religion + ridiculous = religulous

yet another spechlesshing movie!
e un documentar in care mi s-a confirmat ca a fi comedian in SUA inseamna in primul rand sa fii smart, apoi sa fii enervant, usor dezgustator spre total scarbos, in diferite gradatii, in functie de zi, de moment, de inspiratie.

si sa iti placa toate astea!


bill maher



tipul lansa anul trecut prin septembrie, un film de vreo ora si jumatate la care cred ca s-a muncit de doua ori pe atat.
nu stiu cum au reusit sa stranga atatia reprezentativi pentru fiecare religie sau curent religios care exista in acest moment pe fata pamantului, de la vatican, pana la seful cultului fumatului de iarba din amsterdam, pana la mormoni, musulmani, evrei simpli sau evrei crestini sau fosti satanisti, etc etc.
sunt multi si multe, iar mr bill maher a discutat cu fiecare in parte cu evidentul scop de a-i ridiculiza cu proriile lor arme. si a reusit.

nu trebuie sa il crezi, nu trebuie sa fii de acord cu ce face, nici macar nu trebuie sa iti placa de el. dar cu siguranta vei rade tare, tare, in scurtele momente in care nu vei fi pur si simplu buimacit.

foarte bine legat, foarte tari replicile, foarte tare discursul lui.

cum sa nu ramai blocat cand vezi ca exista undeva in lumea asta un pastor, fost gay, care predica faptul ca nu exista such thing as gay. acum e casatorit, are doi copii, iar a fi gay nu exista. barbatii au penis, iar femeile vagin, cat de complicat trebuie sa fie sa intelegi ca nu exista such thing as gay??!!
doar ti se para ca esti gay! etc etc

mormonii cred cu tarie that coffee is evil, and that god had sex with mary.
un anumit timp de evrei(nici nu stiam ca sunt atatea feluri, religios vorbing) au creat lifturi si telefoane speciale, care sa le permita sa nu incalce zilele de sabat, pentru ca nu au voie sa push buttons. scrie nu stiu unde ca in ziua de sabath este interzisa apasarea de butoaneeeeeeeeeee etc etc

teatru in aer liber cu patimile lui christos (biciuirea, drumul cu crucea in spate si de ce, nu rastignirea) intr-un parc special amenajat in florida, unde poti vedea un jesus in lumea lui (nu m-am prins ce fac cu vastele diferite ale lui j de la 0 la 33 de ani, dar nici nu vreau sa stiu)

nu stiu nici de ce am povestit atat. de obicei nu fac asa. dar e duminica, sunt la job, i have finished my stuff si mai ales, pentru ca indr-adevar nu am mai vazut de mult ceva asa de neasteptat de bun. la inceput ma simteam prost. i do belive. spre deosebire de bill maher. care de fapt, sigur crede si el in ceva, chiar daca nu vrea sa recunoasca.

enjoy!





am uitat ca in film apare si isus in a doua lui forma. acum mai bine de 2 milenii a promis ca apare din nou, pentru a doua oara?! ei bine, este deja printre noi:d

be kind rewind:)

azi noapte am vazut filmul lui gondry.
e minunat, e o placere sa-l vezi, asa cum se intampla cu filmele lui, in general.
ce am retinut si mi-am notat, dar am uitat sa iau cu mine azi, era o replica intre doi, cei mai relaxati si deci simpatici indragostiti dintr-un film.
ea ii spune lui: "you are in love with someone when you talk in your head minimum 20 minute a day, every day, with that person":))

altfel, trebuie sa recunosc ca mi-au placut mai mult la science des rêves sau eternal sunshine of the spotless mind, desi am descoperit niste mos def si jack black, absolut cute!

TWILIGHT

i am such a big sucker for twilight this days, OMG!!!!!!!!!!!

:))))
cam asa m-as putea isteriza in descrierea a ceea ce mai fac eu, de placere, zilele astea. l-am vazut in drumul spre bunici, in weekend, si nu stiu cum se face ca m-a fermecat. muzica, imaginea, chiar si povestea un pic, mi-au facut ziua, zilele, cum tot repet aici.
ideea e ca in timp ce il vedeam, si ceva dupa, mi-am dat seama ca, de fapt, am sa-l gasesc pe mr perfect intr-o zi. doar ca el trebuie sa aiba puteri supranaturale: un pic de glow in the sun, zbor dintr-un copac imens intr-altul, un date pe creasta unui munte, stuff like that, that any kind of my type guy, can do:))))))))))))))




pana cand tai eu ce trebuie si cum trebuie, sa fie aici cea mai tare scena din film.
vamprii nu pot juca baseball decat atunci cand se apropie furtuna si fulgera des:))))))))) guess why:P

stiu ca e spanish, stiu ca e lame, dar nu m-am putut abtine:D

lilla&me

amandoua scartaim in ultimul timp, tandem, nu alta:)
dar se rezolva! mai ales ca nu e zi in care sa nu auzim cat suntem de mai mai:))

meet bobita

ai mei parinti se bat pentru a-l dragali. deocamdata e foarte mic, scoate sunete de sirena anemica si papa tot ce e vegetal, inclusiv cu aditivi: paine, biscuiti.
in loc sa se intoarca cu miscari circulare, pur si simplu topaie in cerc pana cand reuseste sa se intoarca cu totul.

cu toate astea, mi-am dat seama ca mie nu-mi plac rozatoarele prea mult:D

"trebuie sa-ti ramai credicios tie si onoarei de a fi viu. o onoare uriasa"

n-am ajuns sa-l vad la event. dar imi place ce face. e tare si ce zice el despre scris si scriitori.
integral, aici.

fragmentele care mi-au placut cel mai mult sunt astea:)

Care dintre romanele dumneavoastră a fost cel mai greu de scris?
Nici nu ştiu. Mi se pare că e foarte greu să scrii, în general, aşa că… Devine din ce în ce mai dificil, pentru că eşti de fiecare dată un începător şi vei rămâne întotdeauna un începător, aşa că fiecare carte e de fapt prima carte.
Şi înţelegi că nu ştii nimic despre scris. Nu ştii nimic. Ce vrei? Vrei să schimbi arta de a scrie, dar probabil că sunt nenumărate moduri în care se poate face asta. Nu vreau să spun poveşti, nu vreau să scriu romane, vreau doar să pun viaţa întreagă între copertele unei cărţi. Nici nu cred că acele cărţi sunt romane sau altceva, nici măcar nu ştiu ce sunt. Ştii, în momentele bune, mâna ta face asta, nu creierul. Nu e dificil să scrii, e greu să corectezi. E de fapt vorba de muncă şi de a rămâne umil. Fără asta nu e nimic: trebuie să fii pur şi simplu foarte umil în faţa materialului cu care lucrezi pentru că nu ştii nimic. Şi la început, distanţa dintre emoţie şi de felul în care ai redat-o pe hârtie e atât de mare, că trebuie pur şi simplu să munceşti, să munceşti şi să tot munceşti până ajungi unde trebuie.

Ăsta ar fi sfatul pe care i l-aţi da unui scriitor tânăr?
Nu ştiu ce e un scriitor şi nu ştiu ce e un om tânăr. Sunt un fel de cocktail. Tatăl meu era fiul unui brazilian şi al unei nemţoaice, mama e portugheză, iar eu am fost educat în Lisabona de partea braziliană, mai precis în tradiţia din nordul Braziliei, Amazonia. E foarte dificil pentru mine. În familia noastră erau oameni de toate culorile. Aşa că vârsta, culoarea pielii, naţionalitatea sunt noţiuni care-mi sunt indiferente. Ce importanţă are că eşti român, spaniol sau portughez? Problemele sunt mereu aceleaşi. Iar dacă un tânăr scriitor - orice ar însemna asta - are nevoie de sfaturi, atunci nu e un scriitor. Eu n-am acceptat niciodată nici un sfat.

Dar presupun că au fost scriitori pe care i-aţi admirat sau care v-au influenţat…
Da, dar trebuie să scrii împotriva scriitorilor pe care îi admiri. Trebuie s-o faci mai bine. Trebuie să scrii împotriva lui Tolstoi, împotriva lui Gogol, nu contează cine e acel scriitor. E singura modalitate şi trebuie să-ţi găseşti propria voce. Fiecare femeie e prima femeie, fiecare bărbat e primul bărbat. Eşti unic, iar experienţa ta de viaţă e unică. Deci trebuie să-ţi rămâi credincios ţie şi onoarei de a fi viu. O onoare uriaşă. Problema e, mai ales la început, să te eliberezi de toate acele influenţe şi e dificil. Am trecut şi eu prin asta: am început să scriu la cinci-şase ani şi mi-am spus mereu: nu e asta, nu asta vreau. E o ucenicie foarte lungă care poate dura până mori.

Ce vă doriţi acum ca scriitor, pentru romanele dumneavoastră?
Nu vreau nimic. Am fost foarte norocos. Am avut tot ce şi-ar putea dori un scriitor: toate aceste premii, traduceri… La început negociezi: vreau să termin cartea asta! Apoi urmează alta şi altele. Problema e că nu ştii dacă aceea va fi ultima carte pe care o vei scrie sau dacă vei mai putea să scrii o alta. Cărţile vin din zone diferite ale tale, din locuri pe care nu le cunoşti. La început obişnuiam să scriu după un plan, acum am renunţat. Nu am nimic, sunt într-atât de sărac!

Aş vrea să vorbim puţin şi despre “Ordinea naturală a lucrurilor”.
Nu-mi amintesc această carte. Nu-mi amintesc nici un roman.

Cum aşa?
După ce termini o carte, dacă vrei să mai scrii încă una trebuie s-o uiţi pe aceasta. Îmi amintesc că a fost o tortură să scriu “Ordinea…”. Asta îmi amintesc. De fapt, e la fel cu aproape toate cărţile. Pentru mine cititul e o plăcere atât de senzuală! Scrisul e ceva ce nu asociez cu plăcerea.

Şi atunci de ce scrieţi?
Pentru că dacă nu scriu mă simt vinovat. Da… de parcă aş fi necredincios faţă de ceva ce mi s-a dat. Poate că ţine de partea mea germană, cele 20 de procente de sânge german care nu-mi plac!

..........................

Sunteţi egoist dumneavoastră?
Cred că femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii pentru că au capacitatea de a se îndrăgosti mai des, se pot îndrăgosti şi la 80 de ani, se pot îndrăgosti de viaţă, de lucruri şi aşa mai departe.

Cât de diferiţi credeţi că suntem?
Sigur că suntem foarte diferiţi. Maternitatea e o stare cu totul specială. Femeile sunt mult mai capabile de dragoste, de tandreţe şi aşa mai departe. Şi sunt mult mai puternice. De exemplu, dacă un bărbat are gripă, e deja pe moarte. Sunt laşi! Iar când am eu gripă, să nu mai vorbim! Când eram medic, în spital, femeile erau mult mai curajoase în faţa morţii, în faţa bolilor. Bărbaţii sunt mereu dramatici!

.............................

Acum că am revenit la literatură, ce relaţie aveţi cu Jose Saramago sau cu cărţile lui?
Nu-mi place să vorbesc despre alţi scriitori. Nu fac asta.

Mă întrebam dacă vă cunoaşteţi personal, dacă sunteţi prieteni.
Îl ştiu, dar nu l-am văzut de foarte foarte mulţi ani! Are vârsta tatălui meu, în plus. Nu pot să vorbesc despre el şi, de obicei, nu vorbesc despre alţi scriitori. Nu cred că e tocmai etic.

Nu e nimic rău, din punctul meu de vedere, să vorbeşti despre prieteni.
În general nu cred că scriitorii sunt nişte persoane interesante. De obicei sunt un pic plictisitori. Când eşti cu ei nu fac decât să vorbească despre literatură. La fel cum doctorii vorbesc despre medicină şi aşa mai departe. Mie-mi plac oamenii normali. Sunt însă şi câţiva scriitori care fac excepţie de la regulă. Amos Oz, de exemplu, e un om extrem de amuzant. Niciodată nu vorbim despre cărţi când ne întâlnim. Vorbim despre multe alte lucruri, despre fotbal de exemplu, dar nu despre literatură. În general, dacă sunt buni, scriitorii nu vorbesc despre ce fac. Scriitorii, chiar şi cei foarte buni, sunt oameni obişnuiţi. Pur şi simplu îşi fac meseria cât de bine pot.

Nu sunt mulţi scriitorii care afirmă că nu sunt nişte persoane extraordinare.
Dar de ce, de ce ar fi?

Pentru că ceea ce fac ei nu poate face oricine.

Nu-i lua prea în serios. Un interviu e de fiecare dată un exerciţiu de vanitate. Vor să te impresioneze, vor să crezi că sunt foarte speciali. Dar sunt oameni normali. Asta e meseria lor. Nu ştiu, poate au o sensibilitate diferită, dar am mereu impresia că vor de fapt să-i impresioneze pe jurnalişti. Mie, de pildă, nu-mi place să dau interviuri. Când am fost în Spania, am făcut o conferinţă de presă şi asta a fost tot.

De ce nu vă place să daţi interviuri?
Pentru că nu sunt important şi opiniile mele nu sunt importante. Cărţile trebuie să existe prin ele însele. Dar editorilor le plac interviurile, cred că, dacă apari într-un ziar, or să vândă mai multe cărţi. Nu cred că e aşa.

cititi-l pe tot:)

de la 1 la 10, sapte

nu stiu de ce nu mi-a placut foare tare love in thoughts.
e clar ca e vitala starea pe care o ai cand vezi un film, iar eu numai zen nu am fost lately.

alaturi de barfuss (bearfoot)unii nemti mi-au aratat ca se pricep de minune atunci cand vine vorba de feelings.



dar pentru ca sunt aceasi norocoasa, tocmai ce m-am delectat cu mostre de minunatii mazi, azi.
despre asta, curand, acolo unde trebuie:)
teaser:



magic!

'5.''42-'5.''62

love in thoughts



astept sa-l vad
:-s





azi am introdus eticheta "feelings". oh, my!

i could be a basset

"his song is making me really sad. Im into this person who is promiscuous so..... i can totally connect with her fear of commiting to a uncommited person...."

s p e a c h l e s s

"all we got is tonight that is right till first light"

piesa asta ajuta sa treaca neobservat (ya, right!) faptul ca in fiecare dimineata pana in ora 10, ascult/vad aceeasi piesa, uneori si de mai multe ori, de cateva luni incoace.
nu zic care e, ca sa nu scriu ceva rau despre ei, nici macar asa, usor.
dar bine ca deocamdata nu incepe si asta sa ma urmareasca zi de zi cu atata perseverenta.
oare cine face playlistul de dimmineata de la vh1 are ceva alzheimer, e pur si simplu addicted sau e megasupergalifracilistic de bine platit direct de la sursa!?

as putea sa-i multumesc lui matei

acest matei.
pentru ca m-a scos din letargia specifica atunci cand intram pe a scrie.
sau pentru ca am dat in sfarsit peste un text care mi-a placut mult, ceva ce imi lipsea, se pare.
n-am mai avut timp de citit bloguri, de citit reviste, de citit carti, articole sau orice altceva. in mare pare si pentru ca nu am mai avut tragerea de inima sa imi fac timp.
dar textul asta m-a trezit. si ma bucur.
e ceva subiectiv, mai mult ca sigur.
am facut si eu cursul si il stiu si pe matei din paginile pe care le facea in time out. atat cat poti sa stii pe cineva care face paginile de fashion in time out:)

si mai ales pentru ca imaginea lui lupsa se prafuia asa, tare de tot. nu-mi mai placea deloc ce face. dar parca s-a mai scuturat un pic:)

cat despre matei, trebuia sa fi facut si eu deja asta.