toamna e mai limpede ca vara

dacă ar fi după mine, anul ar fi așa 6 luni crăciun, 1 lună mers la mare, câte două zile, răsfirat, și apoi numai primăvară și toamnă. abia aștept să vină toamna. toamna mi-am născut copilul, îmi e născut iubitul, dar mai ales, toamna pot să port blugi și ghete și pot să mă gândesc cu drag la iarnă. iarna m-am născut eu, bineînțeles. sau mai bine zis, iarna m-a născut pe mine mama mea. după ce naști, pur și simplu conceptul de mamă capătă valențe noi, fără margini. cel puțin așa e pentru mine. mama era deja bine înfiptă în capul meu, țin tare la amintirile cu ea. să zicem și aici că mama m-a învățat ceasul, sur le pont d'avignon, să scriu, să fiu mereu copil și să fac pârț numai afară. sau dacă sunt înăuntru cu alte persoane, să părăsesc zona și să revin după puțin timp, nu imediat. vroiam să zic doar că am mare chef de toamnă, de aer rece, de lipezime în jur. toamna e mai limpede ca vara. azi sasha împlinește 10 luni. e așa de mare încât mă surprind uneori, în ultima vreme doar, gândindu-mă și la alți oameni. la prietenii pe care nu i-am mai văzut de mult. la plimbările pe care le făceam. la o sală de cinema. la starea pe care ți-o dă un concert. hm hm o să mă întorc la toate, iar sasha o să-și vadă de ale lui, bine integrat în viața noastră. sper și eu.

golul care doare tare

daca mi-ar fi spus cineva asa ceva, nu l-as fi crezut oricat de convins ar fi fost. si totusi trebuie sa ne impacam cu faptul ca jarvis a fost si nu mai este. s-a napustit asupra porumbeilor, numai ca era la etajul 9 si a cazut pe beton. ei, nici macar nu eram acasa. nu l-am vazut mort, doar stiu ca l-am lasat adormit pe un fotoliu si apoi cand m-am intors acasa n-am mai gasit decat o gaura in plasa geamului de la baie. urasc baia aia si plasa aia si faptul ca m-am gandit ca poate vrea si el sa stea de vorba cu porumbeii, sa nu-i mai interzic chiar total accesul la aer. ar fi trebuit sa inchid geamul de la baie cand am plecat, dar l-am lasat intredeschis, pentru jarvis. si asa a fost :( nimeni, niciodata, nu o sa ne consoleze. nici pe mine si nici pe doli, asta imi e clar. prea a fost parte din viata noastra, prea l-am lasat sa ne fie ca aerul cand veneam acasa. era si adorabil. cuminte si cam zevzec, in acelasi timp. as fi fost mai usor de consolat daca sasha ar fi apucat sa creasca cu el macar cativa ani de acum inainte. pentru ca se placeau :) tin minte ca inainte sa se nasca sasha ma gandeam cu inima mica daca voi putea sa il iubesc mai mult decat pe jarvis (oricat de aberant mi se parea ca e gandul ala, nu ma puteam abtine). si stiu cat am suferit ca nu am mai apucat sa ma ocup de jarvis din clipa in care am ajuns acasa cu sasha. si am vazut ca era cam suparat cumva. desi dormea cam toata ziua. hm. a disparut prea repede si mi se pare ca exact atunci cand as fi putut sa mai am ochi si timp si pentru el. la fel si sasha. doli a fost cel care n-a renuntat nicio clipa sa ii arate ca il iubeste. sper ca a fost fericit si ca o sa am puterea sa trec peste asta. nimic nu e mai urat decat casa mea goala, acum. am iubit cuibul asta, cu jarvis in el. fara, nici nu mi-l aduc aminte. iar acum trebuie sa invat sa ma obisnuiesc cu sasha si cu doli si fara jarvis. complicat. macar daca mi s-ar parea ca e vreun alt motan comparabil cu jarvis. nu. sunt convinsa ca a fost cel mai frumos, cu personalitate, curat si simpatic pisoi din univers. si era al meu! jarvis - ianuarie 2011 - aprilie 2013