a crescut copilul, asta merită, oricând, o postare :)

 in jur de 8 martie 2016

butoni pentru sertare

cine ar fi crezut ca voi fi atenta la asa ceva?
pana acum nu am schimbat niciun buton de sertar, nu am cumparat niciunul, nici nu am primit.
dar oriunde le vad, abia astept sa am nevoie de ele si imi imaginez ca o sa le am.

:))
e fun.
adevarul e ca ma gandeam ce urat e sa te pietrifici si sa nu iti mai placa nimicurile.
pana la urma, nimicurile astea dragalase au farmecul lor, la fel ca si pasiunile mai mari.
dar despre statusul pasiunilor mai mari, intr-un episod urmator :)

aj vrea sa fie clar: love is everything pe lumea asta :) :) :)

băi blogule, păi ce facem aici, nimic?

mbuuun, rupta de asteptarea grea a unei mutari intr-o alta casa cu tot cu catel si purcel adica pisica, sot si magic fiu, aj vrea totusi sa-ti mai impartasesc cate una, alta.
sa punem si un visual: nu-mi place nimic din ce as putea posta despre casa.
poate o sa iti arat ceva frumos mai tarziu.
important este ca nu mai am rabdare si mai ales cred ca pericolul acela care paste pe toata lumea, mai des sau mai rar: sa iti doresti ceva foarte tare si sa astepi o gramada de timp sa ti se intample, apoi cand se intampla pur si simplu sa nu-ti mai trebuiasca chiar atat de tare cum ar fi putut sa se intample daca ar fi venit mai la timpul potrivit.
pentru ca omul oboseste, iar eu mai repede decat multi dintre semenii mei.
scriu aici, poate asa nu o sa patesc si eu asta. asa cum am patit cu primul meu aparat foto.
cred ca ar trebui sa ma concentrez pe cele care mi s-au intamplat exact cand am avut cea mai mare deschidere si disponibilitate si dorinta catre ele.

a, si, si:

ce pacat ca m-am plictisit de facebook. era asa simplu si frumos sa cred in el si sa-mi faca placere. sa postez acolo si sa ma distreze chestia asta. cum trec toate, dar absolut toate, incredibil. poate mai putin dragostea pentru salinger, sunt curioasa daca citindu-l (ti-am zis ca nu mai citesc?) o sa mai fiu la fel de fericita ca pe vremurile cand il citeam.

revenind, ce mi se pare important:

am obosit
de
asteptarea pentru mutat
de statul pe facebook
de necitit
de nealergat
de nebiciclit

nu mai pot fara
el si el (lucky me)
sa scriu si eu ceva orice oriunde si oricum
laptop adevarat
vacanta ( ce bine ca o sa fie una 10 - 17 iulie)
bani, multi bani, vreau bani :) :) :) mda

Meet Spooky

mai e puțin până în aprilie cel verde

not!! dar ce bine ca sunt atata highlighturi grabite sa aiba loc fix atunci.
sa nu te prind, aprilie 2015, ca nu livrezi la nivelul asteptarilor: mutat concret in casa noua, intors oameni dragi din exil, intr-o scurta vizita, dar tot mai bine decat deloc, plus, plus, deja avut pisica si ea noua si alba, deja, de cateva saptamani.

 

mamele și secretele cu fii lor

primul meu mare secret cu sasha este că, de fapt, și eu am vrut să îl adorm aseară, în brațele mele.
chiar dacă asta a presupus să car 12.800 kg în brațe, pe cei aproape 70 mp cât are casa noastră, timp de aproape o oră. faptul că încă mai vrea să stea lipit de mine și să se topească cu totul cuibărit în brațele mele, mi se pare pur și simplu necesar de divin.
să fiu coerentă, divin, dar nu ca un moft, ci ca ceva de care am avut nevoie și mă bucur că am fost acolo cînd a vrut
a fost foarte bine, chiar dacă doli a bombănit un pic incidentul legat de reîntoarcerea asta subită la adormitul în brațe, după ce ne perfecționasem deja să îl adormim pe sasha în timp ce stăm toți trei tolăniți în patul mare, iar sasha adorme încet lent pe vorbele noastre.

bineînțeles că sasha este cel mai cel

mi se pare clar o reclamă la a avea copii, zău! e minunat :)

cel mai mult îmi lipsesc călătoriile scurte și dese :)

Powered by 29travels

oare dacă ai doi, trei copii, se disipează și panica?

nu știu dacă e chiar panică, dar eu mi-am dat seama, ca dacă până la sasha orice putea să cadă pentru mine în prăpastia "totul are un început, un apogeu și un sfârșit", totuși ce simt pentru sasha sau prilejuit de sasha, pare cu adevărat absolut și când zic asta vreau să spun mai ales permanent și intens.

nu mai sunt singură clar, mă gândesc non stop la faptul că există cineva acolo pentru care nu numai că sunt responsabilă, dar pur si simplu cu care sunt conectată, no matter what. pur și simplu!
iar asta poate fi cu adevărat solicitant. și sasha nu e pe lume decât de 1 an, 5 luni și 15 zile :)
am observat că panica asta conectată crește, crește și e normal să crească, mă bucur că e așa, dar e și, cum spuneam, solicitant.



azi va ieși pentru prima dată cu tricicleta fără pedale, în parc. e atât de mic încât nu se poate urca sau coborî singur din șa. pentru toate acestea va fi acolo bona lui, draga de ela, care totuși nu sunt eu , mama lui, să îl ajute.

sunt sigură că totul va fi bine, pentru că așa sunt eu inconstient de pozitivă, dar totuși? dacă o să cadă, dacă o să fie îmbrâncit, alergat fără voia lui de mai știu eu ce sau cine, nici nu vreau să mă gândesc.
noroc că mai sunt azi și mâine și începe we. două zile în care să îl văd și eu în plină acțiune. plus că pot să îl duc și diseară în parc să recuperez măcar un pic din ce am pierdut azi la prânz, chiar dacă am ratat premiera.

vorbeam cu tatăl meu personal zilele trecute și l-am întrebat daca asta o să simt toata viața. nu dispare starea asta de panică legată de fapul că orice i se poate întâmpla, oricând, fără ca eu să fiu acolo și deci să intervin cumva? de ce nu mi-a spus nimeni asta înainte să mi-l propun pe sasha? e foarte greu. bineînțeles că tata mi-a răspuns că așa o să fie și cînd o să fie om în toata firea. buuuuuuun. tot pe el o să-l întreb și asta cu doi copii, menită ori să dubleze panica ori să o împartă cumva, miraculos. dar nu mă aștept la un răspuns concludent. obișnuit cu doi copii de o viață întreagă, nu are cum să mai știe adevărul despre cum e cu unul singur. trebuie întrebat cineva mai proaspăt.



culmea culmilor, tot sentimentul ăsta e deopotrivă intens până la disperare, dar e și al naibii de plăcut. poate pentru că am o mare încredere în el și minunăția care simt că este acest sasha :)

bineînțeles că abia aștept să ajungem din nou la mare

1 iunie 2013 - sasha - 8 luni

toamna e mai limpede ca vara

dacă ar fi după mine, anul ar fi așa 6 luni crăciun, 1 lună mers la mare, câte două zile, răsfirat, și apoi numai primăvară și toamnă. abia aștept să vină toamna. toamna mi-am născut copilul, îmi e născut iubitul, dar mai ales, toamna pot să port blugi și ghete și pot să mă gândesc cu drag la iarnă. iarna m-am născut eu, bineînțeles. sau mai bine zis, iarna m-a născut pe mine mama mea. după ce naști, pur și simplu conceptul de mamă capătă valențe noi, fără margini. cel puțin așa e pentru mine. mama era deja bine înfiptă în capul meu, țin tare la amintirile cu ea. să zicem și aici că mama m-a învățat ceasul, sur le pont d'avignon, să scriu, să fiu mereu copil și să fac pârț numai afară. sau dacă sunt înăuntru cu alte persoane, să părăsesc zona și să revin după puțin timp, nu imediat. vroiam să zic doar că am mare chef de toamnă, de aer rece, de lipezime în jur. toamna e mai limpede ca vara. azi sasha împlinește 10 luni. e așa de mare încât mă surprind uneori, în ultima vreme doar, gândindu-mă și la alți oameni. la prietenii pe care nu i-am mai văzut de mult. la plimbările pe care le făceam. la o sală de cinema. la starea pe care ți-o dă un concert. hm hm o să mă întorc la toate, iar sasha o să-și vadă de ale lui, bine integrat în viața noastră. sper și eu.

golul care doare tare

daca mi-ar fi spus cineva asa ceva, nu l-as fi crezut oricat de convins ar fi fost. si totusi trebuie sa ne impacam cu faptul ca jarvis a fost si nu mai este. s-a napustit asupra porumbeilor, numai ca era la etajul 9 si a cazut pe beton. ei, nici macar nu eram acasa. nu l-am vazut mort, doar stiu ca l-am lasat adormit pe un fotoliu si apoi cand m-am intors acasa n-am mai gasit decat o gaura in plasa geamului de la baie. urasc baia aia si plasa aia si faptul ca m-am gandit ca poate vrea si el sa stea de vorba cu porumbeii, sa nu-i mai interzic chiar total accesul la aer. ar fi trebuit sa inchid geamul de la baie cand am plecat, dar l-am lasat intredeschis, pentru jarvis. si asa a fost :( nimeni, niciodata, nu o sa ne consoleze. nici pe mine si nici pe doli, asta imi e clar. prea a fost parte din viata noastra, prea l-am lasat sa ne fie ca aerul cand veneam acasa. era si adorabil. cuminte si cam zevzec, in acelasi timp. as fi fost mai usor de consolat daca sasha ar fi apucat sa creasca cu el macar cativa ani de acum inainte. pentru ca se placeau :) tin minte ca inainte sa se nasca sasha ma gandeam cu inima mica daca voi putea sa il iubesc mai mult decat pe jarvis (oricat de aberant mi se parea ca e gandul ala, nu ma puteam abtine). si stiu cat am suferit ca nu am mai apucat sa ma ocup de jarvis din clipa in care am ajuns acasa cu sasha. si am vazut ca era cam suparat cumva. desi dormea cam toata ziua. hm. a disparut prea repede si mi se pare ca exact atunci cand as fi putut sa mai am ochi si timp si pentru el. la fel si sasha. doli a fost cel care n-a renuntat nicio clipa sa ii arate ca il iubeste. sper ca a fost fericit si ca o sa am puterea sa trec peste asta. nimic nu e mai urat decat casa mea goala, acum. am iubit cuibul asta, cu jarvis in el. fara, nici nu mi-l aduc aminte. iar acum trebuie sa invat sa ma obisnuiesc cu sasha si cu doli si fara jarvis. complicat. macar daca mi s-ar parea ca e vreun alt motan comparabil cu jarvis. nu. sunt convinsa ca a fost cel mai frumos, cu personalitate, curat si simpatic pisoi din univers. si era al meu! jarvis - ianuarie 2011 - aprilie 2013

iar anul asta, ne-am casatorit, am ramas insarcinati si il asteptam pe sasha in septembrie

mai exact: am vrut sa ramanem insarcinati, s-a intamplat, ne-am casatorit si asa si asa si acum suntem insarcinati in plina luna a 7 a. sasha o sa se nasca, adica o sa-l nasc eu, pe la sfarsitul lui septembrie.

jarvis, pricomigdala microscopica lunga. iulie 2012

că pe fb nu mai avem loc

azi a băut apă. party!

seară








dimineață

jarvis ziua

ziua a a 4 a. :) :) :) :) azi am fost la un pet shop mai rasarit. avem acum royal canin delicios sper. si bobite si pate for a real baby cat. asa scrie pe ambalaj.



si lapte special. dar inca nu e suficient de mare pentru el. l-am pus in frigider.

jarvis

avem 450 g. 23cm L, 12cm H si cam 5 saptamani :)







cred ca a invatat sa foloseasca litiera. ar fi grozav sa nu fie doar o zi norocoasa ci ceva permanent si deplin fermecator :)