luni, februarie 16, 2009

povești despre nebunia obișnuită

un dolar si douăzeci de cenți

cel mai tare îi plăcea sfârșitul verii, nu toamna, sau poate ca era toamnă, nu avea nicio importanță, pe plajă se facea rece și lui îi plăcea să se plimbe de-a lungul apei, imediat după apusul soarelui, nu mai era nimeni pe acolo, și apa arăta murdară, mortală, iar pescărușii nu voiau să doarmă, urau să dormă. coborau, zburau pe jos, îi căutau ochii, sufletul, ce mai rămăsese din sufletul lui.

dacă nu mai ai mult suflet rămas și știi asta, îl mai ai, de fapt, undeva.

apoi îi plăcea să se așeze și să se uite peste apă, și, când se uita la apă, totul i părea incredibil. chestii ca, să zicem, faptul că există china sau statele unite sau locuri precum vietnamul. sau faptul ca fusese si el copil odată. nu, de fapt, dacă se gândea mai bine, asta nu era așa greu de crezut; avusese o copilărie cumplită, n-avea cum s-o uite. și nici viața de adult: toate slujbele, toate femeile, și apoi nicio femeie, iar acum nicio slujbă. un cerșetor la 60 de ani. terminat. nimic. avea un dolar și douăzeci de cenți bani gheață. chiria plătită pe o săptămână. oceanul…se gândi pe urmă la femei. unele fuseseră bune cu el. altele fuseseră pur și simplu scorpii, viespi, puțin nebune și foarte greu de suportat. camere și paturi, și case, și Crăciunuri, și joburi, și cântat, și spitale, și plictiseală, zile și nopți cenușii, fără semnificație, fără nicio șansă.
și iată valoarea a 60 de ani de viață: un dolar și douăzeci de cenți.
apoi îi auzi râzând în spatele lui. aveau pături, sticle și cutii de bere, cafea și sendvișuri. râdeau, râdeau. 2 puști și 2 fete. corpuri zvelte, elastice. nicio grijă. apoi unul îl zări.
- hei, ce-i AIA?
- mamă, habar n-am!
nu se mișcă.
- e om?
- respiră? se fute?
- CE să fută?
râseră în cor.
își ridică sticla de vin. mai era ceva pe fund. era momentul să-l bea.
- SE MIȘCĂ! ia uitați-vă, SE MIȘCĂ!
se ridică și se curăță de nisip.
- are brațe și picioare! are și față!
- FAȚĂ?
râseră din nou. nu întelegea nimic. copiii nu erau așa. copiii nu erau răi. ăștia ce erau?
se duse la ei.
- nu e nicio rușine să fii bătrân.
unul dintre băieți tocmai termina o cutie cu bere. o aruncă într-o parte.
- e o rușine să-ți irosești viața, tataie. mie mi se pare că ți-ai cam irosit-o.
- dar sunt un om bun, fiule.
- hai să zicem că una dintre fetele astea îți dă niște pizdă, ce faci atunci, tataie?
- ROD, nu mai VORBI așa!
vorbise o fată cu părul lung, roșcat. își aranja părul în vânt, părea să se clatine în vânt, cu degetele de la picioare ancorate în nisip.
- ce-ai face, tataie? ce-ai face? ce-ai face dacă una dintre fetele astea ți-ar pune-o pe față?
plecă, o luă pe lângă pătura lor spre trotuar.
- Rod, de ce vorbești cu săracul om în halul ăsta? uneori TE URĂSC!
- VINO-NCOA, iubi!
- NU!
se întoarse și îl văzu pe ROD fugărind-o pe fată. fata țipă, apoi râse. apoi Rod o prinse și căzură amândoi în nisip, luptându-se și râzând.
îi văzu și pe ceilalți doi, în picioare, sărutându-se.
ajunse pe trotuar, se aseză pe o bancă și își scutură nisipul de pe picioare. apoi se încălță. zece minute mai târziu, era în camera lui. se descălță și se întinse pe pat. nu mai aprinse lumina.
cineva bătu la usă.
- domnule Sneed?
- da?
ușa se deschise. era proprietara, doamna Conners. doamna Conners avea 65 de ani. nu îi vedea fața în întuneric. se bucura că nu îi vedea fața în întuneric.
- domnule Sneed?
- da?
- am făcut niște supă. am făcut o supă foarte bună. Vreți să vă aduc o farfurie cu supă?
- nu, nu vreau.
- of, haideți, domnule Sneed, e o supă bună, chiar foarte bună! haideți că vă aduc o farfurie!
- bine.
se ridică din pat, se așeză pe un scaun și așteptă. ea lăsase ușa deschisă și lumina din hol pătrundea în cameră. o rază de lumină, un mănunchi de lumină îi cădea pe picior, în poală. și acolo îi puse ea supa. o farfurie cu supă și o lingură.
- o să vă placă, domnule Sneed, fac supă foarte bună.
- mulțumesc, spuse.
stătea și se uita la supă. era gălbuie, ca un pișat. era supă de găină. fără carne. se uită la micile bule de grăsime care pluteau în supă. stătu așa ceva timp. apoi scoase lingura din supă și o puse pe masa de toaletă. luă supa și o duse la geam, desfăcu sita și vărsă încet supa pe pământ. se ridică un norișor de aburi. apoi dispăru. puse farfuria înapoi pe masă, închise ușa și se urcă din nou în pat. era mai întuneric ca niciodată, îi plăcea întunericul, întunericul avea sens.

ascultă foarte atent și auzi oceanul. un timp ascultă oceanul. apoi oftă, oftă adânc și muri.


charles bukowski

3 comentarii:

Ilogic spunea...

Imi place charles bukowski dar in limba romana suna mult mai mult vulgar decat in limba engleza..poate ca relatia mea cu limba engleza e mai detasata de relatia mea cu limba romana

pukatuka spunea...

chiar vreau sa il citesc in engleza. cu siguranta e mult mai bine

Ilogic spunea...

http://famouspoetsandpoems.com/poets/charles_bukowski/poems