sâmbătă, ianuarie 24, 2009
midnight talk
"un masaj, o felie de lamaie si doi biscuiti s-au intalnit la amiaza, la un coltz de strada"
joi, ianuarie 22, 2009
the mind reader
obama's mind reader.
asta e tot ce imi place din articolul din guardian
dar cei 27 de ani pe care ii are il transforma intr-o progenitura care pune jobul lui intr-o lumina si mai intensa. "oooo, vaaai, ce baftos, minunat si incredibil" pf!
eu ma gandesc ca sigur are si el niste defecte. e american, soooo, e insipid si din cand in cand, scrie lucruri care il pun pe obama in lumini mitologice. big deal!!!!
de fapt, nu ne-ar placea de el!!!!:D
miercuri, ianuarie 21, 2009
si chiar nu imi place genul asta de voce
Kings Of Leon - Sex On Fire
dar azi nu ma mai opresc din asta. iar sunt compulsiva si destructiva. macar de ar ramane asta the only bad habit. cand asculti o piesa pana nu o mai suporti pentru ca nu stii sa te opresti si sa variezi. hhhh
stiu ca am altele mai grave:D ce-i drept!
luni, ianuarie 19, 2009
da, si eu, ca toata lumea
de fiecare data cand trec prin cateva bloguri, atunci cand vreau sa scriu eu ceva, ma fura peisajul altora si imi dau seama, pf, ce dragalasi suntem multi dintre noi si cat de sensibili si speciali si cate trairi simple si firave bagam cu totii, la greu.(semi personal nonbad joke like)
dar, hai, hai sa zic si eu.
azi dimineata, m-am simtit bine, dupa muulta vreme.
dar binele ala asa, cand iesind singura din casa, intr-un soare de iarna, mergand pana la metrou, zambetul se incranceneza sa stea agatat pe toata fata mea.
asa se intampla cand bei cafea buna, iti aduci lucrurile dragute aproape in noua casa, dormi singura, te imbraci aromata, incet si sigur, fara dileme.
apoi usa apartamentului se inchide singura, fara sa cauti cheile. usa e draguta. interiorul blocului e interbelic si te incanta cu imperfectiunile lui. iti place usa de la intrarea in cladire sau iesire, dupa moment, pentru ca e masiva si cu sticla. apoi squarul cladirii din care iesi are mozaic pe jos, si o mica fantana.
si pasesti incet spre acelasi victoriei si descoperi, da, de abia atunci, ca e soare.
soare intens, prin care ai iarasi acces la o lumina, care atunci cand privesti in sus, in linistea ipodului tau, te trezesti ca nu mai recunosti exact locul, momentul, ca ai putea fi la mare, in vacanta, intr-un oras de departe, intr-o vacanta de vara. si lumina aia de dimineata, devine aurie si stralucitoare, spre argintiu chiar.
am revenit pe bulevard, pentru ca trebuia sa traversez.
manusile si fesul sunt suficiente si simt ca e cald si dimineata e placuta.
la semafor am chiar parte de zambetele acelea ale unui chip strain, dar care sigur simte cu aceeasi relaxare intensitatea trecatoare, dar puternica a razelor unui soare care ne face, sa stralucim. ochii mei clipeau bizar, in sfarsit soare.
ne-am apropiat pe zebra, si m-am gandit ca unii oameni sunt draguti in soare, cu pufoaice de iarna si cu zambetul pe fata.
pana la metroul de la romana m-am simtit wonder woman. as putea sa imi gasesc rolul vietii. ana maria draghici, si-a dedicat toata viata, dar a reusit sa puna in aplicare, printr-o buna relationare cu personaje cheie de la primaria din bucuresti, si mai ales pentru ca e simpatica si smart, sa transforme capitala in cel mai curat si imbietor oras metropola din europa. :))))
ma opresc aici. nu am rabdare sa exprim coerent si dragut ce vroiam sa zic. dar really, de dimineata, m-am simtit grozav!
dar, hai, hai sa zic si eu.
azi dimineata, m-am simtit bine, dupa muulta vreme.
dar binele ala asa, cand iesind singura din casa, intr-un soare de iarna, mergand pana la metrou, zambetul se incranceneza sa stea agatat pe toata fata mea.
asa se intampla cand bei cafea buna, iti aduci lucrurile dragute aproape in noua casa, dormi singura, te imbraci aromata, incet si sigur, fara dileme.
apoi usa apartamentului se inchide singura, fara sa cauti cheile. usa e draguta. interiorul blocului e interbelic si te incanta cu imperfectiunile lui. iti place usa de la intrarea in cladire sau iesire, dupa moment, pentru ca e masiva si cu sticla. apoi squarul cladirii din care iesi are mozaic pe jos, si o mica fantana.
si pasesti incet spre acelasi victoriei si descoperi, da, de abia atunci, ca e soare.
soare intens, prin care ai iarasi acces la o lumina, care atunci cand privesti in sus, in linistea ipodului tau, te trezesti ca nu mai recunosti exact locul, momentul, ca ai putea fi la mare, in vacanta, intr-un oras de departe, intr-o vacanta de vara. si lumina aia de dimineata, devine aurie si stralucitoare, spre argintiu chiar.
am revenit pe bulevard, pentru ca trebuia sa traversez.
manusile si fesul sunt suficiente si simt ca e cald si dimineata e placuta.
la semafor am chiar parte de zambetele acelea ale unui chip strain, dar care sigur simte cu aceeasi relaxare intensitatea trecatoare, dar puternica a razelor unui soare care ne face, sa stralucim. ochii mei clipeau bizar, in sfarsit soare.
ne-am apropiat pe zebra, si m-am gandit ca unii oameni sunt draguti in soare, cu pufoaice de iarna si cu zambetul pe fata.
pana la metroul de la romana m-am simtit wonder woman. as putea sa imi gasesc rolul vietii. ana maria draghici, si-a dedicat toata viata, dar a reusit sa puna in aplicare, printr-o buna relationare cu personaje cheie de la primaria din bucuresti, si mai ales pentru ca e simpatica si smart, sa transforme capitala in cel mai curat si imbietor oras metropola din europa. :))))
ma opresc aici. nu am rabdare sa exprim coerent si dragut ce vroiam sa zic. dar really, de dimineata, m-am simtit grozav!
duminică, ianuarie 18, 2009
moods indeed
de cateva zile nu mai am net acasa. sper eu, pentru o perioada scurta, scurta. asa ca relationarea cu blogul e alta, pentru ca nu imi mai e mereu la indemana. as putea sa scriu cate ceva, doar la job. dar nu e stare, nu e chef.
azi a fost altfel. un pic. am vazut ce face toni, langa mine. a fost ceva rapid, nu obisnuiesc sa stau sa ma uit mai mult de cateva secunde. si azi mi-e clar ca se potriveste de minune ce a scris ea acolo. ma simt la fel. nu stiu daca o sa se simta flatata. dar asa este.
so bored and tired. me, i mean.
u'd better let me be, just even for a while. just with me.
azi a fost altfel. un pic. am vazut ce face toni, langa mine. a fost ceva rapid, nu obisnuiesc sa stau sa ma uit mai mult de cateva secunde. si azi mi-e clar ca se potriveste de minune ce a scris ea acolo. ma simt la fel. nu stiu daca o sa se simta flatata. dar asa este.
so bored and tired. me, i mean.
u'd better let me be, just even for a while. just with me.
joi, ianuarie 15, 2009
steve
pentru ca blogul meu e locul unde ajung lucruri asa cum sunt vazute si simtite de mine, cred ca are si asta locul ei.
Team,
I am sure all of you saw my letter last week sharing something very personal with the Apple community. Unfortunately, the curiosity over my personal health continues to be a distraction not only for me and my family, but everyone else at Apple as well. In addition, during the past week I have learned that my
health-related issues are more complex than I originally thought.
In order to take myself out of the limelight and focus on my health, and to allow everyone at Apple to focus on delivering extraordinary products, I have decided to take a medical leave of absence until the end of June.
I have asked Tim Cook to be responsible for Apple’s day to day operations, and I know he and the rest of the executive management team will do a great job. As CEO, I plan to remain involved in major strategic decisions while I am out. Our board of directors fully supports this plan.
I look forward to seeing all of you this summer.
Steve
miercuri, ianuarie 14, 2009
i love jamie
imi e dor de dvd-urile cu jamie oliver.
obisnuiam sa stau in weekend-uri si sa ma uit la cum si ce gatea el. numai bunatati, care pun accentul pe healthy taste food.
e dragut sa ai bucatarie si tot felul de ustensile care sa te imbie sa gatesti bunatati, iar seara sa vina oameni dragi cu care sa degusti cele mai fun mancaruri.
o sa mai vina lucrurile astea inapoi. altfel cum?
chiar daca in momentul asta nu gatitul si bucataria sunt prioritatile mele, e dragut ca exista carti ca asta.
mi-ar placea sa am un job care sa implice minunatii.
printre oamenii care au joburi ideale sunt jamie, daniel si irina.
fiecare are cate ceva in comun.
jamie e jamie
daniel, e the master of carturesti. doar cand mergi la casa imperiu de pe strada verona, intri intr-o lume aparte, in care poti vedea ca viata poate sa fie mai frumoasa, macar pentru aia mai norocosi, dar poti si tu sa mai speri. au si cramaaa
iar irina, deocamdata e castigatoarea celui mai tare job, in ultima perioada.
abia astept sa vad primul numar din editia locala a good food, sub conducerea ei.
delicious:)
obisnuiam sa stau in weekend-uri si sa ma uit la cum si ce gatea el. numai bunatati, care pun accentul pe healthy taste food.
e dragut sa ai bucatarie si tot felul de ustensile care sa te imbie sa gatesti bunatati, iar seara sa vina oameni dragi cu care sa degusti cele mai fun mancaruri.
o sa mai vina lucrurile astea inapoi. altfel cum?
chiar daca in momentul asta nu gatitul si bucataria sunt prioritatile mele, e dragut ca exista carti ca asta.
mi-ar placea sa am un job care sa implice minunatii.
printre oamenii care au joburi ideale sunt jamie, daniel si irina.
fiecare are cate ceva in comun.
jamie e jamie
daniel, e the master of carturesti. doar cand mergi la casa imperiu de pe strada verona, intri intr-o lume aparte, in care poti vedea ca viata poate sa fie mai frumoasa, macar pentru aia mai norocosi, dar poti si tu sa mai speri. au si cramaaa
iar irina, deocamdata e castigatoarea celui mai tare job, in ultima perioada.
abia astept sa vad primul numar din editia locala a good food, sub conducerea ei.
delicious:)
sâmbătă, ianuarie 10, 2009
humex si zovirax
to see how sad sick i am:(
si cu fundul in doua luntre. o casa foarte frumoasa, mare si magica, pe care o las pentru o casa dragalasa, dar mica si igrasioasa. cred ca mi-a racit capul de la suparare, pentru ca il supun sa accepte asemenea regrese.
dar pana la urma, tot raul spre bine. poate e un pas inainte. lalalallalalaaaaa
locul meu si numai al meu.
pf, o sa fiu independenta, din nou. iarasi. a doua oara. sper sa fie ultima si cea mai cu folos:D
o sa vad yes man
sâmbătă, ianuarie 03, 2009
azi am plantat ardei multicolori necomestibili
pentru a ii inlocui pe cei deja uscati si scuturatori, care intre timp nu mai exista si de aia i-am pus aici. erau galbeni, portocalii, rosii si rotunzi. ceva foarte dragalas. daca nu imi murea hardul, aveam si varianta verde. dar asta e. acum nu mai sunt decat in foto si asteptam cu interes, urmasii.
sper sa imi iasa:)
vineri, ianuarie 02, 2009
crappy movies
daca inca imi era lene numai la gandul de a merge la zapada, oriunde, filmele pe care le-am vazut zilele astea m-au convins.
cred ca tarantino a flegmat la un moment dat si a zis, prinvindu-si isprava, wow, hell ride! that's my new film, right there!
a nu, scuze! e vorba despre larry bishop, pe care l-a vazut si a insistat sa il produca. de unde oi fi scos eu povestea cu flegma?!?! poate de la rahatul de film pe care n-am rezistat sa-l vad pana la sfarsit:D
the curious case of benjamin button. muuuuuuuuuulti verzisori, din lista de emoticoane de la yahoo!
am avut rabdare si n-am comentat the assassination of jesse james by the coward robert ford, care a mai fost cum a mai fost, dar acum chiar nu mai inteleg de ce trebuie sa te prostesti asa si sa faci filme grotesc de plictisitoare. siropoase si deprimante tocmai pentru ca sunt sfasietor de proaste, cu care asasinezi oameni care sunt dipusi sa iti dea 3 ore din viata, pironiti in fata unui ecran.
sper ca s-au simtit cu totii grozav la screeningul oficial si pompos in care actorii erau in sala si si-au privit unii langa altii, munca. nu stiu cine e responsabil. o fi fincher, or fi scenaristii, producatorii, nu stiu, nu stiu, dar ii urasc pe toti.
au gresit. un film care m-a deprimat complet, pentru ca e atat de dureros de prost. cu un pitt care chiar nu mai e young si care e complet stafidit si care nu poate sustine faptul ca devine tanar, de la an la an. si de ce nu inceteaza sa-l vopsesca, de ce ii oxigeneaza parul, oribil, grose complet. si cred ca lui ii mai si place. fuck fuck fuck
si sunt toti asa o mare familie. brad pitt trebuie sa fie iar partenerul lui cate blanchett, booooooriiig. si sa o aducem si pe tipa din caderea toamnei, sau cum s-a chemat filmul ala de acum o mie de ani. same old same old, mereu aceiasi oameni. soooooooo fake fake fake
prost film, cumplit film, nu stiu de ce o poveste asa buna, a trebuit sa iasa asa de artificial, plictisitor si stupid. o poveste pe care si cu care nimeni ever nu poate sa ma convinga pe mine ca a simtit-o, trait-o, savurat-o. m-am simtit lezata.
macar tarantino chiar nu are pretentii sau asa sper eu, pentru hell ride. e clar ca a facut ca orice om caruia i-au mai ramas resturi dupa ce a bagat la cuptor o placinta cu mere. desi aluatul nu mai e la fel de crescut ca cel care a intrat la placinta, iar merele ramase nu mai sunt la fel de aromate, hai sa mai facem o placinta mica si handicapata, ca doar e pacat sa arunci mancarea. il inteleg pe tarantino ca recicleaza si el tot, dar doar pe el! pentru ca e vorba de filme si de modul meu preferat de a-mi petrece timpul.
war!:)) of:(
cred ca tarantino a flegmat la un moment dat si a zis, prinvindu-si isprava, wow, hell ride! that's my new film, right there!
a nu, scuze! e vorba despre larry bishop, pe care l-a vazut si a insistat sa il produca. de unde oi fi scos eu povestea cu flegma?!?! poate de la rahatul de film pe care n-am rezistat sa-l vad pana la sfarsit:D
the curious case of benjamin button. muuuuuuuuuulti verzisori, din lista de emoticoane de la yahoo!
am avut rabdare si n-am comentat the assassination of jesse james by the coward robert ford, care a mai fost cum a mai fost, dar acum chiar nu mai inteleg de ce trebuie sa te prostesti asa si sa faci filme grotesc de plictisitoare. siropoase si deprimante tocmai pentru ca sunt sfasietor de proaste, cu care asasinezi oameni care sunt dipusi sa iti dea 3 ore din viata, pironiti in fata unui ecran.
sper ca s-au simtit cu totii grozav la screeningul oficial si pompos in care actorii erau in sala si si-au privit unii langa altii, munca. nu stiu cine e responsabil. o fi fincher, or fi scenaristii, producatorii, nu stiu, nu stiu, dar ii urasc pe toti.
au gresit. un film care m-a deprimat complet, pentru ca e atat de dureros de prost. cu un pitt care chiar nu mai e young si care e complet stafidit si care nu poate sustine faptul ca devine tanar, de la an la an. si de ce nu inceteaza sa-l vopsesca, de ce ii oxigeneaza parul, oribil, grose complet. si cred ca lui ii mai si place. fuck fuck fuck
si sunt toti asa o mare familie. brad pitt trebuie sa fie iar partenerul lui cate blanchett, booooooriiig. si sa o aducem si pe tipa din caderea toamnei, sau cum s-a chemat filmul ala de acum o mie de ani. same old same old, mereu aceiasi oameni. soooooooo fake fake fake
prost film, cumplit film, nu stiu de ce o poveste asa buna, a trebuit sa iasa asa de artificial, plictisitor si stupid. o poveste pe care si cu care nimeni ever nu poate sa ma convinga pe mine ca a simtit-o, trait-o, savurat-o. m-am simtit lezata.
macar tarantino chiar nu are pretentii sau asa sper eu, pentru hell ride. e clar ca a facut ca orice om caruia i-au mai ramas resturi dupa ce a bagat la cuptor o placinta cu mere. desi aluatul nu mai e la fel de crescut ca cel care a intrat la placinta, iar merele ramase nu mai sunt la fel de aromate, hai sa mai facem o placinta mica si handicapata, ca doar e pacat sa arunci mancarea. il inteleg pe tarantino ca recicleaza si el tot, dar doar pe el! pentru ca e vorba de filme si de modul meu preferat de a-mi petrece timpul.
war!:)) of:(
Abonați-vă la:
Postări (Atom)