nu știu dacă e chiar panică, dar eu mi-am dat seama, ca dacă până la sasha orice putea să cadă pentru mine în prăpastia "totul are un început, un apogeu și un sfârșit", totuși ce simt pentru sasha sau prilejuit de sasha, pare cu adevărat absolut și când zic asta vreau să spun mai ales permanent și intens.
nu mai sunt singură clar, mă gândesc non stop la faptul că există cineva acolo pentru care nu numai că sunt responsabilă, dar pur si simplu cu care sunt conectată, no matter what. pur și simplu!
iar asta poate fi cu adevărat solicitant. și sasha nu e pe lume decât de 1 an, 5 luni și 15 zile :)
am observat că panica asta conectată crește, crește și e normal să crească, mă bucur că e așa, dar e și, cum spuneam, solicitant.
azi va ieși pentru prima dată cu tricicleta fără pedale, în parc. e atât de mic încât nu se poate urca sau coborî singur din șa. pentru toate acestea va fi acolo bona lui, draga de ela, care totuși nu sunt eu , mama lui, să îl ajute.
sunt sigură că totul va fi bine, pentru că așa sunt eu inconstient de pozitivă, dar totuși? dacă o să cadă, dacă o să fie îmbrâncit, alergat fără voia lui de mai știu eu ce sau cine, nici nu vreau să mă gândesc.
noroc că mai sunt azi și mâine și începe we. două zile în care să îl văd și eu în plină acțiune. plus că pot să îl duc și diseară în parc să recuperez măcar un pic din ce am pierdut azi la prânz, chiar dacă am ratat premiera.
vorbeam cu tatăl meu personal zilele trecute și l-am întrebat daca asta o să simt toata viața. nu dispare starea asta de panică legată de fapul că orice i se poate întâmpla, oricând, fără ca eu să fiu acolo și deci să intervin cumva? de ce nu mi-a spus nimeni asta înainte să mi-l propun pe sasha? e foarte greu. bineînțeles că tata mi-a răspuns că așa o să fie și cînd o să fie om în toata firea. buuuuuuun. tot pe el o să-l întreb și asta cu doi copii, menită ori să dubleze panica ori să o împartă cumva, miraculos. dar nu mă aștept la un răspuns concludent. obișnuit cu doi copii de o viață întreagă, nu are cum să mai știe adevărul despre cum e cu unul singur. trebuie întrebat cineva mai proaspăt.
culmea culmilor, tot sentimentul ăsta e deopotrivă intens până la disperare, dar e și al naibii de plăcut. poate pentru că am o mare încredere în el și minunăția care simt că este acest sasha :)
