supernatural si feng shui issues

de cateva zile sunt subjugata serialului supernatural.
nu dau doi bani pe actiune, nu imi plac filmele cu subiecte legate de paranormal, demoni, vampiri, bullshit, iar dupa ce am vazut un episod pe axn (parca), chiar eram convinsa ca e un serial de doi lei.
BUT!
doi tipi care se bat cu tot felul de creaturi, gandesc in legende si mituri si mai ales care arata asa nu au cum sa nu ma tina pironita in fata lor.
curat morcovi:p, spal vase, ma spal pe dinti, cu laptopul dupa mine.
ce-mi place e ca m-am imprietenit asa de bine cu ei incat nu imi mai e teama de filmele spookie. unele faze sunt de-a dreptul horror, dar dean si sam, m-au convins ca na, pot sa dorm si cu the horror.
e tare sa se faca 2 si jumate, chiar 3 si eu sa vad oribiliciunile pamantului si apoi sa dorm pur si simplu.(cand eram mica ii terorizam pe ai mei noaptea, panicata de filme mult mai inofensive)
mai trist e ca, pana aseara, nu puteam sa adorm decat cu ei, si ma trezeam pe la 7. nu am vazut niciodata o camera asa draguta, cu un pat asa de mare, care sa ma odihneasca mai putin.
si asa ca le-am invartit si le-am ametit si acum arata ca o camera si mai noua decat aia in care stau de doar o luna jumate. si am dormit mai bine, dar tot cu dean si sam:))
me likes it:)

religion + ridiculous = religulous

yet another spechlesshing movie!
e un documentar in care mi s-a confirmat ca a fi comedian in SUA inseamna in primul rand sa fii smart, apoi sa fii enervant, usor dezgustator spre total scarbos, in diferite gradatii, in functie de zi, de moment, de inspiratie.

si sa iti placa toate astea!


bill maher



tipul lansa anul trecut prin septembrie, un film de vreo ora si jumatate la care cred ca s-a muncit de doua ori pe atat.
nu stiu cum au reusit sa stranga atatia reprezentativi pentru fiecare religie sau curent religios care exista in acest moment pe fata pamantului, de la vatican, pana la seful cultului fumatului de iarba din amsterdam, pana la mormoni, musulmani, evrei simpli sau evrei crestini sau fosti satanisti, etc etc.
sunt multi si multe, iar mr bill maher a discutat cu fiecare in parte cu evidentul scop de a-i ridiculiza cu proriile lor arme. si a reusit.

nu trebuie sa il crezi, nu trebuie sa fii de acord cu ce face, nici macar nu trebuie sa iti placa de el. dar cu siguranta vei rade tare, tare, in scurtele momente in care nu vei fi pur si simplu buimacit.

foarte bine legat, foarte tari replicile, foarte tare discursul lui.

cum sa nu ramai blocat cand vezi ca exista undeva in lumea asta un pastor, fost gay, care predica faptul ca nu exista such thing as gay. acum e casatorit, are doi copii, iar a fi gay nu exista. barbatii au penis, iar femeile vagin, cat de complicat trebuie sa fie sa intelegi ca nu exista such thing as gay??!!
doar ti se para ca esti gay! etc etc

mormonii cred cu tarie that coffee is evil, and that god had sex with mary.
un anumit timp de evrei(nici nu stiam ca sunt atatea feluri, religios vorbing) au creat lifturi si telefoane speciale, care sa le permita sa nu incalce zilele de sabat, pentru ca nu au voie sa push buttons. scrie nu stiu unde ca in ziua de sabath este interzisa apasarea de butoaneeeeeeeeeee etc etc

teatru in aer liber cu patimile lui christos (biciuirea, drumul cu crucea in spate si de ce, nu rastignirea) intr-un parc special amenajat in florida, unde poti vedea un jesus in lumea lui (nu m-am prins ce fac cu vastele diferite ale lui j de la 0 la 33 de ani, dar nici nu vreau sa stiu)

nu stiu nici de ce am povestit atat. de obicei nu fac asa. dar e duminica, sunt la job, i have finished my stuff si mai ales, pentru ca indr-adevar nu am mai vazut de mult ceva asa de neasteptat de bun. la inceput ma simteam prost. i do belive. spre deosebire de bill maher. care de fapt, sigur crede si el in ceva, chiar daca nu vrea sa recunoasca.

enjoy!





am uitat ca in film apare si isus in a doua lui forma. acum mai bine de 2 milenii a promis ca apare din nou, pentru a doua oara?! ei bine, este deja printre noi:d

be kind rewind:)

azi noapte am vazut filmul lui gondry.
e minunat, e o placere sa-l vezi, asa cum se intampla cu filmele lui, in general.
ce am retinut si mi-am notat, dar am uitat sa iau cu mine azi, era o replica intre doi, cei mai relaxati si deci simpatici indragostiti dintr-un film.
ea ii spune lui: "you are in love with someone when you talk in your head minimum 20 minute a day, every day, with that person":))

altfel, trebuie sa recunosc ca mi-au placut mai mult la science des rêves sau eternal sunshine of the spotless mind, desi am descoperit niste mos def si jack black, absolut cute!

TWILIGHT

i am such a big sucker for twilight this days, OMG!!!!!!!!!!!

:))))
cam asa m-as putea isteriza in descrierea a ceea ce mai fac eu, de placere, zilele astea. l-am vazut in drumul spre bunici, in weekend, si nu stiu cum se face ca m-a fermecat. muzica, imaginea, chiar si povestea un pic, mi-au facut ziua, zilele, cum tot repet aici.
ideea e ca in timp ce il vedeam, si ceva dupa, mi-am dat seama ca, de fapt, am sa-l gasesc pe mr perfect intr-o zi. doar ca el trebuie sa aiba puteri supranaturale: un pic de glow in the sun, zbor dintr-un copac imens intr-altul, un date pe creasta unui munte, stuff like that, that any kind of my type guy, can do:))))))))))))))




pana cand tai eu ce trebuie si cum trebuie, sa fie aici cea mai tare scena din film.
vamprii nu pot juca baseball decat atunci cand se apropie furtuna si fulgera des:))))))))) guess why:P

stiu ca e spanish, stiu ca e lame, dar nu m-am putut abtine:D

lilla&me

amandoua scartaim in ultimul timp, tandem, nu alta:)
dar se rezolva! mai ales ca nu e zi in care sa nu auzim cat suntem de mai mai:))

meet bobita

ai mei parinti se bat pentru a-l dragali. deocamdata e foarte mic, scoate sunete de sirena anemica si papa tot ce e vegetal, inclusiv cu aditivi: paine, biscuiti.
in loc sa se intoarca cu miscari circulare, pur si simplu topaie in cerc pana cand reuseste sa se intoarca cu totul.

cu toate astea, mi-am dat seama ca mie nu-mi plac rozatoarele prea mult:D

"trebuie sa-ti ramai credicios tie si onoarei de a fi viu. o onoare uriasa"

n-am ajuns sa-l vad la event. dar imi place ce face. e tare si ce zice el despre scris si scriitori.
integral, aici.

fragmentele care mi-au placut cel mai mult sunt astea:)

Care dintre romanele dumneavoastră a fost cel mai greu de scris?
Nici nu ştiu. Mi se pare că e foarte greu să scrii, în general, aşa că… Devine din ce în ce mai dificil, pentru că eşti de fiecare dată un începător şi vei rămâne întotdeauna un începător, aşa că fiecare carte e de fapt prima carte.
Şi înţelegi că nu ştii nimic despre scris. Nu ştii nimic. Ce vrei? Vrei să schimbi arta de a scrie, dar probabil că sunt nenumărate moduri în care se poate face asta. Nu vreau să spun poveşti, nu vreau să scriu romane, vreau doar să pun viaţa întreagă între copertele unei cărţi. Nici nu cred că acele cărţi sunt romane sau altceva, nici măcar nu ştiu ce sunt. Ştii, în momentele bune, mâna ta face asta, nu creierul. Nu e dificil să scrii, e greu să corectezi. E de fapt vorba de muncă şi de a rămâne umil. Fără asta nu e nimic: trebuie să fii pur şi simplu foarte umil în faţa materialului cu care lucrezi pentru că nu ştii nimic. Şi la început, distanţa dintre emoţie şi de felul în care ai redat-o pe hârtie e atât de mare, că trebuie pur şi simplu să munceşti, să munceşti şi să tot munceşti până ajungi unde trebuie.

Ăsta ar fi sfatul pe care i l-aţi da unui scriitor tânăr?
Nu ştiu ce e un scriitor şi nu ştiu ce e un om tânăr. Sunt un fel de cocktail. Tatăl meu era fiul unui brazilian şi al unei nemţoaice, mama e portugheză, iar eu am fost educat în Lisabona de partea braziliană, mai precis în tradiţia din nordul Braziliei, Amazonia. E foarte dificil pentru mine. În familia noastră erau oameni de toate culorile. Aşa că vârsta, culoarea pielii, naţionalitatea sunt noţiuni care-mi sunt indiferente. Ce importanţă are că eşti român, spaniol sau portughez? Problemele sunt mereu aceleaşi. Iar dacă un tânăr scriitor - orice ar însemna asta - are nevoie de sfaturi, atunci nu e un scriitor. Eu n-am acceptat niciodată nici un sfat.

Dar presupun că au fost scriitori pe care i-aţi admirat sau care v-au influenţat…
Da, dar trebuie să scrii împotriva scriitorilor pe care îi admiri. Trebuie s-o faci mai bine. Trebuie să scrii împotriva lui Tolstoi, împotriva lui Gogol, nu contează cine e acel scriitor. E singura modalitate şi trebuie să-ţi găseşti propria voce. Fiecare femeie e prima femeie, fiecare bărbat e primul bărbat. Eşti unic, iar experienţa ta de viaţă e unică. Deci trebuie să-ţi rămâi credincios ţie şi onoarei de a fi viu. O onoare uriaşă. Problema e, mai ales la început, să te eliberezi de toate acele influenţe şi e dificil. Am trecut şi eu prin asta: am început să scriu la cinci-şase ani şi mi-am spus mereu: nu e asta, nu asta vreau. E o ucenicie foarte lungă care poate dura până mori.

Ce vă doriţi acum ca scriitor, pentru romanele dumneavoastră?
Nu vreau nimic. Am fost foarte norocos. Am avut tot ce şi-ar putea dori un scriitor: toate aceste premii, traduceri… La început negociezi: vreau să termin cartea asta! Apoi urmează alta şi altele. Problema e că nu ştii dacă aceea va fi ultima carte pe care o vei scrie sau dacă vei mai putea să scrii o alta. Cărţile vin din zone diferite ale tale, din locuri pe care nu le cunoşti. La început obişnuiam să scriu după un plan, acum am renunţat. Nu am nimic, sunt într-atât de sărac!

Aş vrea să vorbim puţin şi despre “Ordinea naturală a lucrurilor”.
Nu-mi amintesc această carte. Nu-mi amintesc nici un roman.

Cum aşa?
După ce termini o carte, dacă vrei să mai scrii încă una trebuie s-o uiţi pe aceasta. Îmi amintesc că a fost o tortură să scriu “Ordinea…”. Asta îmi amintesc. De fapt, e la fel cu aproape toate cărţile. Pentru mine cititul e o plăcere atât de senzuală! Scrisul e ceva ce nu asociez cu plăcerea.

Şi atunci de ce scrieţi?
Pentru că dacă nu scriu mă simt vinovat. Da… de parcă aş fi necredincios faţă de ceva ce mi s-a dat. Poate că ţine de partea mea germană, cele 20 de procente de sânge german care nu-mi plac!

..........................

Sunteţi egoist dumneavoastră?
Cred că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii pentru că au capacitatea de a se îndrăgosti mai des, se pot îndrăgosti şi la 80 de ani, se pot îndrăgosti de viaţă, de lucruri şi aşa mai departe.

Cât de diferiţi credeţi că suntem?
Sigur că suntem foarte diferiţi. Maternitatea e o stare cu totul specială. Femeile sunt mult mai capabile de dragoste, de tandreţe şi aşa mai departe. Şi sunt mult mai puternice. De exemplu, dacă un bărbat are gripă, e deja pe moarte. Sunt laşi! Iar când am eu gripă, să nu mai vorbim! Când eram medic, în spital, femeile erau mult mai curajoase în faţa morţii, în faţa bolilor. Bărbaţii sunt mereu dramatici!

.............................

Acum că am revenit la literatură, ce relaţie aveţi cu Jose Saramago sau cu cărţile lui?
Nu-mi place să vorbesc despre alţi scriitori. Nu fac asta.

Mă întrebam dacă vă cunoaşteţi personal, dacă sunteţi prieteni.
Îl ştiu, dar nu l-am văzut de foarte foarte mulţi ani! Are vârsta tatălui meu, în plus. Nu pot să vorbesc despre el şi, de obicei, nu vorbesc despre alţi scriitori. Nu cred că e tocmai etic.

Nu e nimic rău, din punctul meu de vedere, să vorbeşti despre prieteni.
În general nu cred că scriitorii sunt nişte persoane interesante. De obicei sunt un pic plictisitori. Când eşti cu ei nu fac decât să vorbească despre literatură. La fel cum doctorii vorbesc despre medicină şi aşa mai departe. Mie-mi plac oamenii normali. Sunt însă şi câţiva scriitori care fac excepţie de la regulă. Amos Oz, de exemplu, e un om extrem de amuzant. Niciodată nu vorbim despre cărţi când ne întâlnim. Vorbim despre multe alte lucruri, despre fotbal de exemplu, dar nu despre literatură. În general, dacă sunt buni, scriitorii nu vorbesc despre ce fac. Scriitorii, chiar şi cei foarte buni, sunt oameni obişnuiţi. Pur şi simplu îşi fac meseria cât de bine pot.

Nu sunt mulţi scriitorii care afirmă că nu sunt nişte persoane extraordinare.
Dar de ce, de ce ar fi?

Pentru că ceea ce fac ei nu poate face oricine.

Nu-i lua prea în serios. Un interviu e de fiecare dată un exerciţiu de vanitate. Vor să te impresioneze, vor să crezi că sunt foarte speciali. Dar sunt oameni normali. Asta e meseria lor. Nu ştiu, poate au o sensibilitate diferită, dar am mereu impresia că vor de fapt să-i impresioneze pe jurnalişti. Mie, de pildă, nu-mi place să dau interviuri. Când am fost în Spania, am făcut o conferinţă de presă şi asta a fost tot.

De ce nu vă place să daţi interviuri?
Pentru că nu sunt important şi opiniile mele nu sunt importante. Cărţile trebuie să existe prin ele însele. Dar editorilor le plac interviurile, cred că, dacă apari într-un ziar, or să vândă mai multe cărţi. Nu cred că e aşa.

cititi-l pe tot:)

de la 1 la 10, sapte

nu stiu de ce nu mi-a placut foare tare love in thoughts.
e clar ca e vitala starea pe care o ai cand vezi un film, iar eu numai zen nu am fost lately.

alaturi de barfuss (bearfoot)unii nemti mi-au aratat ca se pricep de minune atunci cand vine vorba de feelings.



dar pentru ca sunt aceasi norocoasa, tocmai ce m-am delectat cu mostre de minunatii mazi, azi.
despre asta, curand, acolo unde trebuie:)
teaser:



magic!

'5.''42-'5.''62

love in thoughts



astept sa-l vad
:-s





azi am introdus eticheta "feelings". oh, my!

i could be a basset

"his song is making me really sad. Im into this person who is promiscuous so..... i can totally connect with her fear of commiting to a uncommited person...."

s p e a c h l e s s

"all we got is tonight that is right till first light"

piesa asta ajuta sa treaca neobservat (ya, right!) faptul ca in fiecare dimineata pana in ora 10, ascult/vad aceeasi piesa, uneori si de mai multe ori, de cateva luni incoace.
nu zic care e, ca sa nu scriu ceva rau despre ei, nici macar asa, usor.
dar bine ca deocamdata nu incepe si asta sa ma urmareasca zi de zi cu atata perseverenta.
oare cine face playlistul de dimmineata de la vh1 are ceva alzheimer, e pur si simplu addicted sau e megasupergalifracilistic de bine platit direct de la sursa!?

as putea sa-i multumesc lui matei

acest matei.
pentru ca m-a scos din letargia specifica atunci cand intram pe a scrie.
sau pentru ca am dat in sfarsit peste un text care mi-a placut mult, ceva ce imi lipsea, se pare.
n-am mai avut timp de citit bloguri, de citit reviste, de citit carti, articole sau orice altceva. in mare pare si pentru ca nu am mai avut tragerea de inima sa imi fac timp.
dar textul asta m-a trezit. si ma bucur.
e ceva subiectiv, mai mult ca sigur.
am facut si eu cursul si il stiu si pe matei din paginile pe care le facea in time out. atat cat poti sa stii pe cineva care face paginile de fashion in time out:)

si mai ales pentru ca imaginea lui lupsa se prafuia asa, tare de tot. nu-mi mai placea deloc ce face. dar parca s-a mai scuturat un pic:)

cat despre matei, trebuia sa fi facut si eu deja asta.

pasarea colibri la mine pe blog

"protagonistul acestui videoclip sunt eu".
l-am citat pe tipul de la cablu, care ne-a conectat azi dimmineata la net.
il cheama bogdan si a ramas nostalgic dupa perioada aia din 2002 cand dadea si autografe. dupa 7 ani, inca se mai mandreste cu aparitia asta.
sefii lui s-au bucurat la vremea aceea "foarte tare". iar de fiecare data cand era clipul difuzat pe atomic, ii suna telefonul si primea felicitari.

am net acasa, mi-era asa dor. me happy

gran torino

trebuie schimbata sala de la cinematograful studio. chiar nu e de inteles ce lipseste si cui, pentru a schimba scaunele, sistemul de vetilatie/aerisire, draperiile alea creepy si mobilierul personalului. chiar nu e explicabila intarzierea asta pentru un cinematograf de pe the mighy magheru, in vremurile astea. dar asta e alta poveste.

imi pare rau ca nu pot eu sa fac ceva pentru ca lucruri atat de simple sa se schimbe, dar si asta e alta poveste.

ideea este ca, aproape fara chef, am vazut gran torino. si ca mi-a placut.
stiu ca mi-l dadusem jos chiar inainte sa-mi moara hard diskul de la magicul mac. pentru a doua oara (alta poveste).
si il dadusem jos pentru ca citisem undeva ceva care mi-a placut, dar din care nu imi mai amintesc nimic.
asta imi aduce aminte, in schimb, de gorzo, andrei gorzo, care a scris undeva ca dumnezeu ar arata ca gary grant. desi nu cred ca scrisese chiar asa si oricum, si asta e cu totul alta poveste:))

intotdeuna mi-a placut clint eastwood. am inteles ca nu toti ar spune asta, dar mie chiar mi-a placut mereu suficient de mult incat sa nu-i evit filmele. desi million dollars baby mi s-a parut absolut groaznic. iar de ultima treaba cu angelina jolie nici nu am vrut sa ma ating, changelling or smthg???!! whatever. cred ca imi place ca actor, atat cat imi place.

bun. gran torino are marele merit de a fi un film simplu, cu pattern clar si cu fiecare detaliu previzibil si curat executat de toata lumea. de la scenarist la ultimul figurant, trecand pe la regizor si actorul principal, aici unul si acelasi, pana la cainele din rolul cainelui din filmul asta:d

ideea e ca desi te cam plictiseste mare parte din cat iti ruleaza in fata, pana la urma te prinde, te surprinde, te racoreste si, in modul cel mai facil, dar ce conteaza?, te face sa gandesti.
fie chiar si pentru o fractiune de milisecunda. dar da, ceva face acolo un fragil click, fragil, dar totusi click.
si pentru mine, un click care imi aimteste de ce exista filmele si de ce nu m-as putea lipsi de ele, in cantitati industriale.
ei bine, pentru acel fel de click. fie el si fragil.
apoi daca ma gandesc si cate s-au pus in miscare ca acel click sa aiba loc, m! dar asta este alta poveste intr-adevar:)

ideea e simpla, ca si intentia unui eastwood care incheie un film pe care il regizeaza si in care joaca cu un mic fragment dintr-o piesa pe care tot el o si canta. (mie asa mi s-a parut, desi n-am verificat, dar oricum, stiu ca mi s-a parut un pic too much, desi poate nu era el sau pentru ca oricum nu conteaza (OMG!!!:)))

bun film, placut film, nu pierdut seara pentru ca vazut film:)

ce tare e si numele asta. desi nu e nimic nou cu el si cu folosirea unei marci speciale de masini pe post de nume pentru un film care numai despre masini nu e.
dar si eu tot pe post de titlu l-am folosit. gran torino. si nici macar nu imi place asa tare cum suna. hmmmm:)

black books it is!

9.2/10 asta e raitingul pe imdb, o fi si asta un reper!

un tip care isi mananca ciupercile din par daca ramane singur.
pentru ca nu poate, nu vrea si nu insista sa faca nimic altceva decat sa bea vin si sa fumeze si sa citeasca.
traieste heavenly, spune el, intr-un bookshop, pe care il are si il manageiueste alaturi de manny, un majordom british varianta secolul 21. (astea sunt inventiile mele)

ideea e ca iarasi mi-a picat in maini si ochi ceva incredibil de funny, spumos si infinit de wow!!


i love it!
unii zic asa: Always have been a big fan of Fawlty Towers, Father Ted and Blackadder. So when I knew about this series, I just had to see it. Now that I have seen it, there is only one thing I can say about it: Black books is absolutely great and hilarious. It proves that the UK is still the best breeding ground for humoristic series.

Bernard Black - an anti-social, boozing and smoking sarcastic pessimist - runs his own book store. He doesn't like people who buy books and hates his customers. He has one employee: Manny. Manny looks more like a bum, never stands up for himself when he is the target of Bernard's sarcasm and is always full of stress. Next door to Bernard's shop is the Nifty Gifty gift shop run by Fran, probably the only friend Bernard has.

The humor is perhaps not to everybody's taste. I guess not everybody will understand and appreciate the sarcasm and surrealism in this series, but I loved it. I would give this series a 10/10 if we could vote on it.

rubrica permanenta: cat de lene mi-a fost sa scriu postul asta. de la 1 la 10, 10:D

the most beautiful thing

&more.

same old story same old me

razorlight. i-as lua cu mine daca ar trebui sa o iau razna pe o insula pustie:)))

the kitchen made easy and fun and beautifully colored

dintre slabiciunile mele, ies in evidenta, dintotdeauna:

vasele si accesoriile de bucutarie, care trebuie sa fie cele mai dragute, prietenoase si cat mai multe

hrana care trebuie sa fie mereu colorata si sa arate bine, pentru ca altfel ne batem joc

placerea de a merge la piata, piata. mixul dintre piata si mega image e un must

jamie oliver si felul in care mi-a facut el viata mai frumoasa

mancarea diet

fara ele sunt irascibila si nu se intelege nimeni cu mine

toatea astea si multe, multe alte bucurii, la mazi. care mazi se exprima din nou, aici.

me wants sparks

imi place atat de mult sa am tot timpul o viata plina si draguta, draguta, cu oamenii cei mai draguti langa mine, incat nu ma dau inapoi de la nimic pentru a mentine the ever sparkliness of it.

dar uneri obosesc asa tare,tare de nici fata, vesnic mobila si prea expresiva de obicei, nu mi se mai misca.
adica ma pleostesc. f tare. si nu mai am asa chef de nimic.

nu mai vreau sa ies, sa vad oameni, sa imi cumpar lucruri sa le aranjez si sa le bibilesc (nimic nu ma relaxeaza mai tare decat sa imi aranjez asa, hainele, desi cred ca e una dintre cele mai boring stuff do to ever, pentru altii)
nu mai am chef sa fac curat, ordine, sa vad filme, sa citesc, sa scriu sau sa ma gandesc la what's to do to make him happy, or her, or me.

i hate it

ma gandeam ca daca scriu aici o sa fie ca pe vremuri, cand scriam aici si ma simteam mult mai bine dupa.

dar cum nimic nu mai e la fel dupa ceva timp, nici asta nu mai este:):( ya............... (iar eu urasc punctele astea din tot sufeltul si acum, am ajuns sa le folosesc)

fix acum am primit linkul asta de la adi
the lost song

the cat empire


am zis ca sunt rasfatata, nu?

"10 most fascinating people of 2008"

aseara am ajuns acasa cat de repede am putut, pentru ca aveam de recuperat muuulta odihna ratata.
am ajuns pe la 9. si pana la 03 am nu m-am oprit din 30Rock. :D

m-am trezit azi la 8, iar cum ma simt acum, chiar n-are rost sa povestim.

30Rock e tare pentru ca eu, un om care chiar nu rade (din pacate) la filmulete si filme si scene si scenulete la care de obicei ceilalti se rup de ras, serialul asta m-a facut sa hohotesc. uau!

tot 30rock (prescurtare de la adresa unde se afla NBC-ul on 30 rockfeller street) e creatie 100% tina fey
de care eu am auzit recunosc de abia cand a facut valva imitand-o pe sarah pellin in tipul campaniei electorale din SUA.

puncte forte: alec bawldin
jane krakowski (elaine vassal in ally mcbeal)

nu se compara cu nimic din ce am vazut pana acum, dar trebuie sa fiu mai odihnita sa imi dau seama si mai exact, de ce mi s-a parut atat de tare.
oricum, tina fey e fascinanta, pur si simplu.

cele mai spookie lucruri din lume

includ si felul in care arata oamenii, la varste diferite.

printre primele dati cand mi-am dat seama ca e ceva aiurea, a fost bineinteles, cand i-am vazut pe parintii si bunicii mei in fotografii de acum 20, 30 sau chiar mai multe zeci de ani.

dar efectul n-a fost chiar atat de intens.
ma gandeam doar ca e bine.
oricat de slab si incredibil de schilod ar fi un tip care imi place acum, sa stau linistita ca peste 20 de ani nu o sa mai fie deloc asa:)))

socul cel mai percutant a fost blondie
hearts of glass 1979

toate astea pentru ca am vazut azi la pranz, "top 10 before they become famous".

no 1
i will fallow 1980

m-au amuzat (poate nu stie toata lumea cat de tare si de magic e vh1, for ever and ever and never ending magic:))

dupa zece minute

PENTRU CA A TRECUT PRAGUL BETA

PORTOCALA MECANICA EXISTA SI CHIAR VA FI CEA MAI TARE PUBLICATIE ONLINE EVER SI PENTRU ALTII, CA PENTRU MINE ESTE DINAINTE SA FIE CHIAR BETA.

bun!
capsurile sunt si pentru ca e cea mai tare chestie pe care o scriu aici si pentru ca merit pedeapsa ca m-am panicat aiurea:D
ce inseamna sa nu ai creditanta tz tz tz tz

:)

straight face

portocala mecanica a disparut :|
chiar daca e doar momentan (refuz sa ma gandesc la altceva) e asa de neplacut sa mi se spuna

The webpage cannot be found
HTTP 404
Most likely causes:
There might be a typing error in the address.
If you clicked on a link, it may be out of date.

What you can try:
Retype the address.

Go back to the previous page.

Go to and look for the information you want.

More information WTF?

si ora asta e asa prietenoasa. numai bine sa dau telefoane in cautarea portocalei :| :|

:(

trebuie sa avem o discutie

lollipop makes my happy

si imi place ca sunt doua piese minunate, una dupa alta.
trebuie sa vad ce e cu the chordettes.

intr-o lume magica, asa cum e a mea uneori, ceri o piesa draguta si primesti doua!

test

vreau sa vad cum iese treaba asta, inainte sa o pun pe portocala mecanica.
acum, nici eu n-as vrea sa cred ca aici e ciorna pentru acolo, dar daca nu mai am timp de scris aici, nu mai am vlaga, nici timp, nici idei, what's a girl to do?!

ding, dong! mai e asa de putin:)

portocala mecanica e aproape de lansarea oficiala, sper ca toata lumea e pregatita pentru cea mai tare publicatie online de ciclism urban. daca nu, o sa ii pregatim noi, ca doar de aia ne apucam de treaba asta. me happy!

altfel:

sper sa nu aiba toata lumea biciclete vintage si pick-up si discuri de vinil, aparate de fotografiat vechi cu film si chiar, asta e chiar tare, polaroide :(
sa nu fie toti ahtiati dupa arta urbana, asa cum am resimtit eu la unii si altii, BORINGGG!!!!
sa ne ferim de clishee si sa facem lucruri pe care le simtim cu adevarat. nu pentru ca asa se face si asa e cool si asa face nu stiu cine si nu stiu ce.

e un fel de been there done that. recunosc. dar acum ca am depasit faza asta, nu ma pot abtine sa nu ma compleseasca dezacordul pentru spiritul asta, usor turmanian( de la turma)

e aceeasi faza cu toti oamenii care si-au luat aparate de foto DSRL
cei care merg la targuri de vechituri si se intorc cu aparate foto din familia si timpul zenit-urilor
treaba cu polaroidele mi-a pus, de fapt, capac. sooo fake. really. ma rog, fiecare are dreptul la perceptiile lui si eu as vrea sa nu le am pe astea, dar astea sunt.

din pacate nu pot articula mai bine tot ce vreau sa spun, pentru ca asa sunt eu. far away from being perfect ( mi-e fffff lene)

intr-un timp, nu stiam ce sa spun despre blogul meu. despre ce fel de blog e si pentru ce exista el. imi spuneam si spuneam celor care ajungeau sa ma intrebe, ca e un blog al meu, pentru mine, are rol terapeutic si e o mica placere de a mea pur si simplu, ca nu ma intereseaza cine il citeste si ce face cu ce citeste aici si ca nu il arat de fapt nimanui si ca cine il gaseste bine, cine nu, nu. cu alte cuvinte ceva destul de incurcat.
in mare, toate astea sunt valabile.
dar de dimineata mi-am dat seama, acum ca sunt mai departe de el, de blog, pentru ca nu mai am peste tot net, ca e un blog asa cum sunt cele pe care imi place mie sa le citesc. era atat de simplu:)


what does beutiful mean?

underwater fusion

la berlin m-am dat cu biciceta donna summer, fara sa imi vina in minte imaginea cantaretei cu pricina, o buna bucata din timp.
in prima zi aveam impresia ca mi-a revenit o bicicleta cu imagine de cantareata blonda. pre sandra si smanatha fox.
mea culpa, pentru ca atunci cand am fost trezita la realitate, mi-am dat seama ca stiam cine e donna summer, dar chiar am o memorie confuzata si nesigura, asta e.














a fost si zi, nu numai noapte:)
a plouat non stop si a fost foarte frig.
minunat este ca asta n-a contat si ca mi-a placut foarte mult.
nu vreau sa locuiesc acolo, dar vreau sa vad orasul si in alt anotimp, sa vad daca are acelasi farmec.
berlinul e locul cu cei mai rasfatati biciclisti din lume. iar ei stiu sa rasplatesca rasfatul cu mult farmec, personalitate si mai ales, pentru ca par ca nu se dau niciodata jos din sa:)

vine vine primavara

prinde contur:)
nu mai zic ca de abia astept, pentru ca suntem multi care facem asta. de abia as-tep-tam!
salut inspiratia de a transforma in imagine un crampei de imaginatie colectiva intamplata intr-o seara in casa de pe victoriei. si sorina si cosmin si eu, cred si sper, ca ne gandeam la ceva care seamana cu ce a facut alin mai sus.
eu regasesc ceva acolo:) si ma bucur.

ce sa mai zic. cica la berlin o sa ploua continuu. aseara n-am gasit cismele de cauciuc cu care ma visam pe strazile berlineze, dar mai incercam.
cinci zile departe de job, de ritmul zilnic. mai conteaza altceva?


da, mai conteaza:D
sa vad (si) the kills!


muhahahaha:))

:(

l-am pierdut pe mr cartita!

i hate lilla, desi numai eu sunt de vina. dar daca ea nu era, mr cartita ar fi fost tot al meu acum.
bine, asta e rasfat.

dar, pe bune, cum sa nu ma enervez si sa nu ma supar. nu-l mai am. pierd tot, niciun obiect dragut nu poate sa stea cu mine mai mult de doua zile??!!

as vrea sa gasesc intr-o zi la un loc, toti cerceii pe care i-am pierdut pana azi. doar asa, sa le arunc o privire, sa vad de care mi-ar fi placut mai mult. pe multi nici n-am reusit sa ii port, de la magazin pana acasa s-au si facut de ne gasit.
de mica am aflat ca lucrurile, obiectele din jurul meu, au viata lor, independent de mine. le respect pentru asta, n-am ce zice. unele sunt dragute si ma lasa in pace, ma urmeaza, nu se strica, nu ma lovesc si clar ma ajuta sa le iubesc si sa am grija de ele. pur si simplu fac parte din viata mea. nu cred in expresiile: e doar un ceas, un telefon, un computer. decat poate pentru ca asa e decent pentru cei din jur, dar pe dinauntru, mor de nervi. sa te ia naiba de orice ai fi tu, daca nu ma lasi sa te folosesc si daca indraznesti sa si dispari, n-ai decat!
am de la un timp, un coleg care imi face campanie. cum ca as fi cinci intr-una. si ca aud voci si ca vorbesc cu mine. as if!:)))

vazut, placut, de retinut:)

a march night music

me so lucky:)

vreau si eu astenie:))))

eu sunt obosit
tu esti obosit(a)
ea este obosita
el este obosit
noi suntem obositi
ei ele sunt obositi

cam asa trec zilele pe aici
mai avem oricand, a iti fi sau a nu-ti fi rau:
mie imi e rau
tie iti e rau
lui lor le e rau
muhhahaha, poate nici chiar asa


important e ca a venit mr cartitza, asa cum l-a numit toni, care s-a topit, retinut, dar sigur s-a topit, dupa el:)




cum ar veni, este primavara:)


ce bine ar fi sa ies din perioada de fomicioseniepofticiosoniebuliminoseniegreediciosesnie maxima si sa devin imuna la asa ceva, emoizata complet de astenie:D




desi daca am ajuns sa imi pozez cookicsurile inainte sa le mananc, oare mai am vreo sansaaa????

joi, 26 februarie 2009

exista un om mic si dragut pe care il vad aproape in fiecare zi. e super doct in ce face el, se pricepe la cifre, piete emergente, evolutia monetara si ce mai zice el acolo, cat timp sta la job, in live-urile de la TMCTV.
poarta cele mai viu colorate cravate din lume si astazi l-am auzit spunand ca "povestea de dragoste din benjamin button este una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-am vazut vreodata".
mi s-au marit ochii si am inceput sa vorbesc cu el peste scaunul lui toni si peste cararea de un metru si jumatate care desparte redactiile. pana azi nu am schimbat niciun cuvant.

a urmat un scurt, dar intens dialog. "cum poti sa spui ca ti-a placut filmul ala?" "pai mi-a placut, sigur ca mi-a placut, de ce sa nu imi placa?" pentru ca e foarte lung si fake si sincer exista filme mult mai bune pe lumea asta, ca mod de construire a unui film. de exemplu, ai vazut the reader?" zambet "pai inca nu. reader nu a ajuns inca la noi, nu?" zambet inocent, sincer, o bombonica.
"aaaaaaaaaa(zambet insinuos, in gand: what the fuck)".
si s-a facut asa, liniste. m-am uitat in ochii lui mici si vii si mi-am dat intr-o fractiune de secunda seama ca exista cu adevarat oameni care nu vad filme decat la cinematograf sau care pur si simplu nu au obiceiul de a vedea filme acasa, pe calculatoare sau ce-o fi.

ups!

"ma simt asa"

:)):-*

japan train from gizmodo

si orice ar fi, nu mai beti cocac

stii cum e cand mananci mereu ceva foate bun si dupa un timp nu-i mai simti gustul, ba dimpotiva.

la un moment dat iti dai seama ca nu mai respiri pe nesimtite. fiecare respiratie e parte dintr-o mare greata interioara, usoara, dar permanenta. aproape o constipatie nefizica. dureroasa. dupa care cedezi. si urmaza explozia. numai ca nu e nimic care sa rupa ritmul intr-un mod eliberator. pur si simplu saturatia devine efectiva, constientizata in fiecare moment, fara un respiro pentru uitarea de sine. si te chinui.

de la plictiseala pasiva, la cea activa

pff, daca ma plictiseam la job pentru ca nu prea stiam ce sa mai fac dupa ce imi terminam treaba (cam 15% din timpul pe care trebuie sa il stau la birou), acum nu mai rasuflu. ma simt, asa cum deja stie mai toata lumea, ca un hamster care invarte in permanenta roata. nu e o bula ca cea din bolt. e o roata mare de fier si enervant de greu de miscat. adica, pana acum nu ma simt productiva pe noile domenii primite. bine ca macar am inceput bine, asta ca sa mai existe speranta ca lucrurile se vor redresa.
of, vorba cui ma iubeste, de ce nu faci tu ceva schematic la jobul asta? taca paca, punctezi cateva surse, scoti ce iti trebuie acolo, fara stres, iar dupa aia, faci ceva care iti place cu adevarat! poti sa faci ce vrei tu!

si iata, fericirea:)))

in asteptarea fericirii absolute:D, sa ascultam fundalul pe care se intampla toate, pana la urma:)

monday revelation

mi-am dat seama ca si mie imi trebuie etichete la blog.
chiar nu le vedeam rostul pana acum. ma credeam superioara lor.
ce greu ma mai trezesc si eu cateodata.
oare asa fac cu mai multe lucruri?
sunt spookie chiar si pentru mine:D brrr

povești despre nebunia obișnuită

un dolar si douăzeci de cenți

cel mai tare îi plăcea sfârșitul verii, nu toamna, sau poate ca era toamnă, nu avea nicio importanță, pe plajă se facea rece și lui îi plăcea să se plimbe de-a lungul apei, imediat după apusul soarelui, nu mai era nimeni pe acolo, și apa arăta murdară, mortală, iar pescărușii nu voiau să doarmă, urau să dormă. coborau, zburau pe jos, îi căutau ochii, sufletul, ce mai rămăsese din sufletul lui.

dacă nu mai ai mult suflet rămas și știi asta, îl mai ai, de fapt, undeva.

apoi îi plăcea să se așeze și să se uite peste apă, și, când se uita la apă, totul i părea incredibil. chestii ca, să zicem, faptul că există china sau statele unite sau locuri precum vietnamul. sau faptul ca fusese si el copil odată. nu, de fapt, dacă se gândea mai bine, asta nu era așa greu de crezut; avusese o copilărie cumplită, n-avea cum s-o uite. și nici viața de adult: toate slujbele, toate femeile, și apoi nicio femeie, iar acum nicio slujbă. un cerșetor la 60 de ani. terminat. nimic. avea un dolar și douăzeci de cenți bani gheață. chiria plătită pe o săptămână. oceanul…se gândi pe urmă la femei. unele fuseseră bune cu el. altele fuseseră pur și simplu scorpii, viespi, puțin nebune și foarte greu de suportat. camere și paturi, și case, și Crăciunuri, și joburi, și cântat, și spitale, și plictiseală, zile și nopți cenușii, fără semnificație, fără nicio șansă.
și iată valoarea a 60 de ani de viață: un dolar și douăzeci de cenți.
apoi îi auzi râzând în spatele lui. aveau pături, sticle și cutii de bere, cafea și sendvișuri. râdeau, râdeau. 2 puști și 2 fete. corpuri zvelte, elastice. nicio grijă. apoi unul îl zări.
- hei, ce-i AIA?
- mamă, habar n-am!
nu se mișcă.
- e om?
- respiră? se fute?
- CE să fută?
râseră în cor.
își ridică sticla de vin. mai era ceva pe fund. era momentul să-l bea.
- SE MIȘCĂ! ia uitați-vă, SE MIȘCĂ!
se ridică și se curăță de nisip.
- are brațe și picioare! are și față!
- FAȚĂ?
râseră din nou. nu întelegea nimic. copiii nu erau așa. copiii nu erau răi. ăștia ce erau?
se duse la ei.
- nu e nicio rușine să fii bătrân.
unul dintre băieți tocmai termina o cutie cu bere. o aruncă într-o parte.
- e o rușine să-ți irosești viața, tataie. mie mi se pare că ți-ai cam irosit-o.
- dar sunt un om bun, fiule.
- hai să zicem că una dintre fetele astea îți dă niște pizdă, ce faci atunci, tataie?
- ROD, nu mai VORBI așa!
vorbise o fată cu părul lung, roșcat. își aranja părul în vânt, părea să se clatine în vânt, cu degetele de la picioare ancorate în nisip.
- ce-ai face, tataie? ce-ai face? ce-ai face dacă una dintre fetele astea ți-ar pune-o pe față?
plecă, o luă pe lângă pătura lor spre trotuar.
- Rod, de ce vorbești cu săracul om în halul ăsta? uneori TE URĂSC!
- VINO-NCOA, iubi!
- NU!
se întoarse și îl văzu pe ROD fugărind-o pe fată. fata țipă, apoi râse. apoi Rod o prinse și căzură amândoi în nisip, luptându-se și râzând.
îi văzu și pe ceilalți doi, în picioare, sărutându-se.
ajunse pe trotuar, se aseză pe o bancă și își scutură nisipul de pe picioare. apoi se încălță. zece minute mai târziu, era în camera lui. se descălță și se întinse pe pat. nu mai aprinse lumina.
cineva bătu la usă.
- domnule Sneed?
- da?
ușa se deschise. era proprietara, doamna Conners. doamna Conners avea 65 de ani. nu îi vedea fața în întuneric. se bucura că nu îi vedea fața în întuneric.
- domnule Sneed?
- da?
- am făcut niște supă. am făcut o supă foarte bună. Vreți să vă aduc o farfurie cu supă?
- nu, nu vreau.
- of, haideți, domnule Sneed, e o supă bună, chiar foarte bună! haideți că vă aduc o farfurie!
- bine.
se ridică din pat, se așeză pe un scaun și așteptă. ea lăsase ușa deschisă și lumina din hol pătrundea în cameră. o rază de lumină, un mănunchi de lumină îi cădea pe picior, în poală. și acolo îi puse ea supa. o farfurie cu supă și o lingură.
- o să vă placă, domnule Sneed, fac supă foarte bună.
- mulțumesc, spuse.
stătea și se uita la supă. era gălbuie, ca un pișat. era supă de găină. fără carne. se uită la micile bule de grăsime care pluteau în supă. stătu așa ceva timp. apoi scoase lingura din supă și o puse pe masa de toaletă. luă supa și o duse la geam, desfăcu sita și vărsă încet supa pe pământ. se ridică un norișor de aburi. apoi dispăru. puse farfuria înapoi pe masă, închise ușa și se urcă din nou în pat. era mai întuneric ca niciodată, îi plăcea întunericul, întunericul avea sens.

ascultă foarte atent și auzi oceanul. un timp ascultă oceanul. apoi oftă, oftă adânc și muri.


charles bukowski

rockenrolla

n-am apucat sa-i vad inca sfarsitul, dar nu cred ca e important.
mi-a facut ziua, mi-a placut si mi-am dat seama ca nicio madonna nu l-a stricat pe the man, desi poate ca the latest edition nu se compara cu ce ne-a obisnuit ritchie pana acum.

si ma bucur ca am scapat de batranelul plictisitor, brad pitt:D

apoi, orice baiat aparent uratel poate fi facut gigea. daca vrea:)


toby kebbell


altfel, joi seara am avut privilegiul de a-l regasi pe bukovski. ne-am iubit fara intrerupere ore bune:)
iar azi am gasit un post minunat pe un blog pe care nu il stiam, al cuiva pe care il stiu din vedere.
da, lumea e mica, dar e frumos sa stii ca asta isi mai arata si partile bune, din cand in cand.
l-am pus in blog roll.

mici, dar ajuta

in extazul unui curcubeu imens, vazut de pe terasa de la casa presei, apare si o napolitana dietetica delicioasa, in contextul unei crize a caloriilor si a kilogramelor cu care jonglam din prea plin, in fiecare ora, zi de zi, la job.
azi dimineata (mai bine zis pranz:D) am vazut ca la nik s-au scumpit mai toate produsele cu 1 leu sau chiar mai mult. cam enervant, really.

ce m-a enervat la mine aseara.

stateam la tratoria si mancam ceva bun si ma simteam bine. chiar daca sunt momente in ultimul timp in care simt o presiune chinuitoare, legata de schimbarile recente, de tracasarea cu predatul de casa si primirea si obisnuirea cu alta casa si cu altele, noi.
oricum, ce ii trece anei prin cap cand se simtea si ea bine? pe canapeua pe care o imparteam cu vecinii de la masa de langa, vad eticheta unei haine lasata sa se odihneasca acolo, pana luau oamenii masa. nu stiu de ce nu au folosit cuierul, dar despre asta poate alta data.
ideea e ca sunt atat de labila in ultimul timp incat vederea unei etichete made in vietnam mi-a intors stomacul pe dos. deodata ma simt aiurea. poate au ajutat si conversatiile celor de la masa aia. despre ceasuri de 3000 de euro si vacante de tot atat, o eticheta made in vietnam imi trezeste foarte viu in minte scena aia cliseu pana la urma, a unor copilasi sresati si abuzati care stau si fac haine pentru noi astia care ne imbuibam fie si intr-o capitala mizera, dar cu food si caldura pentru cei mai norocosi dintre noi.
sunt sigura ca haina respectiva a fost facuta intr-o fabrica safe si ca nu sunt chiar toate lucrurile facute de copii exploatati, dar ce sa fac si eu mai bun, decat sa imi stric starea cu senzatii din astea?
as vrea sa fac ceva daca tot ma rascolesc atat, decat sa ma indispun si pe mine si pe altii cu trairi din astea. oricum, n-am impartasit flash-ul, am inghtit in sec si mi-am terminat cina, desi mi-a fost greu. stupid.

oamenii sunt prea fragili ca sa se rahatesca asa la orice proiectie ieftina. dar eu cred ca e vorba de context si abia astept sa fiu iarasi puternica si concentrata pe bucatica mea de univers, pe care chiar trebuie sa ma axez si sa o fac cat mai buna si placuta, daca tot am cat de cat noroc.
zic si eu.

am baut vin mai vechi decat mine

a fost alb, mai bine zis auriu, si mi-a aromat papilele si amortit limba.
era un aligote din 79'.

cred ca fiecare dintre noi trebuie sa incerce asta macar o data, si pe alb si pe rosu.
pentru ca nu se vede mai nimic, podgoria e bucium.
vinul era prea bun si zic sa nu punem accentul pe fotografiile facute cu telefonul mobil:D

cum se saruta oamenii dupa ce se despart:)))

mutarea intr-o casa noua, aranjarea lucrurilor, lipsa de cablu si conexiune la net, au dus la ratarea catorva filme si, in mod bizar, dar placut, la ingurgitarea unora pe care in alte conditii nu le-as fi vazut.
lasam filmul sa mearga si facem mai mult altceva decat sa urmaresc cum trebuie filmele stanse ca sa imi tina de urat pe perioada amenajarii. atunci am irosit slumdog millionaire, pe care l-am vazut deconcentrata de-a lungul a trei reprize in tot atatea zile consecutive. si nici nu as vrea sa-l revad, pentru ca nu sunt prorevazut filme, nu stiu de ce. sunt prea multe si n-am rabdare sa irosec timpul asa, poate.
in schimb, acelasi tratament a fost benefic pentru un film mai degraba mediocru, ca sa fiu draguta, dar care a ramas in capsor cu cateva imagini minunate. despre looooooooooooove, of course, what elese?
dar un love, care chiar daca chinuit, un pic mai easy to fallow, spre deosebire de acel love chinuit din viitorul oscarizat.
un alt plus pentru filmul mediocru. cautam un film si mi s-a descarcat altul, dar m-am uitat oricum. se mai intampla uneori sa caut un film, iar torrentii sa ma insele. dar nu ma supar, unul pe care l-am vazut deja sa nu fie. cred ca surprizele sunt de cele mai multe ori fun.

toate astea pentru ca am vazut asta, la andreea.


partea care conteaza e aia in care eu si andreea chiar avem de ce sa ne simtim friends, oricat de departe am fi si cat de putin am avea timp sa vorbim.
magie:)

i can't get that tune out of my head

so i love wax tailor. who would've thought about that?

:D

blair witch kind of a project

a beautiful one

midnight talk

"un masaj, o felie de lamaie si doi biscuiti s-au intalnit la amiaza, la un coltz de strada"

the mind reader

obama's mind reader.

asta e tot ce imi place din articolul din guardian
dar cei 27 de ani pe care ii are il transforma intr-o progenitura care pune jobul lui intr-o lumina si mai intensa. "oooo, vaaai, ce baftos, minunat si incredibil" pf!
eu ma gandesc ca sigur are si el niste defecte. e american, soooo, e insipid si din cand in cand, scrie lucruri care il pun pe obama in lumini mitologice. big deal!!!!
de fapt, nu ne-ar placea de el!!!!:D

si chiar nu imi place genul asta de voce

Kings Of Leon - Sex On Fire

dar azi nu ma mai opresc din asta. iar sunt compulsiva si destructiva. macar de ar ramane asta the only bad habit. cand asculti o piesa pana nu o mai suporti pentru ca nu stii sa te opresti si sa variezi. hhhh
stiu ca am altele mai grave:D ce-i drept!

primesc asta din ce in ce mai des

stupida stare. oare ce mai urmeaza?

da, si eu, ca toata lumea

de fiecare data cand trec prin cateva bloguri, atunci cand vreau sa scriu eu ceva, ma fura peisajul altora si imi dau seama, pf, ce dragalasi suntem multi dintre noi si cat de sensibili si speciali si cate trairi simple si firave bagam cu totii, la greu.(semi personal nonbad joke like)

dar, hai, hai sa zic si eu.

azi dimineata, m-am simtit bine, dupa muulta vreme.
dar binele ala asa, cand iesind singura din casa, intr-un soare de iarna, mergand pana la metrou, zambetul se incranceneza sa stea agatat pe toata fata mea.
asa se intampla cand bei cafea buna, iti aduci lucrurile dragute aproape in noua casa, dormi singura, te imbraci aromata, incet si sigur, fara dileme.
apoi usa apartamentului se inchide singura, fara sa cauti cheile. usa e draguta. interiorul blocului e interbelic si te incanta cu imperfectiunile lui. iti place usa de la intrarea in cladire sau iesire, dupa moment, pentru ca e masiva si cu sticla. apoi squarul cladirii din care iesi are mozaic pe jos, si o mica fantana.
si pasesti incet spre acelasi victoriei si descoperi, da, de abia atunci, ca e soare.
soare intens, prin care ai iarasi acces la o lumina, care atunci cand privesti in sus, in linistea ipodului tau, te trezesti ca nu mai recunosti exact locul, momentul, ca ai putea fi la mare, in vacanta, intr-un oras de departe, intr-o vacanta de vara. si lumina aia de dimineata, devine aurie si stralucitoare, spre argintiu chiar.
am revenit pe bulevard, pentru ca trebuia sa traversez.
manusile si fesul sunt suficiente si simt ca e cald si dimineata e placuta.
la semafor am chiar parte de zambetele acelea ale unui chip strain, dar care sigur simte cu aceeasi relaxare intensitatea trecatoare, dar puternica a razelor unui soare care ne face, sa stralucim. ochii mei clipeau bizar, in sfarsit soare.
ne-am apropiat pe zebra, si m-am gandit ca unii oameni sunt draguti in soare, cu pufoaice de iarna si cu zambetul pe fata.

pana la metroul de la romana m-am simtit wonder woman. as putea sa imi gasesc rolul vietii. ana maria draghici, si-a dedicat toata viata, dar a reusit sa puna in aplicare, printr-o buna relationare cu personaje cheie de la primaria din bucuresti, si mai ales pentru ca e simpatica si smart, sa transforme capitala in cel mai curat si imbietor oras metropola din europa. :))))

ma opresc aici. nu am rabdare sa exprim coerent si dragut ce vroiam sa zic. dar really, de dimineata, m-am simtit grozav!

moods indeed

de cateva zile nu mai am net acasa. sper eu, pentru o perioada scurta, scurta. asa ca relationarea cu blogul e alta, pentru ca nu imi mai e mereu la indemana. as putea sa scriu cate ceva, doar la job. dar nu e stare, nu e chef.
azi a fost altfel. un pic. am vazut ce face toni, langa mine. a fost ceva rapid, nu obisnuiesc sa stau sa ma uit mai mult de cateva secunde. si azi mi-e clar ca se potriveste de minune ce a scris ea acolo. ma simt la fel. nu stiu daca o sa se simta flatata. dar asa este.

so bored and tired. me, i mean.
u'd better let me be, just even for a while. just with me.

steve

pentru ca blogul meu e locul unde ajung lucruri asa cum sunt vazute si simtite de mine, cred ca are si asta locul ei.


Team,

I am sure all of you saw my letter last week sharing something very personal with the Apple community. Unfortunately, the curiosity over my personal health continues to be a distraction not only for me and my family, but everyone else at Apple as well. In addition, during the past week I have learned that my
health-related issues are more complex than I originally thought.

In order to take myself out of the limelight and focus on my health, and to allow everyone at Apple to focus on delivering extraordinary products, I have decided to take a medical leave of absence until the end of June.

I have asked Tim Cook to be responsible for Apple’s day to day operations, and I know he and the rest of the executive management team will do a great job. As CEO, I plan to remain involved in major strategic decisions while I am out. Our board of directors fully supports this plan.

I look forward to seeing all of you this summer.

Steve

i love jamie

imi e dor de dvd-urile cu jamie oliver.
obisnuiam sa stau in weekend-uri si sa ma uit la cum si ce gatea el. numai bunatati, care pun accentul pe healthy taste food.
e dragut sa ai bucatarie si tot felul de ustensile care sa te imbie sa gatesti bunatati, iar seara sa vina oameni dragi cu care sa degusti cele mai fun mancaruri.
o sa mai vina lucrurile astea inapoi. altfel cum?

chiar daca in momentul asta nu gatitul si bucataria sunt prioritatile mele, e dragut ca exista carti ca asta.

mi-ar placea sa am un job care sa implice minunatii.
printre oamenii care au joburi ideale sunt jamie, daniel si irina.
fiecare are cate ceva in comun.
jamie e jamie
daniel, e the master of carturesti. doar cand mergi la casa imperiu de pe strada verona, intri intr-o lume aparte, in care poti vedea ca viata poate sa fie mai frumoasa, macar pentru aia mai norocosi, dar poti si tu sa mai speri. au si cramaaa
iar irina, deocamdata e castigatoarea celui mai tare job, in ultima perioada.
abia astept sa vad primul numar din editia locala a good food, sub conducerea ei.
delicious:)

humex si zovirax

to see how sad sick i am:(
si cu fundul in doua luntre. o casa foarte frumoasa, mare si magica, pe care o las pentru o casa dragalasa, dar mica si igrasioasa. cred ca mi-a racit capul de la suparare, pentru ca il supun sa accepte asemenea regrese.
dar pana la urma, tot raul spre bine. poate e un pas inainte. lalalallalalaaaaa

locul meu si numai al meu.
pf, o sa fiu independenta, din nou. iarasi. a doua oara. sper sa fie ultima si cea mai cu folos:D

o sa vad yes man