le baiser de l'hotel de ville, paris, 1950
vad imaginea asta in fiecare zi. mi-am luat albumul in vremea cand lucram la carturesti. mi-a placut mereu foarte mult, mai ales pentru ca atinge locul ala din mine unde sunt numai eu si un "el" nedefinit, dar mereu prezent acolo, daca arunc o privire.
cred ca fiecare dintre noi are inauntru un loc aparte, unde indiferent cat de bine sau rau am fi, cat de indragostiti sau plictisiti, casatoriti sau in prag de, departe de orice tentativa amoroasa sau nu, avem totusi acolo un loc aparte unde privim si ne intalnim cu "el" sau "ea", corespondentul nostru perfect, atat de "bun" si "minunat", care in realitate nu ar putea sa existe. si eu, cand ma uit sau ma uitam, pe vremea cand am cumparat albumul, la imaginea asta, ma intalneam cu "el" si deveneam parte din poveste.
mi-a parut rau sa aflu ca nu e un instantaneu, ca de altfel mai toate lucrarile lui doisneau, dar asta e. doisneau ramane doisneau.
nu ignor debutul, dar baiuteii, nu au la pagina 123 niciun pic de punct si asta ma scoate din joc.
3 comentarii:
kestia tre sa fie faina. stiu niste colturi de strada pariziana unde mi-as cumpara un scaun pe vecie si as astepta sa mi se aduca sub nas numa inrockuptibles si fluide glacial. tabac rulat si bomboane fisherman's friend cu scortisoara
si cate un mar din cand in cand, recunoaste!
cititi blog-ul intreg, destul de bine
Trimiteți un comentariu