showtime

i love showtime.

acum ma uit la californication. intru diseara in seria a doua care prinde timpul real pe la episodul 6. voi fi la zi.
nu m-a convins deloc finalul ultimului episod, dar am simtit de atatea ori cat de profi e facuta scena cu scena toata treaba, incat am rabdare sa se salveze in sezonul doi. ca si cand n-ar fi gresit. ever. altfel, spotless acest californication. witty. sper sa nu se damblageasca ca dexter.




pur si simplu nu pot sa ii iubesc la fel de tare pe responsabilii de dexter. mi l-au anihilat treptat de-a lungul seriei doi si l-au ingropat complet in cele 4 episoade vazute din a treia. cum e posibil sa nu-l mai lase sa manance, sa privesca si sa beautifully casapesca? n-a mai ramas din el decat un stresat de toti si disperat de tipa aia care se miorlaie la el tot timpul. nu stiu ce-o fi fost in capul lor.
uneori serialele ar trebui sa aiba un singur sezon magic si gata.
ramane, totusi, iubirea mea din vara asta.



urmeaza sa intru in lumea weeds. stiu de o mie de ani de serialul asta, cred ca e deja la seria 6 sau 7. asa ca am dat deodata 3 sezone jos.
we'll see.

yeah baby

nu zic cine, desi apar in video.

tocmai ma uit la best of black&white videos pe vh1. pe mine cel mai tare m-a nostalgiat asta. iar nostalgia, mi-e din ce in ce mai clar, e unul dintre cele mai intense trairi de care sunt eu in stare. mai bine spus, nimic nu ma impresioneaza mai mult decat ceva ce-a fost si nu mai este si nici nu va mai fi. clipe intregi de perfectiune, oameni izbitor de frumosi in toate felurile, intamplari si existente magice, care pur si simplu dispar, trec la timpul trecut, se sting incet sau rapid, devin dinozauri din ce in ce mai straini de prezent si mai ales de viitor, dupa care dispar de tot.

la vh1, pe primul loc, madonna, cu vogue. minunata. si cum e azi?

rewind

by dolinski

:)

o zi intreaga am avut stirea mea in cotidianul:))
si bineinteles ca mi-am sters din greseala butonul de statcounter fix azi. cum altfel?
polalaa mi-a adus de asemenea multi vizitatori, am vazut eu seara, cand am reusit sa-mi refac contul de numarat vizitele. la fel si umbluliber.

m-am simtit atat de eu azi, odata cu stergerea butonului, incat pe la 13.30 eram franta de oboseala.

bau bau galben

am stat ceva pe ganduri si eu si sorina. fundul masinii politiei e pe pista. da, dar doar un pic. hm, sa nu fim rele. da, dar uite, pe partea celalalta e o groapa. a da? la poza cu ei! macar sa ne distram un pic:D




iar doamna nu a stat prea mult pe loc. de ce faceti fotografii? pentru ca se afla o groapa pe pista de biciclete. uitati! a zambit si m-a lasat in pace dupa ce s-a asigurat ca masina nu apare in foto (poate doar un pic). muhaha! desi sincer, nu-mi face nicio placere:D




inteleg de ce au parcat-o aici. pentru ca se asorteaza, cum altfel? oricum, daca privesti in continuarea pistei, apar obstacole multiplicate, care nici macar nu se asorteaza!

stiu ca e la sfarsit, dar e important.

atat indignarea fata de masina de politie care sta un pic cu fundul pe pista de biciclete, cat mai ales gestul cuiva, care azi dimineata a preferat sa tina o masina in plina sosea pana a trecut el cu bicicleta, chiar daca nu avea prioritate, ma intristeaza un pic.

doar pentru ca suntem pe bicicleta si suntem mai putini si mai nedreptatiti, asta nu inseamna ca o sa ne pierdem capul si o sa ne luam de toti si de toate. ca o sa-i imbrancim cu cotul pe cei care nu se simt sa se dea la o parte de pe pista atunci cand suntem in spatele lor. nu-i asa?
mie asa mi-ar placea.

atat:)

every single day

pentru astia

recunosc

ca m-am uitat aseara la emisiunea lui capatos in care s-au facut astrogramele mihaelei si ale lui dani. si a lor impreuna. si mai recunosc ca azi dimineata am oprit un pic radio guerrilla, sa vad si eu cine e dani. no comment.
mai tarziu, la job, m-am uitat pe editiile online ring si libertatea. asa am aflat ca andreea l-a scos pe tudor din blogroll-ul ei.
n-am mai intrat de mult, if ever, in lumea tabloidelor. oare cum se simt dtp-isti de la publicatiile astea? cum o fi sa paginezi toate fotografiile si toate cuvintele alea infecte?


tot aseara. cel mai deprimant film. chiar daca era cu mastroiani si deneuve.
un cuplu carora le moare subit fetita de noua luni si jumatate. azi e ok, se bucura de ea si a doua zi o duc la spital, iar copilul moare inexplicabil.
raman ei, in casa lor ingrozitor de specifica unui cool de la sf anilor 70 inceputul anilor 80. agonie la liber, in cadrele pavate cu fotografii imense ale fetitei.
n-am rezistat mai mult de 20 de minute.

uite

sorina made it

m-am regasit ca niciodata

aici

e asa de bine sa te regasesti in gandurile altora. adica nu sunt singura, desi ma simt atat de lame cateodata incat imi e greu sa cred ca mai e si altcineva in chinuri. bine, chinuri e mult spus, dar orice imperfectiune a trairii de zi cu zi ma face sa ma simt ca si cand am de trait un numar finit de ani si ii mai stric si pe aia cu tampenii.

fell in love with the seaside

n-am avut aparatul la mine. mda, si ce daca?
am mangaiat-o un pic cu mainile si apoi am imbatisat-o cu privirea. ne-am intalnit si seara si noaptea si dimineata si dupa amiaza. da, da, a iesit din plin.
era calma, senina si blanda. valurile marunte erau clar in vacanta de dupa sezon. cenusiu cald. si nisipul. avea si el valurile lui miniaturale. privindu-le am amintit de dune. cat de des iti amintesti de dune?



the kooks

drops of beauty and the sense of living