in conditiile in care ma bantuie un fel de criza emotionalo-afectiva care mi-a dat peste cap armonia din ultimul timp, refrenul de baza care mi-a colindat creierul a fost (si este!?) aceasta exclamatie optzecista: e ver las ting love!
isn't this ironic?
anyway. ce bine ca azi dimineata la metrou, la universitate, a aparut ioana agatata de o cafea fiebinte si cartonata. tocmai cand eram pe punctul de a ma arunca in fata trenului. pentru ca merit.
intotdeauna am dispretuit adolescentele sau mai putin adolescentele care se imbraca in pantaloni si haine f stramte din care le ies tot felul de parti corporale, mai mult sau mai putin excedentare.
azi am plecat de acasa fara curea si trag de pantaloni tot timpul, iar sentimentul nu e deloc inaltator. nu stiu de ce, ma simt ca una dintre cele de mai sus. brrrr
viena. din ce am scris eu, pe online a intrat prea mult, iar in print prea putin. da, se poate:)
mie imi place sa-l citesc asa
H&M, marţipan şi concerte Viena e destinaţia ideală pentru a simţi pe pielea ta constrastele. Lanţul de cafenele Aida, cu chelneriţele care te întâmpină în ţinuta lor uitată de timp, şosete scurte, roz pal, care intră cu volanaşele lor în nişte pantofi maro asortaţi cu sorţul strâns în talie.
Cafenele cu design cool unde bei cafea complicată la peretele de sticlă ce îţi arată bulevardul si de unde admiri colţul de H&M care sprijină o clădire mai veche decât oricare alta din Bucureştiul nostru de zi cu zi.
Viena ca destinaţie întâmplătoare pentru concertul trupei tale preferate sau Viena pentru că vrei să ajungi la Praga, dar Sky Europe nu are cursă decât până la vienezi şi e obligatoriu să stai acolo câteva ore.
Viena într-o seară de 28 decembrie. Nicăieri frigul de afară nu se completează mai bine cu căldura întreţinută de vienezi nevăzuţi, în spatele vitrinelor. Zăpada se ghiceşte doar pe alocuri, dar beculeţele omniprezente, brazii împodobiţi, mirosul lăsat de caii de la trăsurile impunătoare, miresmele de la tarabele de lemn unde singurii vinezi vizibili iţi vând cârnaţi şi plăcinte de mălai sau mere coapte, fac echipă bună cu fantezia de marţipan din spatele vitrinelor. Chipul lui Mozart capătă toate dimensiunile şi formele, pe bomboane, prăjituri sau lichioruri numai bune de făcut cadou părinţilor.
Cea mai frumoasă piaţă în timpul nopţii este Stephansplatz. Acolo tronează cenuşia şi impunătoarea catredrală Stephansdom, una dintre cele mai înalte biserici din lume. Reflectoarele care o pun în valoare accentuaează misterul clădirii certificată pentru prima oară în anul 1147.
În jurul ei, toţi oamenii par nişte furnici vesele. Pentru a ieşi în evidenţă, oamenii statuie care te invită să îi iei acasă în poză, în schimbul unui euro, strălucesc argintii, iar vopseua le ocoleşte doar globul ocular şi îi transformă în licurici.
Dacă nu e iarnă, profită de gererozitatea luminii oferită de soare într-o după amiază oarecare şi nu rata Casa Fericirii creată de pictorul artitect Hundertwasser. Fericirea lui Huntertwasser nu te va ocoli la rându-i. Ai grijă cum gestionezi invidia pe care sigur o vei resimţi faţă de norocoşii fericiţi care au privilegiul de a locui, zi de zi, în clădirea colorată, fără reguli aparente pentru amplasera ferestrelor, dar cu mare atenţie construită pentru a face loc vecinatăţii copacilor înalţi care o protejează. Deşi eu nu am apucat încă, vederile care se vând la buticurile de pe strada privilegiată m-au convins că merită să o văd şi noaptea. O instalaţie de lumini are sarcina deloc grea de a-l face pe Hundertwasser sa fie un vrăjitor al arhitecturii.
Bile negre. Când mergi la Viena, evită Cafe Raymund. Dacă din întâmplare eşti forţat să te aşezi la una dintre mesele de acolo, ia-o ca pe o experienţă unică, în urma căreia nu iţi va fi nicodată greu să le explici copiilor tăi ce înseamnă decrepitudine.
.jpg)
