galben, evident
diminetile sunt sidefii
verile sunt galben spic
primaverile sunt culoarea scoartei tinere de copac, i'm not kidding
tata e negru cu gri, ca barba lui, acum aproape alba
mama a devenit rosu pastel
alexandra, bunica-mea, e grena cu infiltratii argintii
mihai, bunicul, e mereu auriu, nuanta blanda
cred ca teoria culorilor existente in fiecare cuvant pe care il rostim, mi-a fost confirmata prima data de j.d. salinger, in teddy din noua povestiri.
iar salinger a intrat in viata mea prin exarhu, pe vremea rondului de noapte, cand eram in liceu si nu adormeam cu anca, decat dupa ce ne indoctrina el.
tudor e bleumarin
irina e gri petrol, dar light
andra e ca irina, dar pe mov
noaptea e gri plus tudor
ziua e gri translucid
vacanta e galben caramiziu
concediul are aceleasi nuante, dar e mai sobru, logic
vama veche e crem portocaliu
spania e galben inchis
si mai cred ca fiecare are lista lui de culori.
desi exarhu m-a cultivat intru louis armstrong, piaf le are pe ale ei.
sorina e gri luminos, aproape silver fondant
prima mea iubire e rosu sidefiu
a doua e galben inchis, spre aramiu deschis
intre atunci si acum a fost o perioada crem, aproape olive bucuros
mediafax a fost oarecum grena
carturesti, verde vesel si crud
anca mea e galben si maroniu, combinate
bs e albastru, normal
selinger e galben, evident
diminetile sunt sidefii
verile sunt galben spic
primaverile sunt culoarea scoartei tinere de copac, i'm not kidding
tata e negru cu gri, ca barba lui, acum aproape alba
mama a devenit rosu pastel
alexandra, bunica-mea, e grena cu infiltratii argintii
mihai, bunicul, e mereu auriu, nuanta blanda
cred ca teoria culorilor existente in fiecare cuvant pe care il rostim, mi-a fost confirmata prima data de j.d. salinger, in teddy din noua povestiri.
iar salinger a intrat in viata mea prin exarhu, pe vremea rondului de noapte, cand eram in liceu si nu adormeam cu anca, decat dupa ce ne indoctrina el.
tudor e bleumarin
irina e gri petrol, dar light
andra e ca irina, dar pe mov
noaptea e gri plus tudor
ziua e gri translucid
vacanta e galben caramiziu
concediul are aceleasi nuante, dar e mai sobru, logic
vama veche e crem portocaliu
spania e galben inchis
si mai cred ca fiecare are lista lui de culori.
desi exarhu m-a cultivat intru louis armstrong, piaf le are pe ale ei.
duminică, ianuarie 20, 2008
da, damn, prea multe youtuburi
pana si eu m-am saturat de ele, dar uite ca am gasit-o pe Yael Naim nu-mi place de ea foarte tare si nici clipul. azi cel putin, nu-mi plac. ramane melodia.
i-am spus sorinei, ca azi imi vine sa tip, nu sa urlu, ceea ce conteaza, pentru ca exista o diferenta.
day's tune, a little bit psycho&jazzy
cu asta kenneth bager a recuperat superficialitatea mea de zilele trecute. tot el, tot el.
i-am spus sorinei, ca azi imi vine sa tip, nu sa urlu, ceea ce conteaza, pentru ca exista o diferenta.
day's tune, a little bit psycho&jazzy
cu asta kenneth bager a recuperat superficialitatea mea de zilele trecute. tot el, tot el.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)