asteptare

astept, asta fac de ceva timp. imi alimentez asteptarea cu multe lucruri care imi ocupa timpul acestei asteptari.
mi-am dat seama ca nu am timp sa ma mai gandesc la lucruri. ci doar le fac. si intre ele nu mai e pic de spatiu de aprofundare. niciodata n-am fost buna la cumpatat lucruri in tihna, dar de la un timp, m-am trezit intr-un ritm in care nu imi mai dau niciun moment doar cu mine. putinele momente care ar putea sa fie de singuratate reflexiva sunt cufundate intr-o carte, in muzica, intr-un film, doua, trei. nici cand merg singura pe strada sau cu metroul sau autobuzul nu ma gandesc la lucrurile care mi se intampla (pentru ca citesc). si pierd si savoarea lor, astfel. trebuie sa recapat voluptatea retrairii lucrurilor care mi se intampla. pentru ca sunt unele foarte frumoase, care chiar merita. haosul este si el bun, dar face timpul sa treaca prea repede si uit ca vreau sa traiesc simtind viata.

aseara am avut o discutie interesanta, dar agasanta cu o amica, despre ce vor femeile.
evident ca in primul rand, stiu mai bine ce nu vor decat ce vor. apoi nu stiu, de multe ori, sa evalueze corect ceea ce au si mereu isi doresc mai mult ce nu au, decat ce au.
in principiu, este preferabil sa nu fii singura ever ever, dar complet stupid este sa fii cu cineva despre care stii ca nu e EL si nici n-o sa fie vreodata.

daca mai ai putini ani pana la 30 de ani, pe ce e bine sa te concentrrezi, pe cautarea acelui EL, the one and only sau sa te mai bagi in relatii care sunt frumoase, dar total imprevizibile ca finalitate si ca sens?? e bine sa te gandesti macar la lucruri in felul asta?

ea mai zicea: eram la gimnastica cu o prietena. si la un moment dat antrenoarea ne intreaba cati ani avem. si a primit raspunsul: 27 si 28. si sunteti maritate? NU.(hihihi) da, a zis antrenoarea, inteleg. radeti acum, dar sa stiti ca dupa 30 de ani, si voi mai aveti putin pana acolo, n-o sa mai fie asa amuzant sa raspundeti NU la intrebarea asta. (hahahahahha):D

sa nu uitam ca totul este ralativ, am incercat sa o conving pe amica mea. si cu mult prea multe variabile pentru a-ti face astfel de probleme.
si pana una alta, sa n-o mai prind cu probleme din astea, la masa mea:))

tot un fel de asteptare si discutia asta.


cocorosie, by your side

who, me??!:)))

"I've always wanted the string quartet to be vital, and energetic, and alive, and cool, and not afraid to kick ass and be absolutely beautiful and ugly if it has to be. But it has to be expressive of life. To tell the whole story with grace and humor and depth. And to tell the whole story, if possible."

David Harrington, Kronos Quartet

..."da-mi....schtroumpf!?"...

asa spune cosmin aici ca s-au nascut strumfii, acum 50 de ani, cand creatorul lor, desenatorul Peyo, a stalcit cuvintele, stranutand la masa in timp ce cauta solnita.
din 1958 si pana azi, hannna-barbera au transformat seria de benzi desenate in desen animat, iar pe la inceputul anilor 90' ne-am distrat si noi cu ei. eu urmaream strumfii pe vremea aia dar nu mai tin minte nimic, nimic. interesant este cum se leaga primul episod din prima serie a strumfilor de recenta campanie unicef.


the smurfs season 1 volume 1: clip 1



campania unicef

dor cumplit de VH1

eu cred ca n-am experimentat pana acum dorul de o persoana anume, asa cum il resimt fata de perioade si senzatii. imi e mult mai cumplit de dor de lucrurile nedefinite care m-au alcatuit pana acum, decat de oameni si de evenimente punctuale.
chiar daca VH1 e un post TV, si ma refer la VH1, the british one, pentru mine inseamna perioada din liceu, cand petrecem ore intregi in fata MTV Europe si VH1, impreuna cu anca sau fara. si ea o particica din senzatie. si dupa-amiezile si oasis si blur si the verve si tenesii si bluzele de trening rosii, verzi sau albastre, stranse pe corp si cu fermoar accentuat. si ciprian din clasa a 10 i, pe holurile atat de pe placul meu de la lazar, mai ales cand afara ploua.

bunuel espanol y universal

bunuel, 1972.
as putea numara filmele egalabile cu la charme discrete de la burgeoisie pe degetele-mi de la maini, poate si de la picioare. celelalte sunt facute sa ne ocupe timpul, de umplutura.
un absurd mai colorat decat a lui ionesco, mai cu carne pe el, suprarealist, cum altfel!

in plus, only love, nothing more, nothing less:)

falling for lisbon

o trairea care se tot tine dupa mine.

lisbon story ar putea fi povestea care vrea sa salveze "filmul" si sa reaminteasca semnificatiile pe care le are arta cinematografica pentru simtire.

wenders exprima frumosul fara a folosi oameni frumosi (teresa salguerio e exceptia), dar plasandu-i in unul dintre cele mai estetice orase din lume, cu misiunea de a relansa filmul ca arta in sufletul cineastilor blazati.


madredeus

wim venders

vezi si
million dolar hotel
buena vista social club
beyond the clouds (parafrazandu-l pe palahniuk)

hipopotamii cantareti

si dimensiunile internetului
de catva timp, irina are in status constatarea intrebatoare: pamantul e rotund, internetul cum o fi? si n-am apucat sa aprofundez. ma gandeam ca ea e master of puppets la internetics si ca de aici i se trage si statusul. dar am intrat pe link si am gasit cea mai neobosita sura de informatii linkuite dragalas. eu m-am oprit mai mult la hipopotami, dar sunt acolo, la indemana cui stie, o gramada de stiri si informatii utile si cu sarg adunate din lumea nedimensionata a internetului. puternica tenta francofona, dar merge:)!

horton hears a who!

toni stie!
lansarea pe 21 martie in SUA. asteptam sa descarcam sau sa facem efortul de a merge in salile acelea cu multe scaune plusate (sau nu) si un ecran mare pe perete.

i have a thing for animation:)

once again piano rulls

intr-o perioada de minima verva si inspiratie, e bine ca am totusi ocazia, by default aproape, sa vad lucruri pe care ar fi trebuit sa le vad de mult, dar pe care le-am omis din varii motive.
asa se intampla si cu corpse bride, de care stiam, stiam , dar nu am catadicist sa fac ceva sa-l vad.
il pun aici pentru ca mi-a placut mult, asa cum ma asteptam, si pentru ca vreau sa subliniez ca oricat de shitty ar parea viata uneori, mai exista si lucruri dragute. chiar dragute. (dragut, asta, la mine e un superlativ, nici mai mult nici mai putin.n-am imaginatie sa exprim altfel, ceva care imi place cu adevarat, oricat de stupid ar suna).

missed u like crazy

e vorba de blog.

altfel, ma simt complet alienata. nu stiu de ce, desi imi vin multe explicatii in minte. dar asta e starea de spirit care ma urmareste de ceva timp, plus un praf de anxietate si multe kilograme de dorinta de schimbare.
poate de asta m-am lasat pur si simplu de fumat.
o sa ies la cate un pahar de apa, in cusca amenajata pentru fumat, asta ca sa nu sucombez de alienare.
am facut multe poze cu iezi si capra, la bunici. mi-a placut sa-i revad si sa-i admir la cei 75 si respectiv 80 de ani ai lor. numere rotunde pe care o sa-i admir in continuare rotunjindu-le.
am mancat paine la ţest cu miere de salcam. f bun bun. am dat si lui cosmin. f bun bun a zis si el:)

casa presei sucks, asa cum ma si asteptam.

to be continued

vincent merita 6 minute si 24 de secunde

tim burton, cand era in forma. asta se intampla prin 1982. Nici eu nu suport sa dezaprob ceva la Burton, dar ultimul Sweeny Todd m-a panicat. cum naiba???
dar sa stick la ceea ce e cu adevarat minunat. pentru ca avem la ce:)



remainder credentials to ramona

and if you were a kiss, i know i'd be a hug

si nu vroiam sa vad juno. la ce bun un film cu o adolescenta insarcinata care trece cu brio peste situatie? adevarul e ca am citit pur si simplu o cronica stupida in time out. in care fata asta si scenariul erau facute cu ou si cu otet. s t u p i d
li se mai intampla si lor. poate au nevoie de forte noi acolo:D :-) sa ma anunte si pe mine daca asa sta treaba!



doar un strop dintr-o coloana sonora despre care s-a scris mult pe bloguri, dar care ma fascineaza pentru ca desi nu as asculta asa ceva de obicei, astea chiar mi se par irezistibile. e ca si cand, o data pe an, pana si un anorexic papa o felie mare de tort!!!:):D!?!

houellebecq si particulele lui deprimante si elementare

dupa ce a aratat cu rabdare si elocventa cat de distrusi si tristi sunt oamenii in diversitatea si efemeritatea lor, houellebecq incheie:

"dupa ce am rupt cordonul omblical care ne lega de umanitate, noi traim. din punctul de vedere al oamenilor, traim o viata fericita; e drept ca noi am fost capabili sa invingem fortele egoismului, cruzimii si furiei, de nedepasit pentru ei;
o specie trista si mizera, abia diferita de maimuta, care totusi purta in ea atata aspiratii nobile. o specie chinuita, contradictorie individualista si belicoasa, de un egoism fara margini, capabila uneori de explozii de violenta teribile, dar care n-a incetat o clipa sa creada in bunatate si in iubire" etc etc

we really suck!

oricum, tipul, complet antipatic, macabru si deprimant, are meritul ca a reusit sa reia ideea lui aldous huxley* intr-un mod onorabil. i-a dat si amprenta personala, umana, in dezumanizarea lui. i-a creat chiar si un context sau un un punct de plecare, post factum.

* "minunata lume noua"

muse a la green plastic

sorina totally rulled today

primit floare

fost la luat interviu cu floarea pe mana, f dragut:)

weekend super tare

multumiri institutiei cu pricina

mi-am mai dat seama si ca nu sunt pe faza, cand e vorba de facut fotografii. ar trebui sa fiu mai promta, ca doar pentru mine o fac. de exemplu, mtr-ul a contribuit la starea mea de bine, prin ceea ce s-a intamplat in aer liber, dar si interiorul, cu carturestiul si clubul, au contribuit in forta:)
martisorul a fost, ca sarbatoare, poate mai intens simtit decat craciunul si anul nou. si asta e ceva, avand in vedere ca pana acum, nici nu prea exista. desi mereu am primit martisoare dragute, de la oameni care inseamna ceva pentru mine. dar anul asta s-au intrecut pe ei si simbolul a ceea ce am primit, ca tot, de la ei, a fost peste asteptarile mele.
traiasca broscutele testoase!!!!(primite in numar de trei:D) in editia de anul acesta a martisorului:)

cum ziceam

hundertwasser, impiedicat sa ajunga aici pana acum, de diverse probleme tehnice, care duminica, sunt si ele in vacanta.

uite ca se poate

asculta ana cu multa placere albumul in rainbows, de cateva luni. si avea melodiile ei preferate si credea ca radiohead nu mai sunt de mult un mister, pentru ea. au ajuta-o sa adoarma, sa se dea placut cu metroul, sa treaca peste anxietati si angoase existentiale. mai ales cu melodiile de pe cel mai recent album, pe care l-a primit de doua ori. o data, de la tudor, alta data, de la sorina. ea nu si l-a dat jos niciodata cu mana ei, pentru ca il avea de la ei.
ei si aseara, eram eu la clubul taranului si dupa un concert du-te vino ascultat cu destula placere, incepe sa se auda in rainbows. pe scurt, am descoperit ca eu nu stiam, dar habar nu aveam de all i need, ca si cand melodia asta nici n-ar fi existat.
duamne. sunt o ignoranta superficiala, victima usoara pentru orice scapare a sistemului personal si social si de care or mai fi ele sistemele.
oare cate lucruri imi mai scapa? oare cat de diferite sunt perceptiile oamenilor aparent asemanatori si care traiesc in acelasi context, asupra vietii cotidiene? asupra aceleiasi realitati? oare exista asa ceva? una bucata realitate? mnu prea cred!(ton adolescentin, tocmai bun de un oracol, asumat complet:))

si daca nu e clar inca, i love british people and the way they talk!

exact asa!

hello boys and girls.
am avut una dintre cele mai soft (as in placute) vacante din viata mea. totally zen. n-am niciun merit, pur si simplu s-a intamplat sa fie multa chimie intre oamenii cu care am plecat pa pa!
si chiar ca nu la asta ma asteptam, avand in vedere combinatia:)

s-a marcat putina viena, tradusa in cam 7 cafele in 2 zile si tot atatea nopti, 26 de ore nedormite si cate o ora si jumatate de zbor cu avionul, dormite snur, fara mari complicatii.
s-a mai intamplat si the cure, care asa cum am tot zis, au fost complet straini pentru mine si de care m-as fi putut si lipsi daca stiam dinainte cum o sa fie:D am exagerat, dar i-as fi vrut altfel, ce vina am eu daca asa m-am simtit?

am vazut cu ocazia asta una dintre cele mai imputite, la propriu, cafenele din lume, plasata pe una dintre cele mai fency bulevarde din viena. (cafe raymund, stay away, bad bad, very cah!)

viena ramane un oras cu mai multe orase in el, un fel de papusa ruseasca cu multe surprize. o fi buna cafe con leche din spania dar si cafeaua vieneza le are pe ale ei:) si eu m-am bucurat din plin de asta.

m-as mai duce la viena, pentru ca nu am vazut tot ce era de vazut, evident, dar cred ca numai daca ar fi inclusa intr-un program cu mai mult somn si mai mult soare:) eventual intre alte doua orase minunate care chiar merita vazute.

nu pot sa inchei fara sa nu amintesc de hundertwasser. spre surprinderea mea, exista oameni dragi mie care nu stiau cine e sau a fost acest hundertwasser. pentru ei, explicatia lui tata:
"hundertwasser a fost un artist austriac, cu bani, care cu multa fantezie a schimbat fatadele anoste ale unor cladiri, transformandu-le in niste opere de arta care amintesc foarte bine de arta lui gaudi. asta pe langa lucrarile lui, picturi, arta grafica etc.".
pentru cine nu stie, gaudi a fost un arhitect spaniol, care nu doar crea fatade fanteziste si vesele pentru cladiri, ci concepea cu totul cladirile respective. asta de la mine, restul de la wikipedia, daca este cineva interesat.

i wish sa fim mai sanatosi

i wish, babyshambels


fara sa ne fie atata rau, fara oboseli cronice si nejustificate
sa asimilam mai bine mancarea, la vitamine, minerale si alte bunatati de gen ma refer, nu la altfel de asimilari
sa nu mai aud oameni care se plang de ficat, nu pentru ca ma deranjeaza ci pentru ca as vrea sa uitam ca avem ficat, sa functioneze brici si singur si in liniste

credeam ca numai la mine in redactie, in cladire, oamenii sufera de greturi si ulcere, dar aseara m-am intalnit cu oameni dragi, pe care nu-i mai vasuzem de mult. si, la o bere, cand nu eram atenta sau nu vroiam sa fiu atenta, i-am auzit clar vorbind despre ficat. mai exact cum isi simt ficatul in fiecare dimineata. la naiba. si nu e nimeni alcoolic, sunt toti tineri, sper eu, inca!

protestez spontan si permanent impotriva tuturor organelor care ne impiedica sa fim normali, pana la urma.

eu sufar de fatigue acuta, sora cu abulismul, dar fiziologic vorbind, fara alte implicatii psihice.

si e urat si m-am saturat. o sa bag niste leacuri!

de ce il iubesc pe marcello mastroianni

infasurat intr-un halat alb de baie, intr-un mic balcon parizian, marcello mastroianni imbratisa parisul si spunea:

"iubesc parisul. si imi place sa traiesc aici, pentru ca stiu ca aici sunt de toate. am la indemna si arta cea mai buna si mancarea cea mai buna si femeile si bautura si cultura. chiar daca nu am nevoie de ele, ele imi sunt la indemana si stiu ca daca le vreau, am de unde sa le iau. asta inseamna totul pentru mine. chiar daca nu vreau sa folosesc ceva tot timpul, cel mai mult conteaza sa stiu ca am la indemna lucrurile acelea".

evident ca marcello a fost mult mai inspirat decat sunt eu in seara asta. ani de zile cred, am tinut minte exact, frazele lui, dar acum nu mai pot sa redau decat atat. in capul meu e clar insa. bunastarea, accesul la orice te intereseaza sunt drepturi de care uneori am impresia ca romanii aleg sa se priveze.

i wish for la dolce vita! marcello made a bit of what i am today:)

adica trebuie sa merg la viena pentru concertul the cure. sa ma bucur sau sa ma enervez?

death proof

far from perfect, but it gets u high!

nu inteleg de ce e tarantino fermecat de discutiile despre nimicuri dintre chicks, dar se pare ca-i plac mult si ne cam chinuie cu ele.
deloc intamplator, fetishismul lui merge uns cu piesa chick habbit si asta merita efortul de a-i suporta interpretarea proprie in privinta "femeii".
daca rezisti insa si treci cu indulgenta peste pasajele cu taca taca, o sa fii cu siguranta recompensat, fericit si imbatat:)

chick habit, april march


pentru cine stie, eu am vazut scena asta de mai multe ori, cel mai recent in seara asta:D, pur intamplator!

ca in orice tarantino, coloana sonora are rolul ei in film. merita toata, desi trebuie insistat mai ales pe the coasters
de la april march nu-mi place decat melodia de sus.

sweets for my sweet(s)

hai sa ne impacam cu o bomboana, cu toata cutia!

din aparatul foto

every you and every me, from time to time

atac de panica

asa se cheama ce am simtit azi, intr-una, de cand am ajuns la job si pana acum. starea asta nesuferita are un ritm al ei, creste si descreste, dar nu se opreste. cote inalte a avut cand am intrat pe blogrollul andrei si am luat la rand blogurile de acolo. oameni care se iau in serios, care scriu lucruri serioase, infipte in realitate. m-am panicat pentru ca eu nu sunt asa, iar lumea, pana la urma, merge inainte pentru ca exista oameni care traiesc pentru a se lua in serios.
si andra se ia in serios pe blogul ei si face fiecare pas pe luna, perfect strategic.
apoi ma panichez pentru ca am zile in care nu sunt deloc eficienta in lumea asta care se ia in serios si in care trebuie sa produc articole economice la zi, asa cum fac colegii mei, de altfel, asa cum "se face".
pur si simplu ma duc sa fumez in curtea betonata, care inconjoara pe jumatate cladirea de sticla, serioasa, de langa cimitirul ce troneaza pe strada reinvierii, si imi vine sa vomit de anxietate. cateodata raman asa de tare pe dinafara ritmului care sustine sitemul asta, job, societate, noi si capsoarele noastre serioase si infipte in cotidian, incat ma sperii pur si simplu.
si nici macar nu vreau sa traiesc pe o insula, sa ma innec in beatitudine gratuita.
as vrea, in schimb, sa am atacuri de panica intr-o lume careia sa simt ca ii apartin, sa imi vina sa vomit de nervi, pentru ca nu-mi ies lucuri in care cred si pe care le fac, pentru ca le simt sau cel putin, imi plac.

yaaaac!
de un infinit de ori, yac!

"raspunsul pentru toata viata"

varianta lui cosmin





eu: asta e raspunsul pentru toata viata?
eu: cum ar veni, sensul
eu: explicatia
eu: sau asta e de fapt, viata?
eu: te dau pe blog cu asta
cosmin: viata, raspunsul, sensul. toate gesturile lui mari de om mic, toate sunt LECTIA!
eu: :))
eu: :-*
cosmin: iti dai seama ca daca inca din rocky 1 gandea in felul asta, ce matur putea sa fie. vorbea putin, insa traia totul
cosmin: toti dusmanii lui imaginari, toate obstacolele lui inexistente, toate treptele lui inchipuite
cosmin: toate sunt acolo, ale lui si ale noastre
cosmin: cum sa nu candideze omul asta pentru nici o functie?
cosmin: are RASPUNSURI!
eu: hmm
eu: o sa ma limitez cu intelegerea la faptul ca ai vazut in imaginile acelea un raspuns la intrebarea ce este viata
eu: si ca e o metafora
eu::D
cosmin: nu, e TOTUL. rambo nu poate fi luat cu lingurita


asa, din senin!

superficial

mi-a placut povestea cu pustiul copywriter la BBDO care dupa ce a facut parte din echipa care a organizat adprint-ul acum 4 ani, a luat sambata un inger, pentru ce face acum.
imi place sa vad oameni incantati de ce fac, poate ajung si eu acolo, la batranete macar:D
asta cu batranetea imi aduce aminte de discutiile de ieri, cand eram la brasov, sase oameni, si aveam o zi intreaga la dispozitie sa ne plimbam prin orasul "romantic', cum i-a zis florin, ironic.
si de fapt, ne-am trezit, am intrat in primul bistro/restaurant, am baut cafele, am mancat o gramada, dupa care, la ora 15, dupa discutii intens contradictorii, ne-am urcat in masini si am intins-o acasa.
topicul de discutii a fost - cine vrea acasa repede vs cine vrea sa mai profite de brasov.
s-a lasat cu: "daca nu ne plimbam acum, cand suntem tineri, atunci cand naibii ne mai plimbam"? "pai la batranete, atunci o sa ai tot timpul sa te plimbi"
"dar daca mergem acum acasa, o sa ajungem prea repede si oricum maine mergem la serviciu"
"bine, hai sa mergem, oricum am de spalat"
ce vreau sa spun este ca e iarna si ma enerveaza ca e prea frig sa-mi misc oasele in aer liber
si imi mai intinde nervii si ca toata lumea are o mare lehamite de job si as vrea sa mai vad si oameni entuziasmati, poate se ia si la mine, un pic. dar nu e chip.
i need a change so much, it hurts!

vreau sa vad diseara atonement, cel mai bun film si la bafta, ce mai astept?

inainte de brasov

bogdanel a revenit si mi-a dat new beirut, iar pe seara mi-a promis tot albumul.

must see 2 days in paris

"he knew Paris was for lovers. he just didn't think they were all hers"

pentru ca o sa razi. si o sa tot razi. pentru ca rasul o sa te salveze de scenele care o sa te faca sa te simti, simti si iarasi simti.
ce m-a scurtcircuitat la un moment dat (si se pare ca nu numai pe mine, pentru ca citatul asta troneaza la categoria quotes):

"it always fascinated me how people go from loving you madly to nothing at all, nothing. it hurts so much. when i feel someone is going to leave me, i have a tendency to break up first before i get to hear the whole thing.
here it is. one more, one less. another wasted love story. i really love this one. when i think that its over, that i'll never see him again like this... well yes, i'll bump into him, we'll meet our new boyfriend and girlfriend, act as if we had never been together, then we'll slowly think of each other less and less until we forget each other completely. almost.
always the same for me. break up, break down. drunk up, fool around. meet one guy, then another, fuck around. forget the one and only.
then after a few months of total emptiness start again to look for true love, desperately look everywhere and after two years of loneliness meet a new love and swear it is the one, until that one is gone as well. there's a moment in life where you can't recover any more from another break-up. and even if this person bugs you sixty percent of the time, well you still can’t live without him. and even if he wakes you up every day by sneezing right in your face, well you love his sneezes more than anyone else's kisses".

poate n-am zis ca e din categoria comedy / drama / romance:D

july delphi are toata admiratia mea, fara pic de retinere. rareori mi se intampla sa admir fara strop de negura a frustrarilor proprii. dar ea reuseste, pur si simplu.
nu zic mai mult, desi eu stiu mai mult de pe aici.
bine, bine, parintii ei din film, sunt chiar parintii delphi. n-avea cum sa iasa asa, decat din niste parinti ca aia:))

de vazut la fel de urgent: before sunrise si before sunset.

oximoron psihic

daca vreau sa fie asta blogul meu si numai al meu, in sensul ca refuz sa fac din el o extensie de brand personal, oare de ce ma afecteaza ca n-am avut sambata trafic?
ori? ori?
presimt ca o sa cedez si o sa-mi scriu numele blogului pe toate drumurile, si n-o sa mai fie creier de prieten, cunostinta, care sa nu stie de el. numai asa, sa vad ca am trafic gras.
adica sora-mea habar nu avea vineri seara ca am blog si mie mi-e(mi-era) bine asa. hmmmm
ana si-a pierdut coerenta interioara, aia pe care n-a avut-o ever:)))
si mai vorbeste si despre ea ca si cand ar fi alta persoana. OMG!
locul asta trebuie sa ramana nealterat de sfortari interioare care sa faca din el ceva ce nu vrea sa fie.
acum vorbesc si despre blog ca si cand ar avea vointa proprie.
hmmmm

a bientot!:D

london baby

foto credentials, daniel

paris, dar eu vreau la viena

le baiser de l'hotel de ville, paris, 1950

vad imaginea asta in fiecare zi. mi-am luat albumul in vremea cand lucram la carturesti. mi-a placut mereu foarte mult, mai ales pentru ca atinge locul ala din mine unde sunt numai eu si un "el" nedefinit, dar mereu prezent acolo, daca arunc o privire.
cred ca fiecare dintre noi are inauntru un loc aparte, unde indiferent cat de bine sau rau am fi, cat de indragostiti sau plictisiti, casatoriti sau in prag de, departe de orice tentativa amoroasa sau nu, avem totusi acolo un loc aparte unde privim si ne intalnim cu "el" sau "ea", corespondentul nostru perfect, atat de "bun" si "minunat", care in realitate nu ar putea sa existe. si eu, cand ma uit sau ma uitam, pe vremea cand am cumparat albumul, la imaginea asta, ma intalneam cu "el" si deveneam parte din poveste.

mi-a parut rau sa aflu ca nu e un instantaneu, ca de altfel mai toate lucrarile lui doisneau, dar asta e. doisneau ramane doisneau.



nu ignor debutul, dar baiuteii, nu au la pagina 123 niciun pic de punct si asta ma scoate din joc.

mahmureala

aseara, in baruletul in care mi-am facut veacul, am ramas la un moment dat singura la masa si mi-am dat seama cat de mult imi place sa aud ce se vorbeste la alte mese. nu sa ascult, ci sa aud. am obiceiul asta de mult si nu i-am dat niciodata atentie, dar aseara mi-am dat aseama ca da, il am, si da, imi place.
s-a facut liniste la masa mea si atunci au aparut in prim plan vocile de la mesele apropiate. m-am uitat la cei doi care stateau la masa din dreapta. un el, grasut bine, cu ochelari, pe la 20 si ceva de ani, in jumatatea de dincolo de 25. manca tacticos dintr-un vas mic, plin cu alune sau fistic sau ce-or fi fost. ea, statea peste masa, in fata lui. aceeasi varsta, imbracata deranjant de tern si cuminte, dar plina de afecatare, cu o esarfa mare infasurata in jurul gatului de neghicit. avea un nas destul de mare si foarte ascutit si ochii mici. bea ceai dintr-un pahar turcesc si manca alaturi de el, din vasul mic din care dispareau alunele.
ea: da, mi-a zis ca a vazut pe cineva care seamana cu mine, de mai multe ori prin zona, dar ca nu avea cum sa fiu eu, pentru ca tipa aia era prea imbatranita ca sa fiu eu.
grasutul: aha
ea: iti dai seama ca eram eu, de fapt! doar am stat atatia ani in berceni, sigur eram eu, sigur pe mine m-a vazut, sigur eu eram aia imbatranita.
grasutul: nu stiu ce sa zic
ea: si are dreptate. stii ca am imbatranit?
grasutul:eu nu am cum sa-mi dau seama, te vad prea des.
ea: mi-am dat seama si singura ca am imbatranit. stii cand? cand am fost sa-mi iau diploma de la facultate. in dosarul ala iti dau si diploma de la bac. si fiecare au poza. si le-am pus asa, una langa alta, si m-am uitat. se vedea schimbarea. la 18 ani eram un copil! iar cand terminam facultatea eram schimbata, mai nashpa, iar dupa "n" ani de atunci, acum, si mai nashpa! din ce in ce mai rau, iti spun!
mi-a placut gradatia. "copil, nashpa, si mai nashpa" si nu i-am mai auzit. m-am gandit la mine, evident. nu cred ca mi se aplica gradatia asta. nu sufar de imbatraneala si nici testul cu pozele nu o sa-l fac. inca!

asta seara adorm cu oscar

din oscar si tanti roz, de eric emmanuel schmitt

"draga dumnezeu,
am azi o suta de ani. ca tanti roz. dorm cam mult dar ma simt bine.
incerc sa le explic parintilor mei ca viata e un dar buclucas. la inceput ai tendinta sa-l supraestimezi crezand ca viata pe care a-i primit-o este vesnica. apoi, dimpotriva, il subestimezi, gasind ca-i o porcarie scurta, de nu-ntelegi nimic din ea si pe care uneori ti-ar veni s-o arunci de sa nu se vada. abia catre sfarsit pricepi ca nu-i vorba de niciun dar, ci de un simplu imprumut. pe care trebuie sa incerci sa-l meriti. la cei o suta de ani ai mei pot spune ca stiu despre ce vorbesc. cu cat imbatranesti mai mult, cu atat se cade sa ai bunul gust de a aprecia viata. trebuie sa devii rafinat, artist. la douazeci de ani, orice cretin stie sa se bucure de viata, dar la o suta, cand nici macar sa te misti nu mai esti in stare, trebuie sa stii sa-ti pui inteligenta la lucru.
nu-mi dau seama daca am reusit. fa-le tu o vizita. du tu pana la capat ce-am inceput. eu ma simt cam obosit.
te pup, pe maine,
oscar"

traducere(care mie imi place), paola bentz-fauci

not a sad song

if you are in the mood



sunday morning, praise the dawning
its just a restless feeling by my side
early dawning, sunday morning
its just the wasted years so close behind

watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all

sunday morning and Im falling
i've got a feeling I dont want to know
early dawning, sunday morning
its all the streets you crossed, not so long ago

watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all

watch out, the worlds behind you
theres always someone around you who will call
its nothing at all

sunday morning
sunday morning
sunday morning

lou reed's sunday morning by velvet underground
video credentials, lepetitprodige

i love my mac

pana-n gat

satula.
de starea asta asa de mers pe sarma. in principiu, totul e ok, dar la naiba, cred ca ziua a devenit prea lunga, cu prea multe evenimente stupide, in fond, dar care ma influenteaza prea tare si imi strica zenul cu care imi incep ziua sau noaptea.

se cheama cred, ca sunt labila. ce cuvant urat.
alte cuvinte urate:

frustrat
libidinos
caterinca(chiar daca nu e un cuvant propriu zis, il mai aud eu cateodata, ba l-am vazut si scris, pe un panou pentru biscuitii bazaconii, cel mai stupid ad ever, plasat in statia de metrou de la unirii, linia spre dristor)

si gata, ca mai sunt o tona, dar n-are rost sa pangaresc aici cu ele.

si inca ceva de care pana si eu m-am plictisit. as vrea sa nu ma mai afecteze asa de tare faptul ca a murit nu stiu ce vedeta. dar in stupizenia, pe care mi-o asum, am impresia ca au si ele, vedetele, mai bine zis actorii, muzicienii, dansatorii, care ne plac, un rol al lor, in viata fiecaruia dintre noi.
pana la urma cu munca lor ne petrecem de buna voie, unele dintre cele mai placute momente din viata. sau si mai plat spus, ei ne fac viata mai suportabila, de multe ori.

azi am aflat ca a murit cel care a jucat roul principal in fituica de film care mi-a devenit in adoloscenta sau in prima-mi si virgina tinerete, filmul preferat.

de ce sa nu recunosc ca mi-a stricat treaba asta definitiv ziua? e vorba de simboluri. disparitiile astea chiar ma duc cu gandul la cat de stupizi si fragili suntem.

cand eram mica, am gasit o explicatie pentru stupizenia ca exista pe lumea asta o mana de oameni care castiga o gramada de bani distrandu-se, si la vietile carora suntem cu totii conectati, si ma refer aici la stardom.

si ca daca li se intampla lor ceva, e un fel de mini lume, care ne pune la dispozitie reperele ei, pentru a vedea la o scara accesibila, ceea ce pana la urma ni se poate intampla si noua si chiar ni se intampla. :D

bye bye

mdeci

alex urzica: mi-ar placea sa citesc mai mult poezie scrisa de tine si mai putin proza
eu: asta ce vrea sa insemne?
alex urzica: faptul ca te exprimi mai bine in versuri albe decat in proza (ma raportez la micile povestioare pe care le-am citit pe blogul tau)

nu scriu povestioare pe blog, nici mici, nici mari.
toate astea se trag de la

alex urzica: tudor e bleumarin
irina e gri petrol, dar light
andra e ca irina, dar pe mov
noaptea e gri plus tudor
ziua e gri translucid
vacanta e galben caramiziu
concediul are aceleasi nuante, dar e mai sobru, logic
vama veche e crem portocaliu
spania e galben inchis
alex urzica: asta e scrisa de tine?
eu: da ma
eu: de cine sa fie scrisa?
eu:
eu: de ce?
alex urzica: eu nu prea ma dau in vant dupa poezie
alex urzica: poate putin cartarescu
alex urzica: dar asta imi place la nebunie

:D

si i-am zis ca n-o sa mor fara sa scriu cateva carti si el a tinut-o pe a lui.

alex urzica: am zis ca ai scrie mult mult mai bine in versuri decat in proza.
eu: ahhahaha
alex urzica: poti scrie poeme in proza
eu: multumesc

mda

azi am avut chef de cititorii mei:)

ce bine ca vine amon tobin
ce bine ca ma duc la viena, la the cure
noroc ca a fost soare azi, sper sa mai fie si maine si poimaine, etc, etc.

just like heaven



spinning on that dizzy edge
i kissed his face and kissed his head
and dreamed of all the different ways i had
to make him glow

catseyelephantears

adica cat's eye elephant tears, prima lucrare in stadiu final, din prima viitoare expozitie a sculptorului claudiu chihaescu.
asa cum zice el "e facuta doar cu mainile", dintr-un material "amalgam, un fel de ciment, un amestec pe care-l folosesc eu, in care pun mai multe substante"

numele reprezinta "un cuvant, un gand", iar lucrarea este rezultatul a ceea ce claudiu descrie: "ideea e ca nu mi-am dat seama decat cand am terminat, adica lucrez intr-un fel de vis, cu mainile. si am o stare atat de tensionata, de excitata, incat vad ce am facut doar dupa ce am terminat"

"lucrarea trebuie finisata si pentru fiecare (lucrare din expozitie) mai am de facut si socluri dedicate"

si "cand o sa fiu gata o sa chem un fotograf"

dimensiune 50 de cm

sunt curioasa, maine ce minunatii o sa mai primesc pe mess si de (la) cine?

fiecare lucru si culoarea lui

cosmin e portocaliu aproape caramiziu, cu stropi albastri si ceva metal
sorina e gri luminos, aproape silver fondant
prima mea iubire e rosu sidefiu
a doua e galben inchis, spre aramiu deschis
intre atunci si acum a fost o perioada crem, aproape olive bucuros
mediafax a fost oarecum grena
carturesti, verde vesel si crud
anca mea e galben si maroniu, combinate
bs e albastru, normal
selinger e galben, evident
diminetile sunt sidefii
verile sunt galben spic
primaverile sunt culoarea scoartei tinere de copac, i'm not kidding
tata e negru cu gri, ca barba lui, acum aproape alba
mama a devenit rosu pastel
alexandra, bunica-mea, e grena cu infiltratii argintii
mihai, bunicul, e mereu auriu, nuanta blanda

cred ca teoria culorilor existente in fiecare cuvant pe care il rostim, mi-a fost confirmata prima data de j.d. salinger, in teddy din noua povestiri.

iar salinger a intrat in viata mea prin exarhu, pe vremea rondului de noapte, cand eram in liceu si nu adormeam cu anca, decat dupa ce ne indoctrina el.

tudor e bleumarin
irina e gri petrol, dar light
andra e ca irina, dar pe mov
noaptea e gri plus tudor
ziua e gri translucid
vacanta e galben caramiziu
concediul are aceleasi nuante, dar e mai sobru, logic
vama veche e crem portocaliu
spania e galben inchis

si mai cred ca fiecare are lista lui de culori.

desi exarhu m-a cultivat intru louis armstrong, piaf le are pe ale ei.

da, damn, prea multe youtuburi

pana si eu m-am saturat de ele, dar uite ca am gasit-o pe Yael Naim nu-mi place de ea foarte tare si nici clipul. azi cel putin, nu-mi plac. ramane melodia.


i-am spus sorinei, ca azi imi vine sa tip, nu sa urlu, ceea ce conteaza, pentru ca exista o diferenta.

day's tune, a little bit psycho&jazzy



cu asta kenneth bager a recuperat superficialitatea mea de zilele trecute. tot el, tot el.

she's a he

despre industria de fashion din romania nu stiu cine scrie si ce scrie, dar din insight-urile care au ajuns neoficial la mine, am deja o parere bine implementata: se fura ideile ca-n codru, cu nonsalanta ca sa nu zic nesimtire, pentru ca se subintelege asta.

avand in vedere conditiile, e cu atat mai pretios faptul ca ma pot bucura aici de urmatoarele imagini, in absoluta avanpremiera a targurilor de fashion de la paris si new york, unde carmen secareanu va participa curand cu creatiile din colectia proprie, toamna/iarna 2008.

fiinta asta


e de fapt



sunt unele fotografii in care imaginea e cu desavarsire feminina, dar n-am voie sa le arat.

sa ne mai delectam cu




si



how cool is that?
per-fection i might say:)

ce mai ramane de facut

dupa ce ajungi sa vorbesti cu iubitu-ti fost, despre pasiunile curente ale fiecaruia?

am observat ca exista un sport practicat intens de fiintele care se cred destepte, speciale si mult prea cool pentru a-si intina eu-ul prin contopirea deplina cu alta fiinta. cultul propriei persoane.

chiar daca nu intru in tiparul de mai sus, poate ar trebui sa o cultiv si eu pe ana maria mea si sa fac din ea cea mai placuta fiinta din lume pentru mine, sa o fac sa-mi ajunga in orice situatie, sa o inconjor de lucruri dragute si miununate si neaparat f fff f personale in minunatia lor si sa o dresez sa nu-i mai trebuiasca mare lucru pe langa sine.


imi place ce face toni cu blogul ei:)

si o privire cu un ochi jumate, daca tot am mac...si n-am delete:)

macboock air can be pinched

oare au comandat piesa asta special pentru clipul cu pricina sau e vorba de o piesa cunoscuta si admirata de omenire de ceva vreme, si de care urechile mele (mici, da, f mici) nu au avut parte pana acum?
oricum ar fi, in capul meu asta a fost primul gand cand am vazut spotul.
e ceva comandat sau e ceva ales, care deja exista? si ma mai gandeam... ce bine se potrivesc versurile... si cat e de sweet...da asa m-am gandit, prada siroposeniei, dar linistita. pentru ca, da, ce daca e slim, super slim, cel mai slim? am si eu unul acasa, chiar daca mai viguros un pic, doar n-o sa-l arunc fix acum, pentru ca e mai gras si nu cedeaza atat de repede cand il mangai, cu un deget, doua degete sau chiar trei. ba nici la ciupit nu raspunde, asa cum face fratele lui mai mic.
de altfel, de analogia cu siluetele s-au folosit si stevejobsii cand au vrut sa fie citit textul de pe site. "nu se slabeste peste noapte", spun ei. "la fel si noi, am stat si am muncit din greu ca sa-l aducem in forma maxima pe proaspatul livrat lumii, macbook air". traducere aproximativ adaptata.

as vrea melodia intreaga.

altfel, in timp ce steve jobs isi crestea cotele de piata, macar la capitolul audienta, eu stateam cuminte in redactia fermecata, in care pana si apa a secat la un moment dat si am avut parte de o serie mica si rapida de revelatii, bine stiute si rasavute de o mie de ori, la fiecare dintre joburile pe care le-am avut pana acum.

nu intru in detalii, dar azi, colega mea toni, a intrat in memoria mea vesnica prin articularea urmatoarei fraze.

"nu iti spun nimic, pentru ca, uneori, am impresia ca pentru tine jobul este o treaba scarboasa, pe care preferi sa nu o faci!"

unic, pentru ca mi-a placut la nebunie expresia. minunat, minunat! chiar daca suntem la un ziar de business, stim si noi sa fim plastici. mi-nu-nat! (se intelege ca t era foarte suparata in acele momente)

alt moment cricial al zilei a fost calatoria cu metroul. spre casa. nu aveam tragere de inima sa merg singura spre casa, pentru ca mi se par oribile metrourile iarna, pentru ca sunt cenusii si siniste si puturoase. dar, surpriza!
tren nou, luminos, oameni putini. tineri. tineri draguti, fiecare cu castile lui, cu privirile lui, cu freza lui, cu tenesii lui. cei care nu aveu casti, se conversau la fel de draguti, cu frezele lor, cu privirile lor. eu cu castile mele, nu-i auzeam, a fost minunat. ascultam kenneth bager fragmente, si m-am gandit ca pana la urma se poate sa fii fericit si in romania, numai ca dureaza cateva fractiuni de secunda. am avut o stare de bine in metrou. si e foarte bine cand se intampla asa ceva.

si nici macar nu ma omor dupa fragmentele lui kenneth bager, chiar deloc.

meet glenn gould

cel putin eu asta seara l-am cunoscut si nu stiu nimic despre el, decat ca l-a avut ca fetish pe bach.

de mica mi-am dorit sa cunosc un pianist. asta pentru ca aveam o caseta cu lucrari de chopin si seara, inainte sa adorm inchideam ochii, acultand-o, si mi-l imaginam pe pianist. stiam de pe spatele copertei de caseta, ca era un el. si aveam si un fragment preferat, pe care nu-l mai retin si despre care credeam ca e raindrop prelude, dar asta seara mi-am dat seama ca totusi nu asta era. ideea e ca vroiam sa am o aventura cu acel pianist sau cel putin cu cineva care putea interpreta bucata aia, care intre timp mi-a si disparut din minte.


la capitolul eccentricities, pe wikipedia, se spune ca Glenn Herbert Gould avea obiceiul sa mormaie piesele pe care le interpreta, si drept urmare, inregistraile cu el dadeau bataie de cap tehnicienilor.

ca aici:



oare cum ar fi sa fii iubita de pianist?!!:) sau cainele lui:))

in alta ordine de idei, azi a fost o zi tragica, m-am trezit cu o bucata de dinte in palma, de dimineata, dinte de-al meu:((( si asta m-a deprimat, normal. si m-am gandit ca se trage de la faptul ca a merge iarna la cinematograf in romania, si nu la mall ma refer(acolo e alta poveste), e egal cu a-ti pierde bucati din dinti a doua zi. ii urasc pe toti cei care gestioneaza cinematografele din romania. sunt niste stupizi notorii care merita sa traiasca in frig si foame, in cele mai cumplite umori ale pamantului. sunt o scumpa:D, stiu:), dar chiar merita!

updates

de cand nu am mai vizitat-o activ pe pukatuka, care dupa cum se vede, doarme dusa acolo, in grja micului si pretiosului print, sa vedem ce s-a mai intamplat.

am (re)descoperit ca:

oamenii pot fi ambalaje reciclabile, dupa rata cu care sentimentele si trairile pot sa dispara si sa apara din nou acolo, in ei, mai rapid sau mai lent, dar tot aia e

tanjesc sa merg la mare si ca iarna asta ma lasa complet rece, desi copacii inghetati si ninsi sunt unul dintre cele mai frumoase lucruri pe care le-am vazut vreodata, live

desi ai grija sa menajezi pe cineva timp de 7 ani, tot ti se sare in cap la un moment dat si ca, de fapt, daca e o buba undeva o sa explodeze oricum, oricat de mult ai vrea sa nu se intample si cu oricine, asta de dragul parafrazarii antetului:))

poate sa treaca un weekend intreg fara sa vad un film. tztztztz

stiu sa fac mamaliguta

unii au nevoie sa fie acasa pentru a posta, pe cand eu doar stau aici after job hours asteptandu-l pe c, alaturi de alte victime ale asteptarii:)

biletele surpriza lasate pe usa pot fi foarte sexy

cam atat, ca am fost si sunt racita.

aseara am ascultat mult asta, nu neaparat versurile. ma duce cu gandul la mare. mare. dimineata cand iesi din cort sau de unde naiba iesi si inca e liniste si vrei sa bei cafea, dar te pui la soarele bland pana se trezeste toata lumea:) si faci mai mult o baie de lumina decat de alt fel. si. si. si

desi vreau la mare

e totusi gingle!

ziua dramoletelor

sper sa ramana doar o zi si sa nu se extinda si sa ne apucam naibii sa muncim.
dar pentru ca azi este, intr-adevar ziua lor, iata ce am citit eu azi noapte, plina de incantare, pe buda:D

"Si atunci cand dispare obiectul dorit, atunci cand cineva paraseste scena de bunavoie, in cealalta parte, a celui ramas in asteptare, pasinuea isi intensifica natura.
E ca in dragoste. Iubesti, doresti sa fii cu persoana iubita, ai nevoie de prezenta ei. Ea iti da sens, te ancoreaza in lume, iti ofera un univers. Dar, din pacate, universul ala e de multe ori epuizabil. Suporti numai un anumit numar de repetitii ale unei scene, chiar daca la scena aia ajungi pe cai diverse. Apoi, ce sa faci, te schimbi in timp, incepi si iti doresti altceva, fiindca incepi sa fii altcineva. Daca unul dintre parteneri observa lucrurile astea si ia decizia de a parasi cuplul, nu respectivul sufera. Celalat sufera(aici nu sunt absolut deloc de acord:D)
Orice relatie are un pasaj ascendent, cand partenerii se cunosc, cand lumile lor sunt puse in comun. Micile prostioare de zi cu zi intregesc o atmosfera, leaga sentimente si pun pe jar simturile intr-un mod placut. Daca unul dintre cei implicati in poveste e atat de pespicace incat sa stopeze relatia exact in vremea cand se apropie zona descendenta, s-a scos. Si-a asigurat pozitia de superstar in inima celuilalt. El va deveni: "iubirea vietii", va fi pus pe soclu, va fi termenul de comparatie, va fi un mit. Caci intre cei doi, bunaoara, nu a fost nimic rau! Iar de mituri te desparti greu.
E destul de dificil sa iti reuseasca chestia asta, dar dupa cum vedem pe VH1, un "one hit wonder" e suficient pentru a te capatui!"

Republik, decembrie, articolul "Omul Personajul Alegerile si Relatiile de Cuplu Seinfeld", de Lucian Maier.

stiu, cliseu, dar e amuzant:D

m-am gandit la bruegel, tanar si batran:)



cand am vazut asta pe fereastra

thank you, thank you, you're faaar too kind

traim pur si simplu pentru a-i dezavantaja pe cei care sunt in prezent langa noi sau dimpotriva.
si nu e vorba de vesnica drama a prezentului mutilat de proiectiile despre viitor.

ceea ce ti se cere, la un moment dat, mai mult sau putin evident, insistent, imperios sau subtil, si nu poti in ruptul capului face, poti pune pe tava fara nicio problema, in alt timp si context, lasand loc, poate, altor lucruri pe care refuzi sa le faci.
s-o cheama evolutie, exista vesnicele nuante, la naiba, stiu ca totul e relativ.
nu cred ca devii pur si simplu mai bun, mai intelept, dar asa se intampla.
ideea e ca suntem ceea ce ne fac oamenii pe care i-am avut la un moment dat aproape, sa fim. de aici disperarea si debusolarea cand cineva de langa tine, dispare.
felicitari celor care se descurca singuri, multumiri celor care m-au facut pe mine ceea ce sunt azi si multe ganduri celor care n-au avut de la mine ceea ce eu pot azi oferi.

felicitari, pentru ca e mai putin dureros
mutumiri, cuvant mult prea modest pentru ceea ce as vrea sa spun, de fapt
ganduri, nu pot fi contabilizate


de vazut taxidermia.
a nu se crede un cuvant scris pe net despre el, nici macar unul.(mai putin, ca da, e de vazut, daca nu l-ati vazut inca) desi mi-a placut cineva, aici:)
sau aici.
unde mai pui ca ne place si amon tobin.



enjoy.

alt an, varianta zen

perioada soft, din punct de vedere al simturilor.(vorba ceea: totally zen, dar na, daca nu e a mea, nu pot sa-i dau decat o paranteza:)
parca nu ma mai trezesc pentru a ma consuma intens si inutil. desi incepusem sa ma pricep.
stiu ca sunt in vacanta si ca de aia ma simt asa, dar tot bine e. mai ales cand vezi ca altii se mai chinuie inca. si nici nu stii cand iti vine randul, din nou.
oricum, nimic nu tine o vesnicie, nici bun, nici rau:D

si dintr-un playlist intepenit, dar per-fect:)



sunt curioasa cum e tot bande a part.

no offense, johnny!

desi johnny rotten ramane cel mai tare ever, imi place si varianta asta.

almost perfect, nu ma mai satur

OPTRONICA short trailer

Add to My Profile | More Videos

born into this - charles bukowski

am vazut filmul si mi-a facut ziua. desi nu i-am citit inca nicio carte, saturata de henry millerisme, gandindu-ma mereu ca o a doua iubire asemanatoare nu se mai poate naste, oricum. dar tipul nascut in '20 si rapus de leucemie undeva pe la jumatatea anilor '9o, a trait si scris carti precum women, de undeva din el si o sa citesc macar cartea asta pentru care chiar a studiat, culcandu-se si cu 6 femei pe noapte. fiecare cu arta lui. sa nu murim stupizi, zic.




vocea lui grozava spune la un moment dat: "love is the fog that burns with the first daylight of reality". no kidding?

cred ca i-ar fi placut asta, desi era fun U2.

cat de des ne gandim la preda?

azi noapte nu puteam sa dorm, o insomnie crunta si calma, asa ca de in the mood for christmas, cand esti prea odihnit:D sa mai dormi pana la 3, 4 dimineata, si mi-am dat seama ca dintre toate titlurile de carti din lume, preferatul meu este "cel mai iubit dintre pamanteni". cred ca preda a fost intr-adevar genial cand a pus pe hartie asa ceva si l-am mai invidiat o ora sau doua, azi noapte. chiar daca poate nu e sintagma lui, el e cel care mi-a adus-o mie in forma asta si m-am gandit la el. cum ar fi sa stii care iti e cel mai iubit dintre pamanteni?


pentru ca ascult piesa asta exagerat de mult.
si pentru ca imi pare rau ca moartea chiar exista si se arata atat de des. cand am auzit, m-am bucurat trist ca nu am apucat sa ma imprietenesc cu sultan, dar tot m-am prins ce fel de om a fost:(
the end has no end?

asa m-am trezit:)?:)??!!!

bombonica translucida

nu-mi place ultimul post de aici, it realy sucks, even though is true.


acum scriu de la noul si preciousul meu macbook, momentan in stadiu de accesoriu, mai mult al camerei, decat al meu.un laptop-bombonica translucida.
s-a intamplat la o luna, doua, dupa ce mi s-a pus pata pe el, desi mi-l dorem latent inca de cand ma uitam la filmele de la 20.00, de pe protv, cu tanti scriitorese utilizatoare de mac, macinate in noapte de mistere si amintiri, filmate din fata cu iconul de la apple cat mai vizibil, de dragul product placementului, atat de eficient, se pare:))
din momentul primei fractiuni de secunda de cand mi l-am dorit si pana a ajuns in mainile mele n-a trecut atat de mult timp incat sa nu mai pot savura victoria.
nu ca in alte cazuri cand vrei ceva si trece atata timp pana cand si ai lucrul respectiv, incat momentul posedarii nu mai are deloc gust.

dupa 3 zile de contopire, inca nu stiu: care sunt echivalentele pentru F-uri si magia lor si daca exista asa ceva.
de ce tasta end nu ma duce la capatul randului, etc etc.

o sa ma adoarma, impreuna, eddie vedder, josh homme si the strokes, uniti de indurarea lui gaye
desi strigat ecologic, piesa asta ma omoara din alte motive.

oamenii si colile albe de hartie

in contextul in care coala alba de hartie este expresia care duce cu gandul la ceva fara istorie, fara bagaje afective si alte probleme.
e imposibil ca dupa o anumita varsta, atunci cand devii constient si activ si liber, sa mai ai parte de oameni pur si simplu, in orice fel ai relationa cu ei.
fiecare, chiar si daca este intr-o perioada in care se simte vindecat, tot are in spate istorii, trairi si amintiri care il umplu, il alcatuiesc, dar de cele mai multe ori si urmaresc şi chiar haituiesc.
cunosti pe cineva si nu poti sa ai pretentia ca veti fi vreodata complet singuri.
noroc ca exista nuante, dozaje, situatii şi situatii.
vorbeam cu t si mi-am dat seama ca pe langa toate gaurile de mai sus, mai exista si lista. dar despre asta, alta data sau mai bine niciodata.

the pipettes

be good, drink milk!

Potapych, ursuletul care iubea votca

fata in fata cu mine si a iesit macel

azi noapte am supravietuit macelului intalnirii cu mine. de mult n-am mai stat asa fata in fata, a fost cumplit. din cand in cand, din fericire, foarte rar, raman singura, complet singura si se lasa cu durere. aproape ca am plans de nervi, a fi singura cu mine e o pedeapsa si nu inteleg niciodata de ce tebuie sa fiu pedepsita. si cand zic singura cu mine ma refer la singuratatea aia totala care exclude orice mijloc de evadare, cum ar fi un calculator functional sau orice fel de muzica, in combinatie cu o carte chinuitor de departe de orice am nevoie, dar pe care ma incapatanez sa o citesc.
nu stiu de ce place oamenilor Teoria Norilor. sa stii t, ca mie pur si simplu nu-mi place si ma mai si umple de nervi agresivi impotriva proprie-mi inertii care nu ma lasa sa renunt la ea, numai pentru ca tu ai zis ca e o carte frumoasa.
noroc ca dupa ce m-am dat aproape la propriu cu capul de pereti am reusit sa imi incarc m3playerul si sa adorm tarziu, tarziu, cu ajutorul muzicii.
si asa mi-am dat seama, inca o data, ca efectul muzicii asupra oamenilor nu e un mit. am trecut in cateva secunde in cu totul alta stare, m-am minunat si bucurat ca am putut fi influentata si dupa epuizarea playlistului, adormita in pace.
cele mai multe melodii vin tot de la t si nu sunt incarcate inca pe youtube si probabil nici n-o sa fie. dar si radiohead au avut contributia lor la miracolul linistirii unei fiinte fata in fata cu toata negura absurda care e in fiecare dintre noi, chiar daca noi ne prefacem mai tot timpul ca suntem veseli si zambim, de dragul de nu mai simti.

ideea e, in caz ca nu se intelege, ca e chiar groaznic sa nu ai calculator si sa nu asculti muzica. chiar nu pricep cum reuseau oamenii sa se descurce in trecut, probabil ca socializau la greu, pentru ca altfel ma mir ca rasa umana a trecut prin epoca in care nu existau mess-ul si playlistul preferat si filmele descarcate de pe retea.



si ce bine au mers astea:

Just as you take my hand
Just as you write my number down
Just as the drinks arrive
Just as they play your favourite song
As the magic disappears
No longer wound up like a spring
Before you've had too much
Come back and focus again

The walls abandon shape
You've got a cheshire cat grin
All blurring into one
This place is on a mission
Before the night owl
Before the animal noises
Closed circuit cameras
Before you're comatose

Before you run away from me
Before you're lost between the notes
The beat goes round and round
The beat goes round and round
I never really got there
I just pretended that I had


What's the point of instruments
Words are a sawed off shotgun

Come on and let it out
Come on and let it out
Come on and let it out
Come on and let it out

Before you run away from me
Before you're lost between the notes
Just as you take the mic
Just as you dance, dance, dance

Jigsaws falling into place
There is nothing to explain
Regard each other as you pass
She looks back, you look back
Not just once
Not just twice
Wish away the nightmare
Wish away the nightmare
You've got a light you can feel it on your back
You've got a light you can feel it on your back
Jigsaws falling into place

zile casnice

si poate de asta n-am mai scris nimic. desi s-au intamplat lucruri multe, in mare parte legate de un mar, dupa care au urmat mai multe mere:)

cele mai frumoase versuri de azi, pe blogul sorinei.
"when i said ' I can see me in your eyes',
you said 'I can see you in my bed',
that's not just friendship that's romance too,
you like music we can dance to"


the stokes, au fost si sunt si vor fi pe lista mea de favoriti.
in rest, lumea a ramas la fel de mica si asta nu e deloc rau, eu asa zic.

stiti cum e cand iti place ceva mult de tot, apoi trec anii si nu mai raman decat fragmente prafuite, fara sursa si context?
eu aveam contextul si uite si sursa peste aproape 2 ani.
e ceva atat de frumos si ma bucur ca place mai multor oameni.

lovely

vai ce luna frumoasa

am vazut eu la ora asta, la birou (duminica, 17.44), cand mi-am intors putin capul, exact in clipa asta:)))))beautiful, indeed.
altceva nu stiu ce sa mai zic, dupa un weekend primejdios pentru minte si suflet.
sper ca i-am supravietuit si ca o sa fie bine de acum inainte.

nu se poate fotografia luna asta minunata, cu aparatele din dotare.

s-au bifat gaudeamus, unde bineinteles, carturesti le-a dat clasa tuturor participantilor prin standul creat, desi eu chiar nu mai sunt sensibila la tea and cookies, care sunt foarte vizibile la ei acolo. dar am vazut si aflat lucruri vechi, dar noi pentru mine si o sa mai bag niste franzen, hemingway si murakami(haruky, ruy mi-e inca nefamiliar si eu am chef de lucruri familiare in perioada asta).
tot in weekend mi-am dat seama ca nu mai stiu aproape deloc despre ce e vorba in de veghe in lanul de secara. intr-un fel m-am bucurat, pentru ca asa are sens sa reiau, e minunat. desi, poate ar trebui sa fiu deprimata ca uit, uit, uit. sau de fapt, nu retin.
apoi a urmat kissogram unde, desi chiar eram in the mood la inceput, s-au intamplat furtuni catastrofale si am esuat pe canapeaua moale si alba unde am trait sentimente confuze pe care i le-am turnat aproape cu forta pe gat lui s. care a fost dragut, ca intodeauna, si m-a ajutat enorm, band vin cu mine ore bune din noapte.
iar aseara in loft, am scapat iarasi de cine stie de depresii si relvelatii mai mult sau mai putin utile, cu the amsterdams si oameni chiar draguti.

astazi m-a incantat domnul BI

2 din 3, va rog

Best 3 South Park Songs - The best video clips are right here

(Terrance) Shut your fucking face uncle fucka
You're a cock sucking ass licking uncle fucka
You're an uncle fucka, yes its true
Nobody fucks uncles quite like you

(Phillip)Shut your fucking face uncle fucka
You're the one that fucked your uncle, uncle fucka
You dont eat or sleep or mow the lawn,
You just fuck your uncle all day long

(farting noises)
(Terrance) Hmm!
(farting noises)
(laughing)
(farting noises)
(some Guy) What's going on here?
(farting noises)
(People) OOOoooooooooooooh
Fucker fucker uncle fucka uncle fucka fucka fucka fucka
(T & P) Shut your fucking face uncle fucka
(Terrance) uncle fucka

(Terrance) You're a boner biting bastard uncle fucka
(Phillip)You're an uncle fucka I must say
(Terrance) Well you fucked your uncle yesterday
(Everyone(laughing))
(People) Uncle fucka... thats
(Everyone)U-N-C-L-E fuck you Uncle
Fuckaaaaaa tonight...

kyle sunt eu

aici, in ipostaza asta. eu sunt kyle, exact asa. si in fata mea se afla intreaga lume si toate ups and down-urile ei. si cate mai sunt...(iar eu urasc punctele de suspensie) axa lumii a ametit complet si eu alaturi de ea.
am vazut aseara un film si personajul in varsta de 21 de ani si-a dat seama la inceputul filmului ca nu stie cine este, in contextul socio whatever al lumii, si s-a speriat. dar eu care nu mai am de mult 21 de ani, ca habar n-am, ce sa mai fac? ma sperii in fiecare zi si cine poate sa ma ajute? nofreakingbody.


pana una alta:

I'm goin' down to South Park
gonna have myself a time.

(Stan+Kyle) Friendly faces everywhere
humble folks without temptation.

Goin' down to South Park
gonna leave my woes behind.

(Cartman) Ample parking day or night,
people shouting HOWDY NEIGHBOR!

Headin' on up to South Park
gonna see if I can't unwind.

(Kenny) i like girls with big fat titties i like girls with big vaginas

So come on down to South Park
and meet some friends of mine!

luna vazuta de la 100 km distanta

semnele japoneze spun ca e vorba de imagini surprinse de un satelit japonez cu o camera ce transmite imagini HD(high definition)

somn portocaliu

nu dorm nici mai mult nici mai putin decat oamenii din jurul meu, dar practic sunt franta, terminata si adormita. asta este starea. observ ca ma raportez cam mult la oamenii din jurul meu. cine sunt oamenii din jurul meu?
e ciudat cum unii oameni ma influenteaza peste limitele admise. se poate oare sa nu ma mai ghidez atata dupa impulsurile primite de la cei repetativ numiti, oamenii din jurul meu? ar fi o mare realizare.si portocaliu pentru ca asa ma simt:) si e bine, bine, bine:)

toamnă cu masini colorate

e asa ciudat sa fii langa oameni carora li se intampla o gramada de lucruri, in timp ce tu treci prin cea mai linistita perioada din viata ta. am ce mi-am dorit de mult, liniste, total control al timpului pe care il am, de parca toti care trageau involuntar inainte de mine, sa fac, sa dreg lucruri, s-ar fi inteles si au diparut cu desavarsire.
toamna de afara e foarte frumoasa, imi tine companie si se vede ca se simte la fel ca mine. cand e frumoasa, luminata si colorata, cand e gri si rece si trista. asa sunt si eu. desi eu nu sunt rece niciodata.
m-am dat pe bloguri in ultima vreme si m-am deprimat. suntem toti mai mult sau mai putin la fel. unele bloguri sunt aproape identice si cu siguranta fiecare se simte original sau poate nu.