acordeon + chitara = complete love

bucata care imi place cel mai mult din piesa

televizorul meu incepe sa presteze ROI (return of investment). aseara am vazut 5X2.
asa intamplator pe tvr 1.
credentials lui cosmin ca am inceput sa fiu atenta si sa-l urmaresc pana la capat.

si am descoperit un paulo conte. acelasi care ma enerva in camera roz pe care o pazeam la carturesti. nu intelegeam de ce avem in rafturi tone de albume in o mie de editii paulo conte.
i hated the guy. muzica pentru pensionari.
numai ca se intampla sa aiba piesa asta care mi-a redeschis gustul pierdut, pierdut pentru muzica, o alta drama recenta de a mea.
cand urmaream filmul, foarte dragut si el in sine si sexy, n-am mai vazut de mult un film care sa imi inspire ca e sexy. asta si pentru ca ma uit la midsumer crime si acolo numai despre sexy nu poate fi vorba.
asa, initial credeam ca e comparabila coloana sonora cu nate king cole-ul folosit de wong kar way in in the mood for love.
oricum, azi la job, tranzactiile globale au mers mult mai usor cu sparring partner in heavy and loudly rotation.

extrem de tare si incredibil de aproape

"e tragedia iubirii, cel mai mult iubesti lucrurile de care iti e dor"
:D

pana la un moment dat

lui oskar ii scria bunica lui

"imi pare rau ca, pentru a invata sa traiesti, ai nevoie de-o viata intreaga, oskar'.

luna and the stellar cat

cand am vazut a doua oara povestea, mi-am dat seama ca e cel mai frumos fel in care as putea fi si eu descrisa. asa am fost. m-am gasit acolo. sper sa nu imi mai doresc mereu ce n-am si cand am, sa nu mai vreau ori inapoi, ori altceva.

si toni, multumesc. a si stiu de ce nu mai scrii. pentru ca e vara si vara, december cats are sleeping:)

zi din aia

ultima perioada a fost indefinita in timp si senzatii. in general agasanta, deci neplacuta.
dar azi mi s-a intamplat un un varf de ac in carul cu fan.
vorbesc despre un detaliu mic, care poate sa te afecteze mai mult decat o perioada intreaga mai mare si proasta. mi se intampla uneori sa ma consum mult mult de tot pentru un detaliu, care apare asa din senin si imi strica complet ziua.
pentru ca din orice lucru mic care ma nemultumeste la mine, fata de ceilalti cel mai adesea, eu pot crea nenumarate senzatii si ipoteze care ma acuza ifiorator.

e vorba despre detaliile mici care te fac sa te simti prost mai ales fata de cei din familia ta, fata de cei mai buni prieteni sau cei mai apropiati si dragi dintre oameni.

poate l-am expediat prea repede pe tata, poate trebuia sa ma ofer sa le platesc alor mei nu stiu ce, poate ar fi trebuit sa o pup mai mult pe sora-mea, poate nu ar fi trebuit sa nu-i raspund sorinei pe mess si AZI poate ar fi trebuit sa fiu pe faza si sa fac si eu cinste cuiva care m-a ajutat foarte mult si care imi facuse cinste la ultima intalnire.


urasc expresia asta, a face cinste, dar e vorba de galanteria aceea foarte utila, care pe mine ma face sa ma simt comod si placut si cand o primesc si cand o ofer. ma roooooooog


ma simt cumplit de vinovata si evident ca avalansa de senzatii pe care le-a declansat acest mic incident e de neoprit

pentru ca sunt multe scenarii pe care mintea mea le poate crea. iar eu sunt personajul negativ din toate.

oricum, e ciudat cum functionam noi oamenii. presupun ca daca as fi fost cu adevarat nesimtita cu cineva, nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma consum. dar asa, izvor nesecat de cainta! wierd

noroc ca am citit asta si m-am crucit un pic. am mai uitat de greutatile propriei constiinte grav afectate.



christian bale ramane the peach of them all peaches



chiar daca

lilla beats me

she's soooo bad!
intalnirea noastra s-a lasat cu multe vanatai si umflaturi dureroase. sper ca si trecatoare. m-a trantit de doua ori pe asfalt si acum imi e frica sa mai merg cu ea ca inainte. o fi bine.
ieri o doamna m-a pus sa jur ca nu mai merg pe contrasens oricat de mica si linistita ar parea straduta.
ma simt complet si meticulos batuta pe tot corpul. si mi-e somn mereu pentru ca nu mai dorm bine noaptea, de la dureri. si m-am saturat de toate, foarte tare. nu mai am resurse. nici pe card.
ceea ce doare si mai tare.
toni zicea ca mai e putin si intram in service. da. sper sa ma reconstruiesc in vacanta care incepe peste 2 saptamani. adica peste multe zile. prea multe. si atatea lucruri de facut si cu mintea si cu trupul.

dar i-am schimbat cauciucurile si e minunata acum!

meet lilla

e scurta si groasa dar am eu ac de butucimea ei!
mi-e draga

daca nu e sa fie prima, atunci a doua sau a treia

a fost greu sa ma lamuresc si hotarasc.
era cat pe ce sa dau 14 milioane jumate pe una care nu ma convingea 100%. pentru ca nu imi ofera senzatia de stat in fotoliu, de coloana drepta si multumita. m-as fi ales cu o bijuterie ce-i drept, dar nu cea mai aproape de confortul si placerea mea.

pentru mine bicicleta perfecta este asta




dar pentru ca momentan e disponibila doar in alte tari mai fericite (da doamne sa aflu maine altceva), cred ca va trebui sa aleg dintre alta si alta.
e duminica si nu-mi dau seama daca voi reusi sau nu sa obtin ce vreu. abia astept sa fie maine si sa dau telefoane cu raspunsuri magice.
imi strang toti pumnii. daca am ajuns sa nu dorm noaptea din cauza ei, bicicleta ideala trebuie sa ajunga la mine.




asta e geniala si ma atrage cumplit, are culoare si tot.

numai ca cea de mai jos e mai buna, chiar daca are o culoare mai putin appelling.




e si daca nu reusesc sa pun stapanire pe niciuna de mai sus, atunci mi-o iau pe treky aia cocosata si astept luna martie 2009, cand baietii de la coloane au promis niste lime, sigur.

jurnalism narativ

ionut, colegul pe care a picat sarcina de a-mi scrie portretul, s-a descurcat de minune, desi a botezat un eveniment si o formatie. e mare lucru sa faci oamenii sa rada, prin scrisul tau!
bravo, ionut!


Ionuţ Mareş
Portret Ana Maria Drăghici
Cuvinte: 748


„N-am fost niciodată o mare zână”

Când Cristi a stabilit la întâmplare cine cu cine urma să se întâlnească pentru interviuri, părea că eu sunt ultima persoană din încăpere cu care Ana Maria, fata din faţa mea, şi-ar fi dorit să discute. Şi mai ales cu care să facă schimb de numere de telefon. Poate de aceea am fost ultimii care am făcut-o. Chiar înainte de a ieşi. „În weekend o să fiu pe la B’Estival. Dar numai seara. Ne putem întâlni într-o zi după-amiază”, îmi spune Ana Maria, aplecându-şi uşor capul într-o parte, indecisă parcă la fiecare frază pe care o rosteşte. Acceptă propunerea de a ne vedea cât mai repede. Aşa vom avea mai mult timp pentru scriere. Şi rescriere.
Vineri seara, după două apeluri lungi finalizate fără răspuns, primesc un mesaj puţin după ora opt. „promit ca te sun eu maine dimineata sa stabim pentu dupa amiaza. acum nu cred ca ne-am auzi ca urla muzica aici. mersi. seara frumoasa. ana maria”. A doua zi telefonul a venit aproape de ora 12. Exact înainte de a încerca eu din nou. Accept imediat propunerea de a ne întâlni peste câteva ore la Unirii. Era clar. Avea să fie un dialog interesant, dar straniu. Nu eram numai eu cel care punea întrebările, ci urma să fiu luat la rându-mi la rost de o persoană necunoscută.
Ne întâlnim. Ana Maria apare degajată. Poartă ochelari de soare, tricou alb, blugi albaştri şi geantă verde. Recunosc din nou acel mod de a mişca din cap, asemenea unui copil care se alintă la fiecare propoziţie pe care o spune. Ne aşezăm la o terasă, ca peste numai un minut să ne ridicăm din cauza aglomeraţiei şi să urcăm la un local din Hanul lui Manuc. „Eşti din Timişoara, ai zis”. „Nu, sunt din Moineşti, judeţul Bacău”, răspund. „Aa, eşti moldovean. Am crezut că eşti bănăţean”, nu ezită să-şi arate surprinderea. Discuţia începe. Ana Maria scoate discret din geantă o agendă în formă pătrată în care îşi notase ceva. O ţine pe braţe, cuibărită în scaun. Cu aceeaşi ezitare din felul de a vorbi, aşază cu discreţie pe masă un reportofon. Îl pune înapoi în geantă peste numai câteva minute, fără a şti dacă în acest timp înregistrase ceva.
În prezent Ana Maria lucrează la un cotidian de business. Scrie despre media şi publicitate. A terminat jurnalistica în 2005 la Universitatea Bucureşti, dar încă din ultimul an de studenţie a lucrat la Cărtureşti: librar, casier şi ceainăreasă. A mai trecut pe la Mediafax şi o agenţie de PR, Patru ace. După această experienţă şi-a jurat să nu mai aibă de-a face cu relaţiile publice. Nu i se potrivesc. „La radio n-am nicio şansă cu vocea asta. Ever, ever”, mărturiseşte, amintindu-şi de prima experienţă de acest fel din timpul facultăţii. Cât despre televiziune: „n-am fost niciodată o mare zână”, spune zâmbind. Şi-a dorit dintotdeauna să scrie. Primul ei articol serios a fost despre brandul Dacia şi despre cum a evoluat acesta din comunism. „Jobul perfect ar fi la o revistă lunară glossy, unde să scriu pe medii urbano-socio-culturale. Dar asta ne dorim cu toţii, nu?” După douăzeci de minute se ridică, ia o scrumieră de la masa alăturată, o aşază pe a noastră şi îşi aprinde o ţigară. În timp ce vorbeşte, Ana Maria gesticulează mult. Ţine în mâna dreaptă un creion verde, iar la încheietură poartă brăţara cu B’Estival, semn al preocupărilor ei din acel weekend. „Timpul meu liber se împarte între concerte. Mă duc la toate concertele de muzică de consum”, îmi împărtăşeşte pasiunea care îi organizează viaţa, în timp ce soarbe din limonadă. A fost la George Michael, Rolling Stones, Faithless. Nu s-ar duce la un concert Madonna, decât dacă ar primi invitaţie. „În portretul meu să scrii că cel mai tare concert la care am asistat a fost The Muse”. Mă face să zâmbesc.
Merge la serviciu cu bicicleta, la Casa Presei. 30 de minute. „Câteodată mai merg cu metroul doar ca să citesc”, îşi exprimă Ana Maria regretul pentru lipsa de timp pentru lectură. N-ar da Bucureştiul pe nici un alt oraş din ţară, iar în viitor i-ar plăcea să locuiască în Barcelona. Şi să călătorească. Discuţia noastră ajunge la final. O aşteaptă o nouă seară de concerte. După lungi insistenţe, Ana Maria plăteşte ea consumaţia. „Ca să-ţi faci o părere bună despre bucureşteni. Deşi eu nu sunt bucureşteancă”. Mă despart cu senzaţia că poate nu am fost totuşi ultima persoană cu care Ana Maria şi-ar fi dorit să se întâlnească şi să discute.

bloguri parasite

in perioada asta, la mine in blog roll sunt multe bloguri parasite. oficial neinchise, dar cu desavarsire neatinse de multa vreme.

si al meu a fost asa:P

nici nu mai stiu in ce data suntem, o pun mecanic in news asset cand trimit articolele mai departe.

sunt prea obosita si prea departe de vacanta si ma plictiseste teribil numai gandul de a-mi povesti oboseala.

trebuie sa-mi cumpar cablu la aparatul foto si o sa fie mai bine:)




Manic Street Preachers feat Nina Persson
Vezi mai multe video din Muzica »

ya, baby!