vineri, octombrie 22, 2010
duminică, septembrie 26, 2010
you are fat, stop eating!
la un momendat, eram la verona la gradina si mi-am facut singura treaba asta, pentru a o avea mereu in fata, pe telefon. poate, poate ma opresc. dar, nu!
ideea e ca in ultimul timp nu numai ca imi e foame non stop, dar mai si mananc tot timpul. nimic nou, poate.
pentru ca imi place bucataria mea de acum, pe masa noastra mai apare si cate ceva, din cand in cand, comestibil. cand gateste doli, sansele de comestibilitate sunt sigure, cand fac eu ceva, nu e o treaba la fel de sigura.
ce-i drept, cea mai recenta infrangere sunt bezelele, nu au vrut sa iasa. dar mi-a placut sa le aduc la stadiul de copt in cuptor.
ce mi-a atras atentia in ultimele zile de jucat de-a bucataria:
pentru a gati ceva, de la cafea, la supa de gaina, si sa-ti mai si placa, cel mai important este sa nu te doara picioarele. sa nu fii obosit, adica. bucataria inseamna pana la urma stat in picioare si pentru asta, chiar trebuie sa fii odihnit.
imi place bucataria in care am de gatit. pentru ca am putut sa aranjez eu detaliile care conteaza. singurul regret e ca nu am view. dar am fereastra, deci e ok.
ca sa te bucuri de ceea ce ai pregatit, si aici ma refer si la the food sharing experience, e important sa te aduni suficient de tare incat sa stai la masa. sa pui masa, sa iei masa. mie una imi place mult de tot sa pun masa. sa nu uit asta. mi-ar placea mult sa nu imi mai petrec 80% din timpul pe care il respir in casa pe fotoliu. aici manac, aici scriu, aici ma uit la filme, aici stau de vorba, aici beau vin si fumez. e bine ca macar de citit citesc in pat :) ce vreau sa zic este ca e mult mai fun sa mananc la masa, desi e nevoie de disciplina si asta mie mi-a lipsit dintotdeauna, pur si simplu.
ma gandeam aseara ca asta e la fel uneori valabila si cu bicicleta. am zis mereu ca sunt lenesa. in ultimul timp imi e foarte greu sa iau bicicleta cu mine. cu cat creste numarul hainelor de pe mine, cu atat imi e mai greu sa ies afara cu ea. zic doar ca imi e mai greu, nu ca am renuntat. senzatia de pe sa, pe strada, imi reaminteste, de fiecare data, ce stupide sunt dubiile legate de bicicleta :)
mai sus, o masa de criza. ne-am gandit sa folosim ce avem deja cumparat pentru a manca zilele astea. masa a fost stropita cu un vin alb, pe care il pastram de ceva timp pentru a inaugura un nou stativ de vin, pe care l-a plantat doli pe perete. cum sticla era prea mare, l-am baut. o sa revin cu stativul de vin si cu raftul pentru borcanele cu condimente.
nu vreau sa fiu mazi :)) pur si simplu imi trebuie putina organizare si disciplina si am de gand sa imi fac si din bucatarie un teren pentru asta. in rest, spal, fac curat dupa tanti care face asta pe bani, nu am probleme.
aj vrea sa alerg, din nou, dar asta e alta poveste. si sa ma las de fumat, o ho ho, alta poveste. revin!
doli
me
me
fereastra
o ho ho
vineri, iulie 30, 2010
miercuri, iulie 28, 2010
vineri, iulie 16, 2010
sa nu ratam ce ne place
nici de lene, nici de altceva.
asta o sa fie duminica.
asta a fost.
dar ideea e ca pe toate le-a facut sorin. care sorin, e cel mai cel dintre toti :)
asta o sa fie duminica.
asta a fost.
dar ideea e ca pe toate le-a facut sorin. care sorin, e cel mai cel dintre toti :)
joi, iulie 15, 2010
vreau vacanta vreau vacanta
vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta vreau vacanta
joi, iulie 01, 2010
duamne eu cand invat sa inot?
astazi imi place asta. imaginile sunt bestiale. sunt minunate si perfecte. vreau la mare asa de tare incat pur si simplu cand vad clipul asta, deopotriva ma calmez si ma agit. e f tare! nici nu aud piesa :)
miercuri, iunie 30, 2010
doare capul tot timpul
si mai am si insomnii.
azi, de exemplu m-am trezit la 6.35 si am facut limonada. poate si pentru ca aseara am schimbat doua terase la care nu am baut limonada. but still. ori adorm la 5 dimineata, ori ma trezesc la 6.35. nu e foarte amuzant. dar ca orice lucru de pe lumea asta, sper sa treaca.
ei si in momentele astea in care sunt departe de a fi in plina forta, de orice fel, m-am gandit eu intr-o zi, privindu-ma in oglinda si scuipand pasta de dinti: fericirea e atunci cand esti unde vrei sa fii, cu cine vrei sa fii si nici cinci metri mai incolo si nici o culoare de ochi altfel.
pur si simplu, sa stii ca esti acolo, unde vrei sa fii. sau ca ai ajuns. whatever. acum as putea abera si strica simplitatea acestui gand mic si dragut si atat de plin cand il simti pe bune. ca de fapt de aia are valoare, daca e din tine, pentru tine.
evident ca m-am amuzat, tot pentru mine, cand ma indreptam spre living, de la baie. da, cum ar fi sa fac tamtam pe tema asta. si sa incep iar sa trambitez ca am avut o revelatie. odata cu vartsa, te mai temperezi. si simti altfel lucrurile. acum vobesc serios si scriu asta aici, un pic ironic, pentru ca vreau sa sarbatoresc cum se cuvine faptul ca e 8 si 3 minute dimineata, iar eu sunt treaza si scriu. (nu dorm ca berbecuta lenesa)
ei bine, e simplu: fericirea e si atunci cand simti ca esti unde vrei sa fii. ca vrei sa fii unde esti. si cu cine vrei. e bine :)
ps: sora mea s-a casatorit :)
iar eu am fost domnisoara de onoare :))
azi, de exemplu m-am trezit la 6.35 si am facut limonada. poate si pentru ca aseara am schimbat doua terase la care nu am baut limonada. but still. ori adorm la 5 dimineata, ori ma trezesc la 6.35. nu e foarte amuzant. dar ca orice lucru de pe lumea asta, sper sa treaca.
ei si in momentele astea in care sunt departe de a fi in plina forta, de orice fel, m-am gandit eu intr-o zi, privindu-ma in oglinda si scuipand pasta de dinti: fericirea e atunci cand esti unde vrei sa fii, cu cine vrei sa fii si nici cinci metri mai incolo si nici o culoare de ochi altfel.
pur si simplu, sa stii ca esti acolo, unde vrei sa fii. sau ca ai ajuns. whatever. acum as putea abera si strica simplitatea acestui gand mic si dragut si atat de plin cand il simti pe bune. ca de fapt de aia are valoare, daca e din tine, pentru tine.
evident ca m-am amuzat, tot pentru mine, cand ma indreptam spre living, de la baie. da, cum ar fi sa fac tamtam pe tema asta. si sa incep iar sa trambitez ca am avut o revelatie. odata cu vartsa, te mai temperezi. si simti altfel lucrurile. acum vobesc serios si scriu asta aici, un pic ironic, pentru ca vreau sa sarbatoresc cum se cuvine faptul ca e 8 si 3 minute dimineata, iar eu sunt treaza si scriu. (nu dorm ca berbecuta lenesa)
ei bine, e simplu: fericirea e si atunci cand simti ca esti unde vrei sa fii. ca vrei sa fii unde esti. si cu cine vrei. e bine :)
ps: sora mea s-a casatorit :)
iar eu am fost domnisoara de onoare :))
duminică, iunie 27, 2010
sa fie mai simplu
in timp, o sa devina si linkurile astea inaccesibile, nu se stie prin ce boala erodatoare a webului, dar pana atunci, sa le am pe toate stranse aici. asa.
ca sa fie mai simplu sa fac baie de oye+bass+toate acordurie magice. :) si asta e doar pentru partea cu the whitest boy alive. abia astept sa intru in hatisurie kings of convenience. mezmerized deci!
si nu se poate sa nu pastram cum se cuvine si asta. portocala a fost asa de fericita in seara aia. o aveam si pe sorina cu noi. si pe gina. a fost foarte, foarte bine.
si mai ales sa nu uitam parisul. unde am ajuns pentru oye si ce bine am facut :)
cum zice si doli, intr-o zi, o sa fim amici.
ca sa fie mai simplu sa fac baie de oye+bass+toate acordurie magice. :) si asta e doar pentru partea cu the whitest boy alive. abia astept sa intru in hatisurie kings of convenience. mezmerized deci!
si nu se poate sa nu pastram cum se cuvine si asta. portocala a fost asa de fericita in seara aia. o aveam si pe sorina cu noi. si pe gina. a fost foarte, foarte bine.
si mai ales sa nu uitam parisul. unde am ajuns pentru oye si ce bine am facut :)
cum zice si doli, intr-o zi, o sa fim amici.
sâmbătă, iunie 26, 2010
pe cine am mai iubit
ei da, cred ca e timpul. sau. pe cine am mai iubit in ultimul timp. aici intra si salinger. revederi si reintalniri.
interesant e ca de unde erau amandoi far far away si cu sanse de la complet nule pana la foarte nule de a bea un suc cu mine, uite ca miracolele rasar si pe strada noastra, cateodata.
jd e dead and burried but erlend did it, cause his still alive. nu stiu cum sa zic, dar gata cu tacerea asta stupida. pukatuka mi-a lipsit. nu prea tare, dar sper ca e din nou a mea si ca o sa pot sa scriu aici mult si bine.
cum spuneam. i-am cumparat de baut lui erlend oye. uite asa. m-a ajutat doli, dar acum zic sa ne gandim un pic doar la mine si la erlend oye. (pastrez asta complet private:))) nu pentru ca e ceva compromitator, ci pentru ca unele lucruri sunt doar ale mele, ale fiecaruia.
bun. ce e de spus este ca intalnirea asta in carne si oase a facut parte din seria aia de lucruri care vin un pic mai tarziu decat momentul in care ti le doresti cu adevarat. si in cazul asta a fost mai bine asa decat altfel. nu era cazul sa ma apuc sa il trag de maneca si sa-l conduc eu pana la autocar :d ramane fascinant cum inca ma reasigura vocea lui si muzica pe care o face si cu twba si cu kings, ca exista o lume a mea, pe care o impartasesc cu putini oameni, minunati. sau. a ce bine ca exista muzica asta. sau. a ce speciala sunt ca ii iubesc pe astia asa de tare. sau ce bine. sau. ce foarte bine. nu e totul chiar aiurea, listen to this sound. and that's all sooooooooooo good. da. cred ca muzica asta ajunge la mine in felul ala in care expresia soooooooo good e mai mult a lui oye decat a lui james brown. ha! :))
iar salinger. well. pentru ca am citit pe nerasuflate, din nou, de veghe. pentru ca a existat. pentru ca m-a mai lasat intr-o noapte cu gura cascata si cu mainile pe cartea mica si galbena ca si cand as trai intr-o lume prea surda ca sa inteleaga ce minune e intre copertele alea. dar stiu ca nu e asa. stiu ca lumea stie. adica sper ca de aia e asa cunoscuta cartea aia. pentru ca am inteles cu totii ca exista cai de comunicare incredibile intre oameni, ca nu suntem toti la fel si ca cei care sunt altfel, cu multiple sensibilitati si trairi care vad mai mult decat altii, exista si sunt mirifici.
si unde mai pui ca tenesii aia sunt ai lui oye :)
interesant e ca de unde erau amandoi far far away si cu sanse de la complet nule pana la foarte nule de a bea un suc cu mine, uite ca miracolele rasar si pe strada noastra, cateodata.
jd e dead and burried but erlend did it, cause his still alive. nu stiu cum sa zic, dar gata cu tacerea asta stupida. pukatuka mi-a lipsit. nu prea tare, dar sper ca e din nou a mea si ca o sa pot sa scriu aici mult si bine.
cum spuneam. i-am cumparat de baut lui erlend oye. uite asa. m-a ajutat doli, dar acum zic sa ne gandim un pic doar la mine si la erlend oye. (pastrez asta complet private:))) nu pentru ca e ceva compromitator, ci pentru ca unele lucruri sunt doar ale mele, ale fiecaruia.
bun. ce e de spus este ca intalnirea asta in carne si oase a facut parte din seria aia de lucruri care vin un pic mai tarziu decat momentul in care ti le doresti cu adevarat. si in cazul asta a fost mai bine asa decat altfel. nu era cazul sa ma apuc sa il trag de maneca si sa-l conduc eu pana la autocar :d ramane fascinant cum inca ma reasigura vocea lui si muzica pe care o face si cu twba si cu kings, ca exista o lume a mea, pe care o impartasesc cu putini oameni, minunati. sau. a ce bine ca exista muzica asta. sau. a ce speciala sunt ca ii iubesc pe astia asa de tare. sau ce bine. sau. ce foarte bine. nu e totul chiar aiurea, listen to this sound. and that's all sooooooooooo good. da. cred ca muzica asta ajunge la mine in felul ala in care expresia soooooooo good e mai mult a lui oye decat a lui james brown. ha! :))
iar salinger. well. pentru ca am citit pe nerasuflate, din nou, de veghe. pentru ca a existat. pentru ca m-a mai lasat intr-o noapte cu gura cascata si cu mainile pe cartea mica si galbena ca si cand as trai intr-o lume prea surda ca sa inteleaga ce minune e intre copertele alea. dar stiu ca nu e asa. stiu ca lumea stie. adica sper ca de aia e asa cunoscuta cartea aia. pentru ca am inteles cu totii ca exista cai de comunicare incredibile intre oameni, ca nu suntem toti la fel si ca cei care sunt altfel, cu multiple sensibilitati si trairi care vad mai mult decat altii, exista si sunt mirifici.
si unde mai pui ca tenesii aia sunt ai lui oye :)
marți, mai 25, 2010
luni, mai 17, 2010
miss potter and me
:)
anglia, londra, 1902.
nu vreau sa fac recenzie, nici macar sa conving pe cineva sa vada filmul. but i totally enjoyed it si sincer, simteam ca o sa -mi mearga direct la inima, asa ca l-am pastrat pentru o dupa amiaza linistita in care vremea te imbie la stat in casa.
eu si carmen ne distram la un moment dat stabilind ca o sa devenim proprietare de cottages in nearby london aria si asta ne umplea de fericire :)) ei bine, asta e un motiv pentru care mi-a placut filmul. pe restul nu are rost sa le mai enumar.
and most of all, i truly enjoy miss renne zellweger very very much :)
unde mai pui ca la toate astea se adauga emily watson, expresia fragilitatii desavarsite intr-un corp nicidecum cel mai fragil din lume.
cateodata ma simt tare norocoasa :)
marți, martie 30, 2010
20 things i love about my life today
:D
the way you looked
the way i feel
backpack brownies
a friend calling in the morning
how easily was to clean the house
you
my messy room needing my handeling
the sun
the birds singing
the cat
my mac
food. again
the thought of flowers and lots of new pots to plant in
the memory of the last days
the hope for the better to come
getting healthier
looooooove
bombay bicycle club
facebook
jd salinger
with lyrics
:D
the way you looked
the way i feel
backpack brownies
a friend calling in the morning
how easily was to clean the house
you
my messy room needing my handeling
the sun
the birds singing
the cat
my mac
food. again
the thought of flowers and lots of new pots to plant in
the memory of the last days
the hope for the better to come
getting healthier
looooooove
bombay bicycle club
jd salinger
with lyrics
:D
miercuri, februarie 24, 2010
marți, februarie 23, 2010
e vorba despre dusul fierbinte
despre fierbinteala lui. despre cat de minunat e atunci cand sub dus fiind, apa ajunge in punctul ala in care te face ca, pentru cateva minute, sa uiti de toate si sa te bucuri pur si simplu de intensitatea ei, de faptul ca dusul isi face treaba lui de dus fierbinte.
mai ales ca, dus fiind, asa trebuie sa fie, fierbinte. e acolo o data, de doua ori pe zi, iarna, vara, cu semnificatii diferite, dar la fel de neinlocuit. nu poti fara. nu la fel de bine ca atunci cand e acolo, accesibil.
dar ce te faci cand se incapataneaza sa fie calai?
da, calai. faza aia in care mai bine n-ar fi, dar totusi este, pentru ca te-a prins momentul sub dus si deja ai gustat din starea aia de calai. chiar daca te opresti brusc si te-ai oprit. ai fost atins de calai.
mie nu-mi place calai. nici iarna, nici vara, nici intre ele.
de mentionat este incapatanarea de a ramane sub dus cand iti dai seama ca e calai. in loc sa fie acolo intens si fierbinte, el e doar calai. nici rece, ca sa te alunge dinainte sa i te dai cu totul si nici perfect, fierbinte.
ce faci cand te trezesti incapatanat sa nu renunti la el, chiar daca dupa un timp iti dai seama ca sunt sanse putine sa devina cum vrei: fierbinte? Si staai si staaai si nici un grad in plus, poate ca nici in minus.
mai intai te gandesti: clar ca o sa-si revina. viata tine cu tine si cineva acolo, stie cat de mult vrei sa se fierbinteasca, asa ca ai rabdare cu inima cumva mica, dar plin de speranta egocentrica, in victoria finala. chiar daca nu o sa-ti mai trebuiasca cu totul, totusi o sa castigi, o sa invingi si va veni si intensitatea mult dorita, pentru ca o meriti, ai avut rabdare, ti-ai dorit suficient si, pana la urma, o sa primesti ce vrei.
apoi, cand minutele vor ticai in ciuda ta, inima se va face si mai mica. mica de tot. dar daca va trebui sa ies, sa renunt fara sa primesc izbavirea, fierbinteala calmanta si deplina a unui dus cu adevarat dus, fierbinte? simti calaiul pe piele si incepi sa te resemnezi. macar se intampla rar, iti zici. dar esti departe de a renunta cu totul. mai astepti. astepti.
pana la urma ti-e somn, te grabesti, ti-e foamne, iti muti gandul la urmatoarea etapa consolatoare si cu mai multe sanse de reusita: food, alesul hainelor, filmul pe care urmeaza sa-l vezi, oamenii care te asteapta, si incerci sa iti musti buzele si sa accepti infrangerea. e doar un dus. or sa mai fie si altele. fierbinti! mai ales urmatorul, o sa fie divin!
cel mai greu e sa te rupi de sub dusul calai si sa te rupi de sursa de frustrare. pentru ca tot speri si speri si esti orgolios si crezi ca poti sa invingi un dus, ca meriti sa ti se intample fix tie, sa nu te invinga dusul ala asa de la indemana si care cere atat de putin ca sa existe (sau mult, dar sa zicem ca imi voi permite mereu un dus ca lumea). dar exista in acelasi timp si varianta in care pur si simplu, va fi fierbinte, pentru ca nimeni pe lume nu isi doreste ceva mai mult decat iti doresti tu fix atunci, un dus fierbinte.
ma tot intreb, oare dusul ce simte, cand e el asa calai? n-as vrea sa fiu in locul lui. niciodata. :)
mai ales ca, dus fiind, asa trebuie sa fie, fierbinte. e acolo o data, de doua ori pe zi, iarna, vara, cu semnificatii diferite, dar la fel de neinlocuit. nu poti fara. nu la fel de bine ca atunci cand e acolo, accesibil.
dar ce te faci cand se incapataneaza sa fie calai?
da, calai. faza aia in care mai bine n-ar fi, dar totusi este, pentru ca te-a prins momentul sub dus si deja ai gustat din starea aia de calai. chiar daca te opresti brusc si te-ai oprit. ai fost atins de calai.
mie nu-mi place calai. nici iarna, nici vara, nici intre ele.
de mentionat este incapatanarea de a ramane sub dus cand iti dai seama ca e calai. in loc sa fie acolo intens si fierbinte, el e doar calai. nici rece, ca sa te alunge dinainte sa i te dai cu totul si nici perfect, fierbinte.
ce faci cand te trezesti incapatanat sa nu renunti la el, chiar daca dupa un timp iti dai seama ca sunt sanse putine sa devina cum vrei: fierbinte? Si staai si staaai si nici un grad in plus, poate ca nici in minus.
mai intai te gandesti: clar ca o sa-si revina. viata tine cu tine si cineva acolo, stie cat de mult vrei sa se fierbinteasca, asa ca ai rabdare cu inima cumva mica, dar plin de speranta egocentrica, in victoria finala. chiar daca nu o sa-ti mai trebuiasca cu totul, totusi o sa castigi, o sa invingi si va veni si intensitatea mult dorita, pentru ca o meriti, ai avut rabdare, ti-ai dorit suficient si, pana la urma, o sa primesti ce vrei.
apoi, cand minutele vor ticai in ciuda ta, inima se va face si mai mica. mica de tot. dar daca va trebui sa ies, sa renunt fara sa primesc izbavirea, fierbinteala calmanta si deplina a unui dus cu adevarat dus, fierbinte? simti calaiul pe piele si incepi sa te resemnezi. macar se intampla rar, iti zici. dar esti departe de a renunta cu totul. mai astepti. astepti.
pana la urma ti-e somn, te grabesti, ti-e foamne, iti muti gandul la urmatoarea etapa consolatoare si cu mai multe sanse de reusita: food, alesul hainelor, filmul pe care urmeaza sa-l vezi, oamenii care te asteapta, si incerci sa iti musti buzele si sa accepti infrangerea. e doar un dus. or sa mai fie si altele. fierbinti! mai ales urmatorul, o sa fie divin!
cel mai greu e sa te rupi de sub dusul calai si sa te rupi de sursa de frustrare. pentru ca tot speri si speri si esti orgolios si crezi ca poti sa invingi un dus, ca meriti sa ti se intample fix tie, sa nu te invinga dusul ala asa de la indemana si care cere atat de putin ca sa existe (sau mult, dar sa zicem ca imi voi permite mereu un dus ca lumea). dar exista in acelasi timp si varianta in care pur si simplu, va fi fierbinte, pentru ca nimeni pe lume nu isi doreste ceva mai mult decat iti doresti tu fix atunci, un dus fierbinte.
ma tot intreb, oare dusul ce simte, cand e el asa calai? n-as vrea sa fiu in locul lui. niciodata. :)
joi, ianuarie 28, 2010
m m
blame it on the tetons. yeah, i need a scapegoat now.
no my dog won't bite you, though it had the right to. you oughta give her credit cuz she knows i would've let it happen.
blame it on the weekends. god, i need a cola now.
oh we mumble loudly, wear our shame so proudly. wore our blank expressions, trying to look interesting. blame it all on me cuz god i need a cold one now.
all them eager actors gladly taking credit for the lines created by the people tucked away from sight is just a window from the room we're bound to. if you find a way out, oh would you just let me know how? would you just let me know how?
blame it on the web but the spider's your problem now. Language is the liquid that we're all dissolved in. great for solving problems, after it creates a problem. blame it on the tetons. god, i need a scapegoat now.
everyone's a building burning with no one to put the fire out. standing at the window looking out, waiting for time to burn us down. everyone's an ocean drowning with no one really to show how they might get a little better air if they turned themselves into a cloud.
modest mouse the band wiht the logest album titles in the world - i think :) m m
duminică, ianuarie 24, 2010
dupa doi ani
de la ziua in care am dat telefoane si am stresat oameni, socata de veste, am vazut si ultimul film la care a lucrat.
poate nu as fi amintit de asta, dar m-am pierdut iarasi cand am aflat aseara ca am fost la film cu oameni care nici nu stiau cum il cheama sau de ce e mai subred filmul sau de ce apar atatia actori "cunoscuti".
cel mai tare e ca nici eu nu stiam ca merg la filmul asta.
agitatia din ultimul timp m-a impiedicat sa fac legatura, ceea ce a dus la totala surpriza de a ma trezi cu ledger pe ecran. evident m-a deprimat. nu stiu de ce, poate de oboseala.
ce vreau sa spun este ca mi-a placut tare si ca m-am bucurat inca o data ca exista oameni ca gilliam, dar m-am si panicat deplin pentru ca exista universuri paralele in care ce exista pentru mine, pentru altii e total necunoscut si deci fara valoare.
nu poti sa-i dai cuiva in cap ca nu stie cine e ledger sau ca nu stie prin ce a trecut gilliam cand a facut filmul asta, care pentru atatia nu e decat yet another sunday movie at the fucking mall. si asta e cam trist.
asa cum am zis cand am iesit: filmul are lipsuri pentru ca proiectul a trebuit sa se lipsesca de ledger cand ii era lumea mai draga. dar esenta muncii lui gilliam a fost acolo pentru cine a vrut sa o vada, pentru cine o gusta, fara indoiala. iar eu am avut norocul sa fiu intr-o stare in care sa ma bucur de ea.
desi poate gilliam ar fi incantat ca mai exista oameni care nu stiu nimic despre culisele filmului. ca mai sunt spectatori de film pentru care ii mai duce inca de nas cu siretlicurile lui :)
dar macar daca le-ar fi placut filmul.
anyway, that was quite a fantasy film, mr gilliam, sir.
poate nu as fi amintit de asta, dar m-am pierdut iarasi cand am aflat aseara ca am fost la film cu oameni care nici nu stiau cum il cheama sau de ce e mai subred filmul sau de ce apar atatia actori "cunoscuti".
cel mai tare e ca nici eu nu stiam ca merg la filmul asta.
agitatia din ultimul timp m-a impiedicat sa fac legatura, ceea ce a dus la totala surpriza de a ma trezi cu ledger pe ecran. evident m-a deprimat. nu stiu de ce, poate de oboseala.
ce vreau sa spun este ca mi-a placut tare si ca m-am bucurat inca o data ca exista oameni ca gilliam, dar m-am si panicat deplin pentru ca exista universuri paralele in care ce exista pentru mine, pentru altii e total necunoscut si deci fara valoare.
nu poti sa-i dai cuiva in cap ca nu stie cine e ledger sau ca nu stie prin ce a trecut gilliam cand a facut filmul asta, care pentru atatia nu e decat yet another sunday movie at the fucking mall. si asta e cam trist.
asa cum am zis cand am iesit: filmul are lipsuri pentru ca proiectul a trebuit sa se lipsesca de ledger cand ii era lumea mai draga. dar esenta muncii lui gilliam a fost acolo pentru cine a vrut sa o vada, pentru cine o gusta, fara indoiala. iar eu am avut norocul sa fiu intr-o stare in care sa ma bucur de ea.
desi poate gilliam ar fi incantat ca mai exista oameni care nu stiu nimic despre culisele filmului. ca mai sunt spectatori de film pentru care ii mai duce inca de nas cu siretlicurile lui :)
dar macar daca le-ar fi placut filmul.
anyway, that was quite a fantasy film, mr gilliam, sir.
joi, ianuarie 21, 2010
marți, ianuarie 19, 2010
.jpg)
sâmbătă, ianuarie 09, 2010
cum vede jarvis o piesa de-a lui erlend
seara, inainte sa adorm imi imaginez ca joc bowling pe o pista imensa cu o bila uriasa care loveste niste popice si ele destul de mari. si asta se intampla de la o vreme incoace. si nu e doar mental. e ca si cand trec cu totul intr-o stare de veghe si mi se relaxeaza tot, si trup si minte si ce-o mai fi acolo care alcatuieste fiinta asta care este eu, de exemplu.
de cele mai multe ori pista de bowling (nu mai stiu cum ii spune de fapt) e tot bulevardul magheru. eu sunt uriasa probabil, pentru ca nu ma vad, si de pe strada dispar asa masinile si in capat, adica spre unirii apar popicele si bila mea uriasa porneste si tot ruleaza pana la capat. si arunc asa de mai multe ori si e totul cu incetinitorul si pe bune ca ma relaxez cu totul si adorm jucand bowling. a, si e noapte:)
aseara pista a fost ion campineanu. adica aia cu french bakery, si magazin fency de vinuri si haine si bla bla care da spre iesirea aia de metrou de pe magheru pe care eu nu o folosesc niciodata, pe care ma duceam acasa cand stateam vis a vis de boutique de pain. anywaay, mult mai mica decat tot magheru, dar fara sa conteze asta.
sunt curioasa daca dupa ce am constientizat asta o sa mai pic in aceeasi stare. se prea poate sa fie acelasi efect ca acela al constientizarii anumitor ticuri care dispar dupa ce vorbesti despre ele.
important este ca inainte de bowling ma dadeam in leagan. nu mai stiu cand a inceput dar stiu ca tot asa, seara, inainte sa adorm sau cine stie poata chiar in somn, ma dadeam intr-un leagan imens. si asta s-a intamplat muuuult muult timp si nu a disparut nici dupa ce am vorbit cu cineva despre asta. leaganul era imens si el. ceva de genul ma dadeam in leagan peste munti si vai. adica era pus pe marginea unei prapastii imense si eu eram uriasa si ma dadeam asa pana adormeam.
anywaaay, leganul initial nu era ceva de prea povestit pentru ca ma ducea cu gandul ca poate imi lipseste ceva, eram alienata spre handy si ca mai bine sa tacem despre asta.
imi lipseste leganul, dar bowlingul e de o mie de ori mai tare.
video directed by jarvis cocker
de cele mai multe ori pista de bowling (nu mai stiu cum ii spune de fapt) e tot bulevardul magheru. eu sunt uriasa probabil, pentru ca nu ma vad, si de pe strada dispar asa masinile si in capat, adica spre unirii apar popicele si bila mea uriasa porneste si tot ruleaza pana la capat. si arunc asa de mai multe ori si e totul cu incetinitorul si pe bune ca ma relaxez cu totul si adorm jucand bowling. a, si e noapte:)
aseara pista a fost ion campineanu. adica aia cu french bakery, si magazin fency de vinuri si haine si bla bla care da spre iesirea aia de metrou de pe magheru pe care eu nu o folosesc niciodata, pe care ma duceam acasa cand stateam vis a vis de boutique de pain. anywaay, mult mai mica decat tot magheru, dar fara sa conteze asta.
sunt curioasa daca dupa ce am constientizat asta o sa mai pic in aceeasi stare. se prea poate sa fie acelasi efect ca acela al constientizarii anumitor ticuri care dispar dupa ce vorbesti despre ele.
important este ca inainte de bowling ma dadeam in leagan. nu mai stiu cand a inceput dar stiu ca tot asa, seara, inainte sa adorm sau cine stie poata chiar in somn, ma dadeam intr-un leagan imens. si asta s-a intamplat muuuult muult timp si nu a disparut nici dupa ce am vorbit cu cineva despre asta. leaganul era imens si el. ceva de genul ma dadeam in leagan peste munti si vai. adica era pus pe marginea unei prapastii imense si eu eram uriasa si ma dadeam asa pana adormeam.
anywaaay, leganul initial nu era ceva de prea povestit pentru ca ma ducea cu gandul ca poate imi lipseste ceva, eram alienata spre handy si ca mai bine sa tacem despre asta.
imi lipseste leganul, dar bowlingul e de o mie de ori mai tare.
video directed by jarvis cocker
Abonați-vă la:
Postări (Atom)