stii cum e cand mananci mereu ceva foate bun si dupa un timp nu-i mai simti gustul, ba dimpotiva.

la un moment dat iti dai seama ca nu mai respiri pe nesimtite. fiecare respiratie e parte dintr-o mare greata interioara, usoara, dar permanenta. aproape o constipatie nefizica. dureroasa. dupa care cedezi. si urmaza explozia. numai ca nu e nimic care sa rupa ritmul intr-un mod eliberator. pur si simplu saturatia devine efectiva, constientizata in fiecare moment, fara un respiro pentru uitarea de sine. si te chinui.